Failure to individually adjudicate all material acts in continued fraud and falsification offenses warrants remand for full judicial inquiry

Deliberând asupra apelurilor declarate,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 68/F din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu.

Pentru inculpata A. din infracţiunile de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (nouă acte materiale) în art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (cinci acte materiale) şi art. 5 C. pen.;

- fals în declaraţii în formă continuată prev. de art. 326 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) în art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

Pentru inculpatul B. din infracţiunile de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale) în art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (patru acte materiale) şi art. 5 C. pen.;

- instigare în formă continuată la fals în declaraţii prev. de art. 326 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 47 C. pen. (două acte materiale) în art. 25 raportat la art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpata A. (cetăţean român, de profesie avocat în cadrul Cabinetului de Avocat "A.", cu sediul în oraş Bragadiru, str. x A, judeţ Ilfov) pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (cinci acte materiale) şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a achitat pe inculpata A. pentru infracţiunea de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata A. pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. (cetăţean român ) pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (patru acte materiale), prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea de instigare la fals în declaraţii, prev. de art. 25 raportat la art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate înregistrate sub nr. x din 25 martie 2011 la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, astfel cum au fost indicate în dispozitivul sentinţei.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

a. Cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu pentru infracţiunile săvârşite în perioada 1 martie 2011 - 23 martie 2011:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru infracţiunile reţinute în rechizitoriu, săvârşite în perioada 1 martie 2011 - 23 martie 2011 de către inculpaţii A. şi B., a dispus trimiterea acestora în judecată, dând o încadrare juridică faptelor conform legii noi, reţinând că, în raport cu infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., legea penală mai favorabilă este noul C. pen. (ordonanţa din 18 februarie 2016).

În şedinţa publică din data de 5 martie 2019 procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice în conformitate cu art. 386 C. proc. pen. arătând că, legea penală veche este mai favorabilă inculpaţilor A. şi B., raportat la perioada infracţională martie 2011.

Astfel, cu privire la infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi instigare la fals, a susţinut că a intervenit prescripţia specială, la data de 24 septembrie 2018, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. 1969 raportat la art. 124 C. pen. 1969.

Totodată pentru infracţiunea de înşelăciune a solicitat schimbarea încadrării juridice prin reţinerea dispoziţiilor art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. 1969, întrucât în cauză s-au produs consecinţe deosebit de grave, prejudiciul fiind de 438.826 RON, sumă cu care persoana vătămată C. a fost obligată să o plătească ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurată de inculpaţi.

Prima instanţă a reţinut că, prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituţională a României a statuat că pentru identificarea corectă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecinţelor condamnării, fie la aplicarea unor pedepse mai mici.

S-a reţinut că, în considerentele deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, se face trimitere la expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., potrivit căreia într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut de pluralitatea de infracţiuni.

În acest sens se are în vedere că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 124 raportat la art. 122 lit. d) C. pen. 1969 invocate în mod corect atât de procuror, cât şi de inculpaţi privind infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii şi instigare la fals în declaraţii, pentru care a intervenit prescripţia specială la data de 24 septembrie 2018.

Prin constatarea îndeplinirii termenului general de prescripţie prevăzut de C. pen. din 1969 se au în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (4) ale actualului C. pen., potrivit cărora termenele prevăzute la art. 154 dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

De asemenea, s-a reţinut că legea penală veche este mai favorabilă inculpaţilor A. şi B., raportat şi la dispoziţiile art. 74 C. pen. 1969 privind circumstanţele atenuante, referitor la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. 1969, faţă de dispoziţiile art. 76 ale actualului C. pen.

Mai mult, în situaţia în care s-ar reţine legea penală mai favorabilă, ca fiind legea nouă, infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., nefiind prescrise sunt incidente dispoziţiile art. 38 - 39 C. pen. potrivit cărora, la aplicarea pedepsei celei mai grele se adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, spre deosebire de C. pen. din 1969, care prevede un spor de pedeapsă, facultativ.

În consecinţă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2015 raportat la motivele mai sus-menţionate, Curtea de apel a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche, conform art. 5 C. pen.

În ceea ce priveşte forma continuată a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (9 acte materiale inculpata A.) şi (opt acte materiale), inculpatul B., Curtea conform actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat existenţa a 5 acte materiale (inculpata A.) şi 4 acte materiale (inculpatul B.), ce atrag incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În schimb, având în vedere probele existente la dosarul cauze, coroborate cu declaraţia inculpatei A., Curtea de apel nu a reţinut forma continuată a infracţiunii de fals în declaraţii şi respectiv instigare la fals în declaraţii, ca urmare a solicitării procurorului de a se face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu privire la aceste fapte.

Aşa fiind, Curtea de apel, în baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu.

b. Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 de care sunt acuzaţi inculpaţii A. şi B.:

În sarcina inculpatei A., parchetul a reţinut că, în calitatea sa de avocat a săvârşit nouă acte materiale ale infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât în perioada 1 martie 2011 - 23 ianuarie 2011, a falsificat prin contrafacerea subscrierii şi a folosit înscrisurile falsificate, în număr de 7, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Al optulea act material al infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost reţinut de către parchet ca fiind împuternicirea avocaţială nr. x din 23 martie 2011 emisă de inculpata A. în calitate de avocat, pe numele clientei C., înscris cu privire la care s-a constatat că semnătura de la rubrica "CLIENT/REPREZENTANT" nu a fost executată de C..

De asemenea, inculpata A., împreună cu soţul său, a conceput procesul-verbal de primire-recepţie nr. x din data de 4 martie 2011 (al nouălea înscris falsificat asupra conţinutului, motiv pentru care nu a fost expertizat grafic), în care au fost atestate împrejurări necorespunzătoare realităţii şi pe care l-a semnat inculpatul B. ("ca asociat unic şi administrator") şi persoana vătămată C. ("ca nou asociat cooptat" şi administrator).

Împrejurările nereale se referă la pierderea de către persoana vătămată a următoarelor bunuri: bunuri mobile ale S.C. D. S.R.L.: E. - leasing, auto F.- leasing, identificate în conformitate cu actele de înmatriculare ale acestora şi a contractelor de leasing aferente; bilete la ordin G., cecuri bancare F., ştampile, chitanţiere, facturiere, aviziere, ordine compensare, alte acte auxiliare, contracte de credit bancar G. şi H., contracte leasing E., F., bilanţuri şi balanţe contabile, situaţii financiare aferente perioadei martie 2002 - martie 2011 (credite, debite, creanţe neîncasate), toate actele contabile aferente perioadei martie 2002 - martie 2011, stocuri de marfă, toate registrele de casă, control, etc, acte încheiate de către societate cu terţii, contractele cu furnizorii, alte acte de bunuri mobile aflate în proprietatea S.C. D. SRL".

În faza de urmărire penală s-au efectuat două rapoarte de constatare criminalistică nr. x din 10 februarie 2016 şi nr. y din 29 septembrie 2016 de către IGPR - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti în care se specifică aceleaşi concluzii, în sensul că, toate actele depuse de inculpata A. la Oficiul Registrului Comerţului, încheiate în datele de 1 martie 2011 şi 23 martie 2011 nu au fost semnate de C..

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de apel a reţinut următoarea ordine cronologică a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în ceea ce o priveşte pe inculpata A.:

La data de 15 martie 2011 conform cererii de înregistrare în registrul comerţului cu nr. x, inculpata A. s-a prezentat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi a solicitat publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a/a VII-a, după caz, a deciziei unicului asociat nr. 1 din 1 martie 2011.

Astfel cum rezultă din opisul de documente al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în data de 15 martie 2011, inculpata A. a depus următoarele acte, care se regăsesc la dosarul cauzei: decizia unicului asociat nr. 1 din 1 martie 2011 a S.C. D. S.R.L., prin care B. se retrage din funcţia de administrator şi este numită persoana vătămată C. în această calitate; specimenul de semnătură din 4 martie 2018; cartea de identitate - C.; actul adiţional a contractului de comodat nr. 1 din data de 1 martie 2011 (care nu face obiectul infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.); dovada de majorare a capitalului social; împuternicire avocaţială nr. x din 1 martie 2011.

Prin Rezoluţia nr. 1579 din data de 17 martie 2011 pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea de depunere şi menţionare acte, astfel cum a fost formulată şi a dispus înregistrarea în registrul comerţului a depunerii actului adiţional la contractul de comodat nr. 1 din data de 1 martie 2011.

Prin rezoluţia din 17 martie 2017 dispusă în şedinţa din 17 martie 2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a constatat că, în ceea ce priveşte decizia asociatului unic nr. 1 din 1 martie 2011 sunt anumite neconcordanţe, în sensul că, la procentul capitalului social de 300 RON, 200 RON nu reprezintă 75% din capital, respectiv 100 RON, nu reprezintă 25% din capitalul social.

S-a dispus soluţionarea cererii la data de 4 aprilie 2011.

În ziua de 21 martie 2011, inculpata A. a solicitat preschimbarea termenului de judecată din data de 4 aprilie 2011, într-un termen mai scurt, deoarece există motive temeinice, în sensul încheierii unor contracte comerciale.

La fila x se află cererea înregistrată sub nr. x din 25 martie 2011 prin care inculpata A., în calitate de împuternicit a părţii civile C. a depus la Registrul Oficiului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa următoarele acte aflate la dosarul cauzei, încheierea din 23 martie 2011 ce poartă acelaşi număr de înregistrare.

- actul adiţional al societăţii cu răspundere limitată S.C. D. S.R.L. - modificat în sensul erorii materiale constatate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, şi anume că, C. deţine un capital social de 300 RON, adică 30 părţi sociale, fiecare parte socială fiind în valoare de 10 RON şi un procent de 100% din capitalul social, procent ce reprezintă cota de participare a acesteia atât la beneficiile cât şi la pierderile societăţii;

- hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1 din 23 martie 2011;

- contractul de cesiune.

A fost depusă şi împuternicirea avocaţială nr. 33/2011 ce poartă acelaşi număr de înregistrare x din 25 martie 2011.

Prin Rezoluţia din 29 martie 2011, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa constatând că de la dosarul cauzei lipseşte declaraţia asociatului unic al societăţii, dată într-un termen prevăzut de lege, pentru deţinerea şi exercitarea acestei calităţi, a acordat termen de judecată la 14 aprilie 2011.

În data de 30 martie 2011, sub nr. de înregistrare x, inculpata A., în calitate de reprezentant a depus la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, declaraţia pe proprie răspundere nr. x din 23 martie 2011, prin care C. a menţionat că, îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de legislaţia română pentru determinarea şi exercitarea calităţii de asociat unic şi administrator al societăţii comerciale S.C. D. S.R.L. şi a solicitat preschimbarea termenului.

Prin Rezoluţia nr. 1720 din 23 martie 2011 Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea de înregistrate şi a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a actului modificator - Decizie asociat unic nr. 1 din 1 martie 2011 şi a notificării privind depunerea la Oficiul Registrului Comerţului a actului constitutiv actualizat.

Atât în plângerile formulate ce au fost conexate cât şi în declaraţiile date, partea civilă C. a recunoscut că a fost prezentă la Biroul Notarului Public I., unde a semnat pentru legalizarea specimenului de semnătură înregistrat sub nr. x, la data de 4 martie 2011.

S-a reţinut că susţinerea părţii civile C. în sensul că nu a avut cunoştinţă că specimenul de semnătură l-a dat pentru a fi depus la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, este contrazisă de actele existente la dosarul cauzei.

La fila x se află cererea formulată de partea civilă C., prin care solicită legalizarea specimenului de semnătură, fiindu-i necesar la Registrul Comerţului.

Conform înscrisului aflat la fila x dup, C. a dat specimenul de semnătură pentru a fi "asociat şi administrator al S.C. D. SRL".

În declaraţia de la fila x, dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, partea civilă C. a făcut precizarea că are studii medii, iar conform declaraţiei inculpatei A. şi a martorei I., aceasta în martie 2011, nu avea grave probleme de sănătate, în condiţiile în care, în instanţă a fost adusă în cărucior de către fiul său, Din Ovidiu Marian.

Astfel, martora I. a arătat că, în data de 4 martie 2011 a perceput-o pe partea civilă C. ca fiind o persoană sănătoasă din punct de vedere fizic şi că i-a explicat actul ce urma a fi legalizat, respectiv specimenul de semnătură.

În declaraţia din data de 13 noiembrie 2015, dată în prezenţa apărătorului ales, partea civilă C. a recunoscut că a semnat procesul-verbal de predare-primire al S.C. D. S.R.L., dar a făcut aceeaşi afirmaţie neadevărată, ca şi în cazul specimenului de semnătură, şi anume că acesta ar reprezenta de fapt un contract de angajare.

Procesul-verbal de predare-primire bunuri nr. x din 4 martie 2011 specifică în mod clar, bunurile mobile ale S.C. D. S.R.L. - E. şi F. - contracte leasing, cât şi situaţia financiară a S.C. D. S.R.L. pentru care partea civilă C. a declarat pe propria răspundere că le-a primit personal.

Faptul că partea civilă C. a acceptat calitatea de asociat şi administrator al S.C. D. S.R.L. în deplină cunoştinţă de cauză, o confirmă concluziile raportului de expertiză din 11 ianuarie 2019 a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice care a stabilit că actele aflate la filele x şi 210 - 211, varianta barată, cât şi actul constatator al societăţii cu răspundere limitată S.C. D. S.R.L., varianta nebarată, au fost semnate de partea civilă C..

Astfel, concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în faza de judecată se coroborează cu declaraţiile inculpatei A. care arătat că, actele pe care le-a depus la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, înregistrate sub nr. x din 15 martie 2018 (act constitutiv al societăţii cu răspundere limitată S.C. D. S.R.L. şi decizia asociatului unic nr. 1 din 1 martie 2011 - varianta barată), nu sunt falsificate prin contrafacerea subscrierii cum se susţine în rechizitoriu.

Aşadar, s-a constatat că nu exprimă adevărul în cauză, în ceea ce priveşte actele depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa de către inculpata A., în calitate de avocat, în data de 15 martie 2011, sub nr. de înregistrare 7148 şi anume că, acestea sunt false, în condiţiile în care Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, spre deosebire de Serviciul Criminalistic al IGPR - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, este o instituţie independentă.

Deşi declaraţia atestată sub nr. x din 1 martie 2011 întocmită pe numele C. nu a fost expertizată de Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, nu s-a constatat caracterul fals al acesteia, în condiţiile în care actele din data de 1 martie 2011 poartă semnătura acesteia.

Mai mult, declaraţia nr. x din 1 martie 2011 depusă la Registrul Comerţului în data de 15 martie 2011 nu a produs consecinţe juridice, fiind depusă o nouă declaraţie nr. x din 23 martie 2011, ce a stat la baza admiterii cererii de înregistrare de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României a actelor S.C. D. S.R.L..

În consecinţă, s-a constatat că actele semnate în data de 1 martie 2011 de partea civilă C. şi depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa de inculpata A. în calitate de avocat, nu pot intra în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, în condiţiile în care acestea nu au fost falsificate prin contrafacerea subscrierii, cum susţine acuzarea.

În ceea ce priveşte înscrisurile depuse de inculpata A. la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în data de 25 martie 2011, sub nr. x:

Însăşi inculpata A. în depoziţia sa, a recunoscut că, declaraţia atestată sub nr. x din 23 martie 2011, actul constitutiv al S.C. D. S.R.L. atestat sub nr. x din 23 martie 2011, Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. 1 din 23 martie 2011, contractul de cesiune încheiat de B. şi C. ce poartă data de 23 martie 2011, nu au fost semnate în faţa sa de către partea civilă.

A mai arătat inculpata A. că nici împuternicirea avocaţială nr. 33/2011 nu a fost semnată în faţa sa de partea civilă C., toate actele fiindu-i înmânate fiului acesteia, Din Ovidiu Marian pentru a fi consultate.

Ulterior, a fost pusă în faţa faptului împlinit şi anume, că actele au fost semnate în lipsa sa de partea civilă C., conform asigurării date de către fiul acesteia, Din Ovidiu Marian.

Referitor la inculpatul B.:

Deşi nu există nicio probă la dosar că inculpata A. împreună cu soţul său, B. au falsificat înscrisurile depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa prin contrafacerea semnăturii părţii civile C., procurorul prin rechizitoriu susţine următoarele:

"Nu a existat o altă persoană care să fie interesată în mod direct de falsificarea acestor acte şi totodată de păgubirea în această manieră a persoanei vătămate".

Totodată, în rechizitoriu s-a reţinut că procesul-verbal de predare-primire din data de 4 martie 2011 a fost falsificat de către inculpaţii A. şi B. întrucât au atestat împrejurări necorespunzătoare realităţii, fiind semnat de partea civilă C., persoană cu handicap mintal.

Deşi procurorul a invocat handicapul mintal al părţii civile C., acordă declaraţiei dată de către aceasta, valoare probatorie, în sensul că, a avut convingerea că, i s-a prezentat fişa postului şi a semnat un contract de angajare a societăţii respective pentru a avea anumite beneficii financiare şi sociale, iar bunurile şi menţiunile respective de care şi-a amintit, ar fi făcut parte din atribuţiile sale de serviciu.

Or, probele administrate în cauză au confirmat că, voinţa părţii civile C. a fost de a deveni asociat şi administrator al S.C. D. S.R.L., semnând actele din data de 1 martie 2011, depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa în data de 15 martie 2011.

Potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Or, la dosar, nu sunt probe care să convingă instanţa pentru a dispune condamnarea inculpaţilor A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969.

De asemenea, probele dosarului nu au format convingerea instanţei, în sensul că, inculpata A. a avut cunoştinţă despre faptul că, a depus în data de 25 martie 2011 la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, acte a căror semnătură a părţii civile C. era falsificată, în condiţiile în care înscrisurile depuse în data de 15 martie 2011 purtau semnătura acesteia, conform expertizei criminalistice efectuate în faza de judecată.

Potrivit art. 4 alin. (2) C. proc. pen., după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau a inculpatului.

În raport cu dispoziţiile mai sus invocate, în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei A. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (cinci acte materiale) şi art. 5 C. pen.

În baza aceloraşi texte de lege, s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (patru acte materiale) şi art. 5 C. pen.

c. În ceea ce priveşte infracţiunile de fals în declaraţii şi respectiv de instigare la fals în declaraţii reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B.:

Astfel cum a rezultat din probele dosarului, atâta timp cât actele depuse la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa de către inculpata A. în data de 15 martie 2011 şi semnate în data de 1 martie 2011 nu au fost falsificate prin contrafacerea subscrierii, Curtea de apel nu va reţine forma continuată a acestor două infracţiuni.

În ceea ce priveşte cererea de preschimbare a termenelor pentru soluţionarea cauzei de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, se constată că, acestea nu pot intra în conţinutul actelor materiale ale infracţiunii de fals în declaraţii şi, respectiv, instigare la fals în declaraţii, cum susţine procurorul prin rechizitoriu.

În declaraţia sa, inculpata A. a susţinut că, de fapt, soţul părţii civile C. care prezenta un handicap locomotor, dorea să acceseze fonduri europene pentru persoanele cu handicap (cărucioare), aşa încât afirmaţia procurorului cu privire la falsa urgenţă nu se încadrează în dispoziţiile art. 292 C. pen. 1969.

Pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. 1969 este necesar ca infracţiunea să fie săvârşită cu intenţie directă.

S-a reţinut că, atâta timp cât nu s-a putut demonstra că inculpata A. a falsificat sau a avut cunoştinţă că a fost falsificată semnătura părţii civile C., în momentul depunerii actelor la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, ulterior datei de 1 martie 2011, se impune achitarea acesteia în conformitate cu art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă că inculpatul B. a instigat-o pe inculpata A., soţia sa, să facă declaraţii necorespunzătoare adevărului la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, aşa încât s-a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea de instigare la fals în declaraţii, prev. de art. 25 raportat la art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

d. În ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. 1969 reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B.

Pentru a reţine infracţiunea de înşelăciune, procurorul prin rechizitoriu a arătat că, prin manopere dolosive, concretizate în acte materiale de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin utilizarea mijlocului fraudulos (procesul-verbal de predare-primire din data de 4 martie 2011) şi prin fals în declaraţii materializate în perioada martie 2011, inculpaţii A. şi B. au produs persoanei vătămate C. o pagubă însemnată, constând în suma de 438.862,11 RON, la care a fost obligată în cauza civilă ce a avut drept obiect atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului S.C. D. S.R.L..

Or, atâta timp cât la dosar nu sunt probe că inculpaţii A. şi B. au săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu se poate reţine infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. 1969, în condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, prin plângerea formulată în data de 27 octombrie 2014, partea civilă C. contestă intrarea în insolvenţă a S.C. D. S.R.L., menţionând că nu a ştiut nimic cu privire la acest aspect, nefiind încunoştiinţată despre deschiderea unei asemenea proceduri.

Din depoziţia martorei J., lichidator judiciar al S.C. D. S.R.L. coroborată cu concluziile raportului de expertiză criminalistică Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, din care rezultă că partea civilă C. a semnat confirmarea de primire x din 28 septembrie 2012, procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare din data de 1 octombrie 2012 pentru termenul din 1 noiembrie 2012, aflat la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - judecător sindic, rezultă că aceasta a fost încunoştiinţată despre demararea procedurii de insolvenţă a S.C. D. S.R.L., stând în pasivitate până la data în care s-a pornit executarea silită pentru suma de 438.826,11 RON.

Prin Sentinţa nr. 383 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat că, în baza procesului-verbal încheiat în martie 2011, B. a predat patrimoniul societăţii şi actele către nou asociat unic, administrator C., motiv pentru care nu a fost atrasă şi răspunderea patrimonială a acestuia.

Mai mult, K. IPURL a comunicat debitorului S.C. D. S.R.L., respectiv administratorului C. la data de 27 septembrie 2012 cu confirmare de primire, semnată conform raportului de expertiză criminalistică, că, în vederea inventarierii patrimoniului, în conformitate cu prevederile art. 113 din Legea nr. 85/2006 să prezinte de urgenţă la lichidatorul judiciar lista bunurilor societăţii şi locaţia acestora.

De asemenea, la adresa din str. x, Bragadiru, judeţul Ilfov, partea civilă C. a primit şi notificarea privind deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă în data de 5 iunie 2012, fără a formula plângere penală organelor judiciare, imediat ce i s-a adus la cunoştinţă acest fapt.

Referitor la cele două autoturisme în leasing ce au făcut obiectul procesului-verbal de predare-primire din 4 martie 2011, se constată următoarele:

Conform procesului-verbal din data de 20 decembrie 2011, autoturismul marca x a fost găsit pe str. x din Bucureşti şi recuperat de F..

În schimb autoturismul E. nu a fost identificat şi recuperat de organele fiscale, motiv pentru care s-a solicitat restituirea contravalorii acestuia de către F., făcând obiectul pretenţiilor dispuse prin Sentinţa nr. 383 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Aşadar, contrar susţinerilor din rechizitoriu, Curtea de apel a apreciat că fapta reclamată de partea civilă C. privind înşelarea acesteia de către inculpaţii A. şi B. cu suma de 438.826,11 RON, nu este prevăzută de legea penală, dispunând achitarea acestora în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă C..

Reprezentantul Ministerului Public, prin apelul declarat, a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei şi, reţinând cauza spre rejudecare, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals în declaraţii în formă continuată şi instigare la fals în declaraţii în formă continuată, condamnarea inculpaţilor A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenţie, cu aplicarea pedepselor complementare şi accesorii prev. de art. 64 alin. l lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., 1969 (dreptul de a exercita profesia de avocat) inculpata A., respectiv prev. de art. 64 alin. l lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969 (dreptul de a ocupa funcţia de administrator la o societate comercială) inculpatul B., anularea tuturor actelor falsificate şi admiterea în parte a acţiunii civile sub aspectul despăgubirilor în sumă de 438.826,11 RON.

Prin apelul declarat, partea civilă a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, rejudecându-se cauza, condamnarea inculpaţilor A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. A mai solicitat, cu titlu de daune morale, suma de 1 milion de Euro, dată fiind starea de sănătate şi anii petrecuţi în instanţe, dar şi obligarea inculpaţilor la plata daunelor materiale în cuantum de 438.826,11 RON.

Examinând apelurile declarate, se constată că acestea sunt întemeiate, însă pentru alt motiv decât cele invocate, prioritar pentru temeiul de desfiinţare prevăzut de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Pentru a pronunţa o soluţie de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, instanţa trebuie să verifice, prin operaţiunea de administrare în cadrul cercetării judecătoreşti, în condiţiile celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecată - oralitate, publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate - a tuturor probelor care au servit drept temei de trimitere în judecată a unui inculpat. În urma operaţiunii de verificare şi administrare a probelor, în aceste condiţii, instanţa va putea evalua şi aprecia care dintre acestea exprimă adevărul şi le va putea reţine, motivat, ca suport al hotărârii judecătoreşti de condamnare sau de achitare.

În cauză, prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 9 august 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (nouă acte materiale);

- fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., formată din două acte materiale;

- înşelăciune, prevăzută art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen.

- B., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale);

- instigare în formă continuată la fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 47 C. pen., formată din două acte materiale;

- înşelăciune, prevăzută art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin încheierea din 23 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost respinse cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A. şi B., constatându-se legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 9 august 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a dispus începerea judecăţii.

Din examinarea considerentelor hotărârii primei instanţe, rezultă că aceasta s-a limitat să constate restrângerea obiectului judecăţii, astfel cum a fost stabilit în mod definitiv în etapa camerei preliminare, omiţând să se pronunţe integral asupra faptelor cu care a fost sesizată, împrejurare care face imposibilă identificarea de către instanţa de apel a limitelor învestirii sale cu calea de atac.

Astfel, instanţa de fond nu a analizat motivat şi punctual înlăturarea în parte a actelor materiale din conţinutul infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată reţinute prin actul de sesizare în sarcina ambilor inculpaţi, în raport cu probatoriul administrat şi, totodată, nu a stabilit, pe bază de probe, reţinerea unităţii naturale în cazul infracţiunilor de fals în declaraţii şi, respectiv, instigare la fals în declaraţii.

Prima instanţă nu s-a pronunţat asupra infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor (9 acte materiale pentru inculpata A. şi 8 acte materiale pentru inculpatul B.), ci doar s-a rezumat la a constata existenţa a 5 acte materiale (pentru inculpata A.) şi 4 acte materiale (pentru inculpatul B.).

De asemenea, în ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, s-a rezumat la a face referire la probele existente la dosarul cauzei, coroborate cu declaraţia inculpatei A., pentru a nu reţine forma continuată a infracţiunilor de fals în declaraţii şi, respectiv, instigare la fals în declaraţii.

Or, o motivare generală echivalează cu o nepronunţare asupra tuturor faptelor cu care prima instanţă s-a considerat legal învestită şi, implicit, cu o încălcare a obligaţiei prevăzute de art. 396 din C. proc. pen.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că se impune rejudecarea cauzei, pentru a se efectua cercetare judecătorească referitor la fiecare act material care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, în condiţiile în care hotărârea pronunţată în etapa camerei preliminare este definitivă, iar prima instanţă s-a considerat legal investită.

Se constată totodată că nu mai are relevanţă faptul că pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, pentru care prima instanţă nu s-a pronunţat, a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, conform prevederilor legii penale anterioare - C. pen. din 1968, din moment ce, în urma aprecierii globale, legea mai favorabilă aplicabilă în cauză este legea nouă, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea veche pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Nepronunţându-se asupra tuturor actelor materiale reţinute în cazul infracţiunilor continuate de fals, hotărârea instanţei de fond este nelegală, ceea ce impune desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, urmează a admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă C. împotriva Sentinţei penale nr. 68/F din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 868 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă C. împotriva Sentinţei penale nr. 68/F din 20 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 868 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.

GGC - MM