Sentence-modification appeal granted: aggregate 6-year term imposed under old Criminal Code with new-code recidivism treatment; special confiscation removed.

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2 din 10 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 585 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A..

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., s-a constatat că legea penală aplicabilă tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni este C. pen. 2009.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sunt concurente cu cea pentru care acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti şi au fost repuse în individualitatea lor pedepsele de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), şi de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 97 alin. (1), art. 40 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele repuse în individualitatea lor cu cea de 3 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 255 C. pen. 1969 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.), şi s-a aplicat petentului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 5 ani închisoare), respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

S-a constatat că revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rămâne fără efecte ca urmare a anulării dispuse prin sentinţă.

În baza art. 43 alin. (1) şi (6) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 41 alin. (1) C. pen., definitivă prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca în final condamnatul să execute 7 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

S-a constatat că pedepsele complementare şi accesorii aplicate în temeiul C. pen. din 1969, constând în interzicerea unor drepturi, sunt de aceeaşi natură şi au acelaşi conţinut cu pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate conform C. pen. în vigoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (3) şi (5) C. pen., s-a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 45 alin. (6) C. pen., a fost menţinută măsura de siguranţă a confiscării speciale luată faţă de petentul condamnat cu privire la suma de 50.000 Euro, astfel cum a fost dispusă prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. şi art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii reţinerea, arestul preventiv, arestul la domiciliu şi perioada executată de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012, de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2015 şi de la 31 ianuarie 2018 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 31 ianuarie 2018 şi nr. 342/2016 din 30 mai 2018 emise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 25 septembrie 2018, sub nr. x/2018, petentul condamnat A., în temeiul dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a solicitat contopirea pedepselor de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2291/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de 2 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2015, şi de 3 ani închisoare aplicată prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2017, precum şi deducerea din pedeapsa rezultantă a reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012, de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2016 şi de la data încarcerării la zi.

La solicitarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a fost ataşată adresa nr. x din 02 octombrie 2018, mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 30 ianuarie 2018 şi nr. 342/2016 din 30 mai 2018 emise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, precum şi un extras din baza de date a A.N.P. privindu-l pe condamnat.

Prin Sentinţa penală nr. 3031 din 12 octombrie 2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia penală, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 585 alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de contopire în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pe rolul căreia a fost înregistrată la data de 06 decembrie 2018, sub nr. x/2018.

La dosar a fost ataşată fişa de cazier judiciar a condamnatului A., iar din sistemul informatizat Ecris au fost imprimate Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dispozitivul Deciziei penale nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dispozitivul Sentinţei penale nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, dispozitivul Deciziei penale nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Din actele cauzei, Curtea a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petentul A. a fost condamnat la pedepsele de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), şi de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 33, art. 34 C. pen. (1969), au fost contopite cele două pedepse stabilite, urmând ca petentul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere conform art. 861 şi urm. C. pen. (1969), pe un termen de încercare de 6 ani.

S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (1969) a cărei executare a fost suspendată, conform art. 71 alin. (5) C. pen. (1969).

Totodată, din pedeapsa rezultantă stabilită s-a dedus privarea de libertate de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012.

S-a mai reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., petentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat petentului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 65 C. pen., i s-a interzis acestuia exercitarea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 96 C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2291/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a fost adăugată la pedeapsa stabilită, urmând ca, în final, petentul să execute pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

S-a dedus din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare durata totală a reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012 şi de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2016.

În baza acestei hotărâri, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 30 ianuarie 2018, petentul fiind încarcerat la data de 31 ianuarie 2018, conform adresei nr. x din 02 octombrie 2018 emisă de Penitenciarul Bucureşti Jilava.

Prin această hotărâre, în sarcina condamnatului s-a reţinut că, în luna iulie 2014, a înlesnit pretinderea, de către numita B., în mod indirect, a sumei de 40.000 EURO de la numitul C., cunoscând că, în schimbul sumei respective, numita B. a promis că va interveni, printr-o altă persoană, la judecătorul competent de la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea pronunţării soluţiei favorabile lui D..

De asemenea, judecătorul fondului a mai reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 255 C. pen. (1969) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., petentul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

În baza art. 71 C. pen. (1969), i s-a interzis condamnatului pe toată durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969), iar, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea specială de la acesta a sumei de 50.000 EURO.

Ca urmare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2016 din 30 mai 2018 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-a reţinut că fapta pentru care petentul a fost condamnat în această cauză a fost comisă în perioada august - noiembrie 2012.

Analizând cauza prin prisma dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., Curtea a constatat că întrucât, în speţă, infracţiunea pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost săvârşită în luna iulie 2014, legea aplicabilă tratamentului pluralităţii de infracţiuni este C. pen. din 2009 (ce a intrat în vigoare la 01 februarie 2014).

Totodată, Curtea a observat că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (din anul 2011), şi cea care a făcut obiectul Sentinţei penale nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (comisă în perioada august - noiembrie 2012), au fost săvârşite înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele, respectiv înainte de 27 iunie 2013 când a rămas definitivă prima hotărâre (prin pronunţarea Deciziei penale nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), astfel încât s-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Cu toate că a apreciat că, în aceste condiţii, ar fi îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 97 alin. (1) C. pen. referitoare la anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, din moment ce pentru infracţiunea săvârşită în august - noiembrie 2012 i-a fost aplicată pedeapsa închisorii înainte de expirarea termenului de încercare de 6 ani (26 iunie 2019), judecătorul fondului a constatat că prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 96 C. pen., context în care a reţinut că, în cauză, este incident raţionamentul expus în Decizia nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată într-un recurs în interesul legii, care, deşi a fost dată în materia suspendării condiţionate (art. 81 C. pen. din 1969), produce efecte şi în privinţa suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 861 C. pen. din 1969), de vreme ce această din urmă instituţie a fost păstrată şi în noua reglementare, şi care se impune a fi aplicată, pentru identitate de raţiune, şi atunci când infracţiunile sunt judecate separat, neprezentând relevanţă, sub acest aspect, modalitatea în care organul judiciar a fost sesizat (prin acelaşi act de sesizare ori prin acte diferite).

Ca urmare, făcând aplicarea Deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prima instanţă, în baza art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin Sentinţa penală nr. 651 din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi, în consecinţă, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin aceasta, repunând în individualitatea lor pedepsele de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), şi de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969).

În continuare, conform tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, Curtea, în baza art. 97 alin. (1), art. 40 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 255 C. pen. din 1969 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.), aplicând condamnatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 din 5 ani închisoare), respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

Totodată, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a constatat că revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti a rămas fără efect, considerând, sub acest aspect, că anularea suspendării nu poate reprezenta o încălcare a autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale prin care s-a dispus revocarea, de vreme ce instanţa nu a avut cunoştinţă de infracţiunea care atrăgea anularea şi nici nu se poate aprecia că pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare este indivizibilă, deoarece nu se poate ignora existenţa concursului de infracţiuni. În plus, s-a arătat că indiferent dacă este vorba de anulare sau revocare, efectele respectivelor instituţii se circumscriu, în esenţă, tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, or, din această perspectivă, s-a apreciat că, în cauză, se impune a se da relevanţă stării de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârşită infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti (altfel spus, acelaşi efect în planul tratamentului sancţionator pe care l-a avut şi revocarea dispusă prin această sentinţă), urmând ca la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare să fie adăugată, conform art. 43 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare (stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi a art. 41 alin. (1) C. pen.), în final, petentul condamnat având de executat 7 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

Aplicând tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni şi în cazul pedepselor complementare şi accesorii, dar şi al măsurilor de siguranţă, Curtea a constatat că pedepsele complementare şi accesorii aplicate în temeiul vechii reglementări, constând în interzicerea unor drepturi, sunt de aceeaşi natură şi au acelaşi conţinut cu cele stabilite conform codificării în vigoare, motiv pentru care, în baza art. 45 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., a interzis condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară, dar şi cu titlu de pedeapsă accesorie, conform art. 45 alin. (3) şi (5) C. pen.

Totodată, în baza art. 45 alin. (6) C. pen., a menţinut măsura de siguranţă a confiscării speciale luată faţă de condamnat cu privire la suma de 50.000 Euro, astfel cum s-a dispus prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În final, în baza art. 40 alin. (3) C. pen. şi art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv art. 399 alin. (9) C. proc. pen., Curtea a scăzut din durata pedepsei închisorii reţinerea, arestul preventiv, arestul la domiciliu şi perioada executată de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012, de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2015 şi de la 31 ianuarie 2018 la zi şi a anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 31 ianuarie 2018 şi nr. 342/2016 din 30 mai 2018 emise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, dispunând emiterea unor noi forme de executare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 10 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat contestaţie, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, în cuprinsul memoriului conţinând motivele de contestaţie, Ministerul Public a învederat, în esenţă, că, deşi instanţa de fond a reţinut corect că petentul A. a fost condamnat prin Sentinţele penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea a unui grup infracţional organizat, şi de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, rezultând o pedeapsă finală de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani), nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, la care s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prima sentinţă de condamnare, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere, în final petentul urmând să execute pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare) şi nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită), cu ocazia aplicării dispoziţiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen., a constatat, în mod greşit, incidenţa deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, care vizează situaţia în care instanţa este sesizată prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, dintre care una ar atrage anularea, ceea ce nu este cazul în speţă.

Sub acest aspect, procurorul a arătat că, în cauză, a fost pronunţată o hotărâre judecătorească penală definitivă de revocare a suspendării sub supraveghere şi de cumulare a pedepsei a cărei executare fusese suspendată cu cea stabilită pentru infracţiunea care atrăsese revocarea (şi anume sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), hotărâre a cărei autoritate de lucru judecat a fost nesocotită de către instanţa de fond, lucru ce nu este permis decât în cazuri expres reglementate de lege, dar care nu se regăsesc în speţă.

Ca urmare, a apreciat că instanţa trebuia să facă aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 40 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi să dispună contopirea pedepsei unice indivizibile de 5 ani şi 6 luni închisoare, stabilită prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (în urma revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei), cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, urmând să se aplice condamnatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care să fie adăugat un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (1/3 din 3 ani închisoare), respectiv 1 an închisoare, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

Ulterior, prin adresa nr. x/2019 din 5 martie 2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a modificat motivele de contestaţie formulate iniţial, susţinând, în esenţă, atât în scris, cât şi cu ocazia dezbaterilor, că, deşi prima instanţă a dat corect eficienţă Deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, care are în continuare aplicabilitate, aceasta a considerat în mod eronat că este incidentă legea penală nouă întrucât ultima faptă (din iulie 2014) a fost săvârşită după intrarea în vigoare a noii codificări, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1), art. 40 alin. (2) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.. S-a arătat, sub acest aspect, că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţele penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) şi nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) au fost comise sub imperiul vechii reglementări, care, în ultima hotărâre, pronunţată ulterior datei de 1 februarie 2014, a şi fost considerată ca fiind mai favorabilă condamnatului, astfel încât în cauză este incident vechiul C. pen., iar nu codificarea actuală cum greşit a reţinut judecătorul primei instanţe.

Ca urmare, procurorul a solicitat, în temeiul art. 865 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, descontopirea acesteia în pedepsele componente (de 2 ani şi, respectiv, de 3 ani închisoare) şi, ulterior, în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. (1969), contopirea acestora cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită, pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, precum şi adăugarea la sancţiunea penală rezultată a unui spor, în măsura în care este necesar în raport cu gravitatea faptelor comise, urmând, deopotrivă, a fi aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. (1969) pe o perioadă de 5 ani.

Totodată, a solicitat înlăturarea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare (stabilită prin Sentinţa penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului Bucureşti), măsură dispusă prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), întrucât odată anulată suspendarea sub supraveghere nu mai este posibilă revocarea acesteia, iar, în final, în temeiul art. 43 alin. (1) şi (6) C. pen., adăugarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni aplicată prin această hotărâre pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă la pedeapsa rezultantă anterior stabilită, urmând ca, în final, petentul să execute cele două pedepse cumulate aritmetic.

La rândul său, contestatorul A., atât în conţinutul memoriului cuprinzând motivele căii de atac, cât şi în şedinţa de dezbateri din 18 aprilie 2019 (prin apărător ales), a apreciat că, deşi instanţa de fond a stabilit, în mod judicios, că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin Sentinţele penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sunt concurente, întrucât au fost săvârşite înainte de data rămânerii definitive a primei hotărâri (27 iunie 2013), în mod greşit a considerat că este aplicabilă în continuare Decizia nr. 42/2008 a instanţei supreme, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, de vreme ce, potrivit art. 4741 C. proc. pen., aceasta şi-a încetat efectele ca urmare a modificării unor dispoziţii legale ce au generat problema de drept dezlegată, respectiv a celor referitoare la regimul sancţionator al recidivei, cu consecinţa greşitei adăugări a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

Totodată, a mai arătat că, în mod nelegal, instanţa de fond a apreciat incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi a stabilit că legea penală aplicabilă tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni pentru care a fost condamnat prin Sentinţele penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti şi nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti este legea în vigoare începând cu 1 februarie 2014, în condiţiile în care niciuna din aceste fapte nu a fost comisă după această dată, ci sub imperiul C. pen. din 1969. Ca urmare, a considerat că, în urma contopirii celor trei pedepse stabilite prin cele două hotărâri (2 ani închisoare, 3 ani închisoare şi, respectiv, 3 ani închisoare), instanţa de fond trebuia să îi aplice, pentru concursul de infracţiuni, pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Cu prilejul dezbaterilor, contestatorul, prin apărător ales, a completat acest motiv de contestaţie, susţinând, în esenţă, că, urmărindu-se acelaşi algoritm prezentat de parchet în concluziile scrise şi susţinut oral, cu excepţia adăugării unui spor pentru concursul de infracţiuni, după contopirea sancţiunilor penale stabilite prin cele trei hotărâri de condamnare, pedeapsa finală de executat ar fi de 5 ani şi 6 luni închisoare.

Un alt motiv al contestaţiei, invocat în cererea scrisă, dar care, însă, nu a mai fost susţinut cu prilejul dezbaterilor, l-a reprezentat greşita deducere din pedeapsa rezultantă a perioadei arestului la domiciliu şi a arestului preventiv. În acest sens, s-a arătat că, în mod eronat, prin sentinţa penală contestată s-a dedus reţinerea, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012 şi de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2015, deşi prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a scăzut perioada executată de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012 şi de la 11 ianuarie 2015 la 29 septembrie 2016.

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele de executare au transmis la dosar, în copie conformă cu originalul, Sentinţele penale nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 112 din 16 iunie 2016 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, minuta Deciziei penale nr. 291/A din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, împreună cu referatele întocmite de Biroul executări penale cu privire la modalitatea rămânerii definitive şi la situaţia executării pedepselor aplicate condamnatului A., iar Serviciul cazier judiciar din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a înaintat cazierul judiciar al acestuia.

Verificând cauza prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu prin raportare la dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen. şi art. 597 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază întemeiate contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de condamnatul A., însă în limitele şi pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 585 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării acesteia se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existenţa concursului de infracţiuni (lit. a), recidivei (lit. b), a) pluralităţii de infracţiuni (lit. c) ori a unor acte care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni (lit. d).

Examinând, în acest context, actele şi lucrările dosarului, se constată că, prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2012, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus condamnarea contestatorului A. la pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), şi, respectiv, de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969), faptele fiind săvârşite în cursul anului 2011.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite cele două pedepse stabilite şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, conform art. 861 şi urm. C. pen. (1969), pe un termen de încercare de 6 ani.

Totodată, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (1969), a cărei executare a fost suspendată conform art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), şi s-a dedus prevenţia contestatorului A. de la 8 ianuarie 2012 până la data punerii efective în libertate.

Potrivit menţiunilor din cazierul judiciar, la data de 11 octombrie 2012 s-a dispus punerea în libertate a contestatorului A..

Deopotrivă, se constată că, prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2013, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (dată în dosarul nr. x/2017), s-a dispus condamnarea contestatorului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 255 C. pen. (1969) şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, faptă săvârşită în perioada august - noiembrie 2012, făcându-se, totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. (1969) şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969).

Conform adresei din 27 martie 2019 emisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, Biroul executări penale (înregistrată la instanţa supremă sub nr. x din 29 martie 2019, dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în baza acestei hotărâri a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 342/2016 din 30 mai 2018, pedeapsa urmând a începe la 14 martie 2021.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., faptă săvârşită în luna iulie 2014.

În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis contestatorului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 96 C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 2291/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a fost adăugată la pedeapsa aplicată, urmând ca, în final, contestatorul să execute pedeapsa principală de 5 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.

Totodată, din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare s-a dedus durata totală a reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012 şi de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2016.

Aşa cum rezultă din adresa nr. x din 02 octombrie 2018 emisă de Penitenciarul Bucureşti Jilava şi din adresa din 27 martie 2019 emisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, Biroul executări penale (înregistrată la instanţa supremă sub nr. x din 29 martie 2019, dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în baza acestei sentinţe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 30 ianuarie 2018, iar executarea pedepsei a început la data de 31 ianuarie 2018.

Din examinarea acestor hotărâri, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că faptele comise în cursul anului 2011 pentru care contestatorul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală (constituire grup infracţional organizat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. 1969 şi, respectiv, de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. 1969), sunt concurente cu cele care au făcut obiectul condamnării prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti (pronunţată în dosarul nr. x/2013, respectiv complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 255 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.), de vreme ce acestea din urmă au fost săvârşite în perioada august - noiembrie 2012, deci anterior datei de 27 iunie 2013 când a rămas definitivă prima hotărâre de condamnare (nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală), însă, în mod greşit a stabilit legea penală aplicabilă concursului de infracţiuni.

Astfel, întrucât toate infracţiunile ce intră în concurs au fost comise sub imperiul legii vechi, care, de altfel, prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), a şi fost considerată ca fiind mai favorabilă contestatorului, Înalta Curte observă că în privinţa respectivei pluralităţi nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, care se referă la ipoteza în care una dintre faptele din ansamblul infracţional este săvârşită după 1 februarie 2014, situaţie care nu se regăseşte în speţă, ci Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 a instanţei supreme, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2016. Astfel, prin decizia menţionată, s-a stabilit că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracţiune săvârşită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 C. pen.

Ca urmare, făcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 5 C. pen., în conformitate cu cele statuate prin decizia anterior menţionată, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă contestatorului este vechea reglementare, având în vedere că, în materia sancţionării concursului de infracţiuni, aceasta prevedea sistemul cumulului juridic cu spor facultativ (art. 34 C. pen. 1969), spre deosebire de codificarea actuală care instituie cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39 C. pen.). În plus, se constată că două dintre pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente (cele de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. 1969, şi, respectiv, de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. 1969), au fost deja contopite conform art. 33 şi art. 34 C. pen. din 1969 (prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), dispoziţie ce a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai poate fi modificată în procedura prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., de vreme ce şi ultima faptă componentă a acestei pluralităţi infracţionale a fost comisă tot sub imperiul vechii codificări (în perioada august - noiembrie 2012).

Aşadar, în condiţiile în care niciuna dintre infracţiunile din concurs nu a fost săvârşită ulterior datei de 1 februarie 2014, aspect susţinut, de altfel, şi de cei doi contestatori în căile de atac formulate, pentru operaţiunea de modificare a pedepsei întemeiată pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012, reglementarea anterioară aplicându-se atât procedeului de contopire a pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente, cât şi operaţiunii care o precedă, respectiv anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a Deciziei nr. 42 din 13 octombrie 2008 a instanţei supreme, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, neputând fi primite susţinerile contestatorului condamnat, în sensul că decizia menţionată şi-a încetat efectele, potrivit art. 4741 C. proc. pen., ca urmare a modificării dispoziţiilor legale ce au generat problema de drept dezlegată, respectiv a celor referitoare la tratamentul sancţionator al recidivei. Aceasta întrucât problema de drept dezlegată a fost generată de dispoziţiile care reglementează revocarea şi, respectiv, anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei (instituţii ce sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei), iar nu de prevederile referitoare la sancţionarea recidivei, cum în mod neîntemeiat a susţinut contestatorul condamnat. Mai mult, în situaţia dată (contestatorul săvârşind o nouă infracţiune în stare de recidivă în cursul termenului de încercare stabilit prin Sentinţa penală nr. 651/F/2012), tratamentul penal al recidivei postcondamnatorii este identic în ambele reglementări succesive (art. 864 cu referire la art. 83 C. pen. din 1969 şi, respectiv, art. 43 alin. (1) raportat la art. 96 alin. (4) C. pen.), constând în adăugarea pedepsei a cărei executare a fost iniţial suspendată la pedeapsa aplicată pentru infracţiunea comisă în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere.

Pe de altă parte, aşa cum a arătat şi judecătorul fondului, efectele deciziei menţionate nu au încetat conform art. 4741 C. proc. pen., fiind incidente în continuare şi în materia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 861 şi urm. C. pen. 1969), nu doar a suspendării condiţionate a executării (art. 81 C. pen. 1969), din moment ce dispoziţiile legale referitoare la suspendarea sub supraveghere, anularea şi revocarea acesteia se regăsesc şi în noua reglementare, în art. 91 şi urm. C. pen., iar argumentele ce au stat la baza pronunţării ei sunt pe deplin aplicabile nu doar ipotezei în care instanţa este învestită prin acelaşi act de sesizare, ci şi în situaţiile de modificare a pedepselor, în conformitate cu art. 585 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 42/2008 a instanţei supreme s-a arătat că, în cazul concomitenţei incidenţei prevederilor art. 85 C. pen. (1969) şi art. 83 C. pen. (1969), anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei are prioritate faţă de revocare, întrucât este determinată de o cauză anterioară, preexistentă dispoziţiei de suspendare şi duce la înlăturarea acestei măsuri ca şi cum aceasta nu ar fi fost pronunţată, făcând, astfel, să nu se poată revoca ceea ce nu mai exista la data săvârşirii infracţiunii ulterioare, argumente ce sunt valabile inclusiv în cazul cererilor de modificare a pedepsei formulate în timpul executării acesteia, cum este situaţia în speţă.

Din această perspectivă, se constată că, după pronunţarea Sentinţei penale nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, contestatorul A. a mai săvârşit două infracţiuni intenţionate, una, în perioada august - noiembrie 2012, aşadar anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri la data de 27 iunie 2013 şi deci concurentă cu faptele penale ce au făcut obiectul său, aspect de natură să atragă anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei stabilită prin sentinţa menţionată, iar alta ulterior acestui moment (în luna iulie 2014), respectiv în cursul termenului de încercare fixat prin aceeaşi hotărâre, împrejurare care ar impune revocarea suspendării.

Ca urmare, în condiţiile în care, în speţă, se ridică aceeaşi problemă de drept ce a făcut obiectul dezlegării prin decizia nr. 42/2008 a instanţei supreme, dată în recurs în interesul legii, raţionamentul ce a stat la baza pronunţării acesteia este pe deplin aplicabil, impunându-se, cu prioritate, în baza art. 865 alin. (1) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante dispusă prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi apoi contopirea sancţiunilor penale aplicate prin această hotărâre cu cea stabilită prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, conform art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969).

Totodată, întrucât condamnările dispuse prin Sentinţele penale nr. 651/F/2012 a Tribunalului Bucureşti şi nr. 112/2016 a Curţii de Apel Bucureşti constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, în timp ce al doilea termen este reprezentat de condamnarea pronunţată prin Sentinţa penală nr. 75/F/2017 a Curţii de Apel Bucureşti pentru o infracţiune comisă după rămânerea definitivă a primei hotărâri menţionate, respectiv în termenul de încercare (de 6 ani) al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin aceasta, se constată că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., privind modificarea pedepsei în caz de recidivă.

În privinţa acestei operaţiuni, legea aplicabilă este noua codificare, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 şi împrejurarea că fapta pentru care contestatorul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti a fost comisă în luna iulie 2014, aşadar după intrarea în vigoare, la 1 februarie 2014, a noului C. pen.. Astfel, în conformitate cu prevederile legale menţionate, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă, situaţie care se regăseşte şi în speţă (având în vedere că ultima faptă a fost săvârşită în luna iulie 2014, iar pentru celelalte infracţiuni, comise anterior datei de 1 februarie 2014, s-a considerat că este mai favorabilă vechea reglementare). Întrucât aceste dispoziţii se referă la situaţia în care cel puţin una dintre faptele ce constituie ansamblul infracţional a fost comisă după intrarea în vigoare a noului C. pen., tratamentul sancţionator al recidivei va fi, în mod obligatoriu, cel prevăzut de actuala codificare, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit configuraţia pluralităţii infracţionale.

Chiar dacă prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei stabilită prin Sentinţa penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului Bucureşti, iar, ca efect al aplicării deciziei nr. 42/2008 a instanţei supreme, Secţiile Unite, prioritate dobândeşte operaţiunea de anulare, măsura dispusă anterior rămânând fără efect, aşa cum corect a subliniat şi judecătorul fondului, acest aspect nu este de natură să aducă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii menţionate, întrucât existenţa cauzei de anulare a suspendării executării pedepsei stabilită prin prima hotărâre de condamnare nu a fost cunoscută de instanţă la momentul pronunţării Sentinţei penale nr. 75/F/2017, respectiva situaţie fiind invocată abia în cursul executării pedepsei închisorii pe baza unei alte hotărâri definitive (Sentinţa penală nr. 112/F din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Având în vedere consideraţiile de mai sus, se observă că, în mod greşit, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. pen. pentru anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei stabilită prin Sentinţa penală nr. 651/F/2012 a Tribunalului Bucureşti şi a celor ale art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru sancţionarea concursului de infracţiuni, criticile parchetului şi ale contestatorului fiind întemeiate sub acest aspect, motiv pentru care se impune admiterea contestaţiilor declarate de aceştia.

În plus, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care măsura de siguranţă a confiscării speciale luată faţă de petentul condamnat prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2013, nu a mai fost menţinută prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (dată în dosarul nr. x/2017), aceasta nu mai era în fiinţă la momentul învestirii instanţei cu cererea de modificare a pedepsei şi, prin urmare, în mod greşit judecătorul fondului a dispus menţinerea acesteia prin sentinţa penală pronunţată în cauză.

Pentru considerentele mai sus arătate şi având în vedere şi critica contestatorului condamnat referitoare la greşita deducere din pedeapsa rezultantă a perioadei deja executate, Înalta Curte, în temeiul art. 597 alin. (8) C. proc. pen., va admite contestaţiile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 10 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pe care o va desfiinţa şi, în rejudecare, în temeiul art. 585 alin. (1) C. proc. pen., va admite cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A..

Va constata că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sunt concurente cu infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Aşa fiind, în temeiul art. 865 alin. (1) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pe care o va descontopi în pedepsele componente ce vor fi repuse în individualitatea lor, astfel: 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969).

În continuare, aplicând tratamentul concursului de infracţiuni, în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), va contopi pedepsele de 2 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care, având în vedere aspectele ce circumstanţiază persoana contestatorului (care a dat dovadă de perseverenţă infracţională), va adăuga un spor de 6 luni închisoare, condamnatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Va constata că revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămâne fără efecte ca urmare a anulării dispuse prin prezenta decizie.

Totodată, având în vedere că infracţiunea de complicitate de trafic de influenţă, din luna iulie 2014, a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere dispus prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 43 alin. (1) şi alin. (6) C. pen., va adăuga pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca, în final, condamnatul A. să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Va constata că pedepsele complementare şi accesorii aplicate în temeiul C. pen. din 1969, constând în interzicerea unor drepturi, sunt de aceeaşi natură şi au acelaşi conţinut cu pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate conform noii reglementări.

Ca urmare, în temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. şi art. 66 alin. (1) C. pen., va interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) şi alin. (5) C. pen., va interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. şi art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv art. 399 alin. (9) C. proc. pen., va scădea din durata pedepsei închisorii reţinerea, arestul preventiv, arestul la domiciliu şi perioada executată de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012, de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2015 şi de la 31 ianuarie 2018 la zi.

În consecinţă, va anula mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 90/2017 din 31 ianuarie 2018 şi nr. 342/2016 din 30 mai 2018 emise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi va dispune emiterea unor noi forme de executare.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul intimat condamnat, în sumă de 80 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţiile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 2 din 10 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În temeiul art. 585 alin. (1) C. proc. pen., admite cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A. .

Constată că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sunt concurente cu infracţiunea pentru care petentul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În temeiul art. 865 alin. (1) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată condamnatului A. prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. (1969), şi

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen. (1969).

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare şi 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 651/F din 20 iulie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2291 din 27 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 112 din 16 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 135/A din 30 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, condamnatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b C. pen. (1969) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Constată că revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rămâne fără efecte ca urmare a anulării dispuse prin prezenta decizie.

În temeiul art. 43 alin. (1) şi alin. (6) C. pen., adaugă pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 75/F din 24 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 30 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca, în final, condamnatul A. să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Constată că pedepsele complementare şi accesorii aplicate în temeiului C. pen. din 1969, constând în interzicerea unor drepturi, sunt de aceeaşi natură şi au acelaşi conţinut cu pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie aplicate conform noii reglementări.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. şi art. 66 alin. (1) C. pen., interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca executată, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) şi alin. (5) C. pen., interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. şi art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv art. 399 alin. (9) C. proc. pen., scade din durata pedepsei închisorii reţinerea, arestul preventiv, arestul la domiciliu şi perioada executată de la 8 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012, de la 11 iunie 2015 la 29 septembrie 2015 şi de la 31 ianuarie 2018 la zi.

Anulează mandatele de executare a pedepsei Închisorii nr. 90/2017 din 31 ianuarie 2018 şi nr. 342/2016 din 30 mai 2018 emise de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi dispune emiterea unor noi forme de executare.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul intimat condamnat, în sumă de 80 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 mai 2019.

GGC - MM