Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4409/2003 AI generated

Revizuire for contradictory decisions denied where triple identity of parties, object, and cause is absent in real estate nullity and revendication suits

Case Number Decizia nr. 4409/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the request for revision filed by the respondent, thereby upholding the finality of the Court of Appeal’s decision of 26 February 2003, which had reinstated the first-instance judgment in a property dispute. The dispute centered on the validity of a real estate sale contract and ownership claims regarding an apartment, with the petitioner arguing that two conflicting final judgments existed: one admitting an action for absolute nullity of the contract and the other dismissing a subsequent revendication action. The court denied the revision request on the grounds that the requirements of Article 322(7) of the Civil Procedure Code were not met, specifically because the two underlying cases did not involve the same parties, object, or cause of action, thus failing to constitute contradictory decisions regarding the same legal interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ; Revizuire for contradictory decisions denied where triple identity of parties, object, and cause is absent in real estate nullity and revendication suits: The dispute centered on the validity of a real estate sale contract and ownership claims regarding an apartment, with the petitioner arguing that two conflicting final judgments existed: one admitting an action for absolute nullity of the contract and the other dismissing a subsequent revendication action. The court denied the revision request on the grounds that the requirements of Article 322(7) of the Civil Procedure Code were not met, specifically because the two underlying cases did not involve the same parties, object, or cause of action, thus failing to constitute contradictory decisions regarding the same legal interest.

Keywords

AI generated
civil revision proceedings nullity of contract real property grounds for cassation identity of claims cause of action

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1619/2002
Această hotărâre a fost desființată prin decizia civilă nr. 1619/2002 a Tribunalului București, secția a III a civilă, care pe fond a respins acțiunea de revendicare.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Main ground for dismissing the revision request because the requirements for contradictory decisions were not met.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 25 martie 2003 s-a înregistrat pe rolul Curții Supreme de Justiție cererea prin care, in baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., L.F. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 436 din 26 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, considerată ca fiind contrară deciziei civile nr. 1638/14 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția a V a civilă și de contencios administrativ.

De asemeni, s-a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 436/2003, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 26 mai 2003 ca fiind rămasă fără obiect, prin executarea consensuală în procesul verbal din 31 martie 2003, depus în copie la dosar.

Intimatele au depus la dosar copia conformă a deciziei civile nr. 1845 din 16 septembrie 2003 prin care Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a desființat decizia civilă nr. 1638/14 octombrie 2002 a Tribunalului București, în urma admiterii recursului declarat de intimatele I.E.N. și P.E.C.

Examinând cererea și ansamblul probelor, curtea constată următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și de o instanță de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanță de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.

Pentru ca o cerere de revizuire întemeiată (pe acest text de lege să fie admisibilă, se cere îndeplinirea mai multor condiții, prima dintre ele fiind aceea că hotărârile să fie contradictorii.

O altă condiție vizează încălcarea autorității lucrului judecat, sub aspectul triplei identități de părți, obiect și cauză.

În speță se constată că aceste cerințe nu sunt îndeplinite.

Astfel, într-un prim litigiu, pornit la 29 august 2001 reclamantele I.E.N. și P.E.C. au chemat în judecată pe pârâtele L.F., S.C. A. S.A. și Municipiul București prin primarul general, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 5411/22 ianuarie 2001, pentru cauză ilicită.

În acest litigiu s-a pronunțat în primă instanță Judecătoria sectorului 2, care prin sentința civilă nr. 11.629 din 5 decembrie 2001 a respins acțiunea; în apel s-a pronunțat decizia civilă nr. 1638/14 octombrie 2002, prin care Tribunalul București, secția a V a civilă, a menținut soluția primei instanțe; în recurs s-a pronunțat decizia civilă nr. 1845/16 septembrie 2003 prin care Curtea de apel București, secția a IV a civilă, admițând recursul reclamantelor, a schimbat ambele hotărâri și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.

În cel de-al doilea litigiu, prima instanță, Judecătoria sectorului 2 a pronunțat sentința civilă nr. 2800/2002 prin care a admis acțiunea reclamantelor I.E.N. și P.E.C. împotriva pârâtei L.F. și s-a dispus obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate și posesie apartamentul de la mansarda imobilului situat la nr. 58A. Această hotărâre a fost desființată prin decizia civilă nr. 1619/2002 a Tribunalului București, secția a III a civilă, care pe fond a respins acțiunea de revendicare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, recurs admis prin decizia civila nr. 436/26 februarie 2003 a Curții de apel București, secția a IV a civilă, care a menținut soluția instanței de fond.

Revizuenta a susținut că această din urmă decizie ar fi contrară celei pronunțate în dosarul a cărui evoluție a fost anterior descrisă.

Cum lesne se poate constata, nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în cele două cauze soluționate irevocabil nefiind vorba despre aceleași părți obiect și cauză.

Pentru aceste considerente, cererea de revizuire de față se potrivește ca nefondată urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de L.F., împotriva deciziei civile nr. 436 din 26 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.