Procedural defect in simplified trial proceedings: failure to adjudicate defendant’s plea and obtain parties’ conclusions before applying penalty reduction

Asupra apelurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 247 din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a hotărât următoarele:

I. În baza art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (corespondent art. 290 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod), a stabilit pentru inculpatul A. o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale).

În temeiul art. 83 alin. (1) din C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lui;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor anterior menţionate şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

A desfiinţat împuternicirile avocaţiale falsificate seria x/2013.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută de art. 326 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

II. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în declaraţii, în formă continuată, prevăzută de art. 47 raportat la art. 326 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

A respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de părţile civile C. şi D.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul A., în sumă de 720 RON, a fost reţinut în sarcina statului.

Pentru a hotărî în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 11 mai 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii: A., avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi fals în declaraţii, în formă continuată, în concurs real, prevăzute şi pedepsite de art. 290 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 (3 acte materiale), şi de art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale); B., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în declaraţii, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. a falsificat împuternicirile avocaţiale seria x/2013, cu prilejul întocmirii acestora la data de 12.06.2013, respectiv 29.10.2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin atestarea împrejurării necorespunzătoare adevărului, în sensul că a încheiat contractele de asistenţă juridică nr. x din 11.06.2013 şi nr. y din 06.07.2013 cu numiţii C. şi D., înscrisuri pe care le-a folosit în scopul producerii unor consecinţe juridice, fiind depuse la ANRP şi AAAS.

Inculpatul A., în datele de 28.04.2014 şi 29.04.2014, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, s-a adresat Tribunalului Bucureşti cu cerere de fotocopiere înscrisuri şi legalizare Decizie civilă nr. 1.259 din 13.10.2011, în Dosarul nr. x/2008, în scopul producerii unor consecinţe juridice, declarând necorespunzător adevărului că B. este mandatarul numiţilor C. şi D., în temeiul acestei declaraţii, A. şi B. intrând în posesia actelor solicitate.

Cu privire la inculpatul B. s-a reţinut că, în baza unei rezoluţii infracţionale unice şi a contractului de asistenţă juridică încheiat cu avocatul A., l-a determinat pe acesta să solicite Tribunalului Bucureşti, la datele de 28.04.2014 şi 29.04.2014 fotocopierea unor înscrisuri şi copie legalizată a Deciziei civile nr. 1.259 din 13.10.2011 pronunţată în Dosarul nr. x/2008, în scopul producerii unor consecinţe juridice, avocatul declarând necorespunzător adevărului că B. este mandatarul numiţilor C. şi D., în temeiul acestei declaraţii, cei doi intrând în posesia actelor solicitate.

După sesizarea instanţei prin rechizitoriul menţionat anterior, dosarul a fost repartizat aleatoriu judecătorului de cameră preliminară, iar după parcurgerea procedurii prevăzută de dispoziţiile art. 342 şi urm. Din C. proc. pen., prin încheierea de şedinţă din data de 8 septembrie 2016 (Dosar nr. x/2016), pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, definitivă prin Încheierea nr. 1.449 din data de 21 noiembrie 2016 a Judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul B., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2014 din 11 mai 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii B. şi A.

După rămânerea definitivă a încheierii de sesizare a instanţei s-a fixat termen de judecată la data de 20 aprilie 2017, termen la care, în şedinţă publică, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului A. prevederile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. referitoare la judecarea cauzei în cazul recunoaşterii în totalitate a faptelor reţinute în sarcina acestuia, context în care inculpatul A., asistat juridic de către apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că solicită ca judecata să se facă potrivit procedurii simplificate, în acest sens luându-i-se declaraţie, care a fost consemnată şi ataşată la dosar.

Astfel, procedându-se la ascultarea nemijlocită a inculpatului, acesta a arătat că recunoaşte în totalitate săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.

În şedinţa publică din data de 18 mai 2017, s-a procedat la ascultarea inculpatului B., acesta arătând că nu recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată

Din analiza probelor administrate în cauză, judecătorul fondului a reţinut că, prin Sentinţa civilă nr. 1.042 din 02.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.259 din 13.10.2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii D. şi E. (decedat pe parcursul procesului şi succedat de partea civilă C.) în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, ANRP, AVAS şi a fost obligată pârâta AVAS să emită dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001 pentru acţiunile deţinute de autorul reclamanţilor, F., la Societatea G.

La data de 06.12.2011, între părţile civile D. şi C., în calitate de vânzători, şi inculpatul B., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, autentificat prin Încheierea nr. x din 06.12.2011 de către notarul public H., prin care cei dintâi au înstrăinat către inculpat, pentru preţul de 650.000 euro, cota de 86% din toate drepturile succesorale litigioase ce izvorăsc din succesiunea lui F., cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform Sentinţei civile nr. 1.042 din 02.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.259 din 13.10.2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se prevede că:

"în situaţia în care până la termenul din 31.12.2012 cumpărătorul nu reuşeşte, din varii motive să obţină valorificarea drepturilor succesorale litigioase obţinute prin sentinţa civilă mai sus menţionată, părţile convin prelungirea de drept a termenului de plată menţionat mai sus cu o perioadă de 1 an, adică până la 31.12.2013, perioadă pentru care cumpărătorul va plăti vânzătorilor la data achitării integrale a preţului o dobândă prevăzută de lege, calculată la suma aflată în întârziere.

În situaţia în care până la termenul din 31.12.2013 cumpărătorul nu reuşeşte, din varii motive să obţină valorificarea drepturilor succesorale litigioase obţinute prin sentinţa civilă mai sus menţionată, părţile vor considera prezentul contract reziliat de plin drept, fără a fi necesară intervenţia instanţei judecătoreşti, fără punere în întârziere, somaţie sau chemare în judecată, cumpărătorul pierzând suma plătită vânzătorilor, precum şi cheltuielile efectuate pentru valorificarea drepturilor succesorale litigioase obţinute prin sentinţa civilă mai sus menţionată."

La aceeaşi dată, între părţile civile D. şi C., în calitate de mandanţi, şi inculpatul B., în calitate de mandatar, a fost încheiat contractul de mandat, autentificat prin Încheierea nr. x din 06.12.2011 de către notarul public H.

Prin contractul de mandat, inculpatul B. a fost împuternicit să facă toate demersurile necesare în faţa instituţiilor abilitate, în faţa instanţelor judecătoreşti şi a oricăror persoane juridice pentru obţinerea despăgubirilor recunoscute prin Sentinţa civilă nr. 1.042 din 02.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.259 din 13.10.2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. Valabilitatea contractului de mandat s-a stabilit până la data de 31.12.2013.

La data de 12.06.2013, fără a exista un contract de asistenţă juridică, inculpatul A., în calitate de avocat, a emis adresa nr. x către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), prin care a solicitat, în numele clienţilor D. şi C. dovada transmiterii dosarului acestora la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmare a emiterii Deciziei din 21.11.2012. A fost ataşată cererii împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2013, datată 12.06.2013, în care era specificat contractul de asistenţă juridică nr. x din 11.06.2013, la rubrica "client" fiind trecută de avocat menţiunea "conform contract".

Fără a exista un contract de asistenţă juridică, inculpatul A. a făcut o solicitare identică către Autoritatea pentru Administrare a Activelor Statului (AAAS), prin adresa nr. x din 12.06.2013, la care a ataşat împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2013, datată 12.06.2013, în care este specificat contract de asistenţă juridică nr. x din 11.06.2013, la rubrica "client" fiind trecută de avocat menţiunea "conform contract".

La scurt timp, partea civilă C. a fost contactată telefonic de un angajat din cadrul serviciului juridic al Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (în prezent Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului), aducându-i-se la cunoştinţă că unele persoane solicită relaţii legate de dosarul de despăgubire, persoane care s-au prezentat ca împuternicite ale acestei părţi civile.

În acest context, în zilele următoare, partea civilă C., împreună cu avocaţii săi, s-a prezentat la sediul AAAS, ocazie cu care a aflat că inculpatul A., în calitate de pretins avocat al părţilor civile, a solicitat relaţii legate de modalitatea de soluţionare a dosarului de despăgubire.

În urma acestor informaţii, partea civilă C. a dat o declaraţie olografă în care a informat oficiul juridic al AAAS că nu îl reprezintă niciun avocat în relaţia cu instituţia şi că singurele persoane care pot primi informaţii fiind cele care prezintă un mandat autentic în acest sens.

Din confruntarea exemplarului original al împuternicirii avocaţiale seria x nr. x/2013 cu cel ataşat cererii nr. x din 12.06.2013 din dosarul nr. x/2012 al ANRP . se observă că data de 12.06.2013 apare numai pe exemplarul depus la dosarul ANRP.

Aceeaşi este situaţie în cazul împuternicirii avocaţiale seria x nr. x/2013, datată 12.06.2013 doar în exemplarul ataşat cererii nr. x adresară AAAS, nu şi în exemplarul depus de inculpat la dosarul cauzei.

La data de 30.10.2013, fără a exista un contract de asistenţă juridică, inculpatul A., în calitate de avocat, a solicitat Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, în numele părţilor civile D. şi C., o copie a raportului intern de evaluare întocmit la data de 15.10.2012, ataşând împuternicire avocaţială seria x nr. x/2013, în care este specificat contractul de asistenţă juridică nr. y/06.07.2013, la rubrica "client" fiind trecută de avocat menţiunea "conform contract".

Prin adresa nr. x din 22.11.2013, AAAS a răspuns avocatului A. că documentul solicitat este un act intern a cărui eliberare nu se justifică în condiţiile în care Decizia nr. 143/2012 emisă în favoarea numiţilor D. şi C. nu a fost contestată; în altă ordine de idei, petentul C. a solicitat în mod expres AAAS să nu elibereze niciunui terţ documente din dosarul administrativ, în lipsa prezentării unei procuri speciale eliberate de domnia sa, în acest sens.

A constatat că, din declaraţiile părţilor civile, ale celor doi inculpaţi şi din declaraţiile martorilor I., J. şi K., reiese că, pe parcursul executării contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, au apărut neînţelegeri între părţi cu privire la executarea obligaţiilor ce reveneau fiecăruia, C. imputându-i cumpărătorului B. că nu a făcut niciun demers în vederea obţinerii valorificării drepturilor succesorale litigioase, iar acesta din urmă acuzându-l pe vânzător că acţionează în nume propriu referitor la întregul procent de drepturi succesorale litigioase, fără a aduce la cunoştinţa diverselor instituţii că a cedat o cotă de 86% din drepturile succesorale litigioase.

Părţile au încercat renegocierea contractului de vânzare cumpărare de drepturi succesorale litigioase, în sensul stabilirii unor alte cote de proprietate, declaraţiile părţii civile C. coroborându-se sub acest aspect cu cele ale martorilor J., I., K. şi ale inculpaţilor.

În acest sens, partea civilă C. arată că, în urma consilierii cu avocaţii săi, a mandatat-o pe martora I. să încheie o convenţie de desfiinţare a actului de vânzare-cumpărare drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. x din 06.12.2011, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestui contract, respectiv, redobândirea de către C. şi D. a drepturilor transmise cesionarului B.; s-a prevăzut în contractul de mandat, "căutarea şi negocierea, cu potenţiali cumpărători în vederea încheierii unui contract de vânzare având ca obiect întreg dreptul la despăgubiri, în schimbul unui preţ minim de 2.750.000 euro", valabilitatea contractului fiind până la data de 14.11.2013, iar cea a procurii acordate în aceleaşi împrejurări până la data de 08.11.2013.

În aceste condiţii, la data de 06.11.2013, inculpatul B. şi martora I. au semnat convenţia de desfiinţare a actului de vânzare-cumpărare drepturi succesorale litigioase autentificat sub nr. x din 06.12.2011, "în urma renunţării la drepturile sale în favoarea mandanţilor C. şi D., B. va fi despăgubit din cuantumul sumei obţinute ca măsură reparatorie cu un procent de 80 % la momentul obţinerii de măsuri reparatorii prin echivalent de la ANRP". Această convenţie a fost redactată şi atestată cu dată certă de către inculpatul A.

Ulterior, la data de 07.01.2014, între inculpatul A., în calitate de avocat, şi inculpatul B., în calitate de client, a fost încheiat contractul de asistenţă juridică nr. x, având ca obiect asistenţă şi reprezentare juridică, fără drept de vânzare-cumpărare.

În baza acestui contract de asistenţă, la data de 28.04.2014, la solicitarea inculpatului B., coinculpatul A. a solicitat Tribunalului Bucureşti "pentru B., în calitate de mandatar pentru C. şi D., părţi reclamante în Dosarul nr. x/2008, mandatar conform contractului de mandat autentificat sub nr. x din 06.12.2011 de către BNP L." eliberarea unei copii legalizate a deciziei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti la data de 13.10.2011, ataşând contractul de mandat.

De asemenea, la data de 29.04.2014, inculpatul A., în calitate de apărător ales al mandatarului B., a solicitat Tribunalului Bucureşti fotocopierea dosarul nr. x/2008 (recurs), ataşând împuternicire avocaţială seria x nr. x/2014, nesemnată la rubrica "client", specificându-se contract asistenţă juridică nr. x din 07.01.2014.

A reţinut că din declaraţiile date în calitate de suspect şi inculpat de A. rezultă că acesta s-a adresat Tribunalului Bucureşti, în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu inculpatul B., actele solicitate fiindu-i necesare acestuia în acţiunile sale referitor la despăgubirile pe care urma să le încaseze, "discutând în concret cu acesta, pentru că mandatul acordat era cu titlu general, astfel încât am hotărât împreună ce trebuie făcut pentru a obţine actele" . Faptul că adresele avocatului A. către Tribunalul Bucureşti au fost convenite în prealabil şi au fost făcute, în calitate de apărător ales, în temeiul contractului de asistenţă juridică nr. x din 07.01.2014 încheiat cu B., este recunoscut şi de către acest inculpat, care a afirmat că "l-am mandatat să se ocupe de acţiunile mele, discutând în prealabil despre acestea, prin urmare şi cu privire la solicitarea pe care a făcut-o Tribunalului Bucureşti de eliberare înscrisuri şi legalizare sentinţă din Dosarul nr. x/2008, cerere formulată în numele meu, am fost de acord." în declaraţiile sale, B. a arătat că hotărârea irevocabilă din dosarul de despăgubiri pe care a solicitat-o Tribunalului Bucureşti îi era necesară la instituţii precum ANRP, AVAS şi este posibil să fi fost folosită în acţiunea în contencios administrativ introdusă de avocatul A. în numele său.

A constatat că faptele inculpatului A., care a falsificat împuternicirile avocaţiale seria x nr. x/2013, nr. y/2013 şi nr. z/2013, cu prilejul întocmirii acestora la data de 12.06.2013, respectiv 29.10.2013, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin atestarea împrejurării necorespunzătoare adevărului, în sensul că a încheiat contractele de asistenţă juridică nr. x/11.06.2013 şi nr. y/06.07.2013 cu numiţii C. şi D., înscrisuri pe care le-a folosit în scopul producerii unor consecinţe juridice, fiind depuse la ANRP şi AAAS, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (corespondent art. 290 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod (3 acte materiale).

Din înscrisurile comunicate de ANRP şi AAAS, rezultă că, urmare solicitărilor sale, inculpatului A. i-a fost comunicat un exemplar al adresei nr. x din 07.12.2012, iar prin adresa nr. x din 30.08.2013 ANRP i-a comunicat parcursul în Dosarul nr. x.

Menţiunile necorespunzătoare adevărului, în sensul existenţei contractului de asistenţă juridică nr. x din 11.06.2013 încheiate cu C. şi D., inserate de inculpatul A. în cuprinsul împuternicirilor avocaţiale seria x nr. x/2013 şi seria x nr. x/2013 au fost apte să producă consecinţe juridice, inculpatul obţinând informaţii de la ANRP şi AAAS, la care altfel nu ar fi avut acces.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în declaraţii, în formă continuată, prevăzută de art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., şi infracţiunea de instigare la fals în declaraţii, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 326 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale), pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., a reţinut că, deşi faptele au fost săvârşite de cei doi inculpaţi, acestea nu sunt prevăzute de legea penală, impunându-se achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, aşa cum s-a constatat anterior, la data de 06.12.2011, între părţile civile D. şi C., în calitate de vânzători, şi inculpatul B., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, autentificat prin Încheierea nr. x din 06.12.2011, prin care cei dintâi au înstrăinat pentru preţul de 650 000 euro, către inculpat cota de 86% din toate drepturile succesorale litigioase ce izvorăsc din succesiunea lui F., cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

A reţinut că, deşi au stipulat un pact comisoriu în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, prevăzând că părţile vor considera contractul reziliat de plin drept, fără a fi necesară intervenţia instanţei judecătoreşti, fără punere în întârziere, somaţie sau chemare în judecată, totuşi, având în vedere neînţelegerile dintre părţi şi contestarea de către inculpatul B. a valabilităţii clauzei privind pactul comisoriu, era nevoie ca instanţa civilă competentă să constate validitatea pactului comisoriu, corecta sa aplicare, în condiţiile în care inculpatul B. şi-a asumat doar o obligaţie de diligenţă, iar acordarea despăgubirilor ţinea în mod exclusiv de autorităţile statului român şi chiar de bugetul alocat pentru acordarea despăgubirilor de către ANRP, nicidecum de un plus de diligenţe din partea inculpatului B.

A constatat că inculpatul B. era persoană cu interes legitim, care avea dreptul să solicite înscrisurile şi decizia civilă din Dosarul nr. x/2008, conform art. 92 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, forma în vigoare la data faptelor, potrivit căruia dosarele şi evidenţele instanţei privitoare la activitatea de judecată pot fi consultate de persoanele care justifică un interes legitim, cu respectarea ordinii de solicitare şi a măsurilor de asigurare a integrităţii documentelor.

În acest sens au fost reţinute şi dispoziţiile art. 87 alin. (2) din acelaşi regulament, potrivit cărora pentru depunerea cererilor şi actelor sau obţinerea de informaţii, persoanele interesate se pot adresa, după caz, preşedintelui instanţei ori înlocuitorului acestuia, preşedintelui de secţie, judecătorului de serviciu, biroului de informare şi relaţii publice sau personalului de la registratură şi arhivă.

Faptul că inculpatul B. avea dreptul în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase să se substituie în toate drepturile vânzătorilor, în orice procedură ar fi fost deschisă pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii prin echivalent, s-a considerat că relevă lipsa de temeinicie a susţinerilor parchetului potrivit cărora inculpatul B. nu avea dreptul să solicite copii de pe înscrisuri din Dosarul nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti.

Cum nu exista o hotărâre care să constate rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare şi cum pe rolul Tribunalului Bucureşti există un proces având ca obiect constatarea nulităţii absolute a pactului comisoriu, este indiscutabil că inculpatul B. este o persoană care avea un interes legitim, astfel încât era îndreptăţit la obţinerea documentelor solicitate, menţiunea făcută de inculpatul A., privind calitatea de mandatar a inculpatului B. pentru C. şi D., fiind lipsită de relevanţă şi fără nicio influenţă asupra temeiniciei cererilor adresate Tribunalului Bucureşti.

Curtea reţine că doar în situaţia în care inculpatul B. nu ar fi putut obţine înscrisurile solicitate decât în temeiul contractului de mandat se putea vorbi de săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, care, potrivit art. 326 C. pen., constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe.

Faptul că inculpatul A. a ataşat la cererile depuse la Tribunalul Bucureşti contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţile civile D. şi C., în calitate de vânzători, şi inculpatul B., în calitate de cumpărător, contract ce era suficient pentru obţinerea documentelor solicitate şi producerea consecinţei juridice, relevă lipsa uneia dintre condiţiile constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, respectiv a caracterului esenţial al menţiunii privind calitatea de mandatar a inculpatului B. pentru C. şi D.

Împrejurarea că prin Sentinţa civilă nr. 105 din 08.01.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4.996 din 22.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa a respins acţiunea formulată de B. în sensul obligării ANRP la emiterea în Dosarul nr. x/2012 a actului administrativ - titlu de despăgubiri, atât pe numele său, cât şi pe numele D., C., nu are nicio înrâurire asupra temeiniciei cererii de eliberare de înscrisuri, ci dimpotrivă dovedeşte existenţa unei situaţii litigioase între părţi şi contestarea de către B. a clauzei privind pactul comisoriu.

A fost apreciată nefondată susţinerea parchetului potrivit căreia chiar dacă inculpatul A. ar fi făcut referire în cele două cereri la calitatea de proprietar asupra cotei de 86% din toate drepturile succesorale litigioase a lui B., pentru a-şi justifica dreptul de a obţine înscrisuri dintr-un dosar în care nu a fost parte, cererile nu trebuiau aprobate, deoarece la data de 31.12.2013 contractul de vânzare-cumpărare s-a desfiinţat de plin drept, întrucât această susţinere contravine celor două dispoziţii mai sus enunţate ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, din care rezultă dreptul oricărei persoane interesate sau care justifică un interes legitim de a obţine informaţii din dosarele şi evidenţele instanţei, care au legătură cu drepturile şi interesele sale legitime.

Faptul că era vorba de o vânzare de drepturi litigioase de 650.000 euro şi că documente au fost solicitate tocmai pentru demararea unor proceduri judiciare menite a lămuri validitatea şi corecta aplicare a pactului comisoriu relevă existenţa unui interes legitim al inculpatului B. şi, prin urmare, îndreptăţirea de a solicita şi de a primi înscrisurile respective.

A reţinut că notificarea inculpatului B. de către partea civilă C. că la data de 31.12.2013 a fost desfiinţat de plin drept contractul de vânzare-cumpărare drepturi succesorale litigioase nu echivalează cu constatarea de către instanţa civilă competentă a validităţii pactului comisoriu şi a corectei sale aplicări, astfel încât inculpatul era îndreptăţit să solicite documente din dosarul de despăgubire pentru demararea unor proceduri judiciare în contra părţilor civile.

Faptul că valoarea despăgubirilor acordate era una importantă a fost considerată fără relevanţă sub aspect penal, neînţelegerile dintre părţi având un caracter pur civil.

Împrejurarea că însuşi Ministerul Public reţine că documentele solicitate erau necesare în acţiunile ulterioare ale inculpaţilor, dublată de existenţa unui interes legitim al inculpatului B. şi de dreptul legal al acestuia de a chema în judecată pe părţile civile în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase, a fost apreciată a dovedi cu prisosinţă caracterul civil al litigiului dintre părţi, nicidecum existenţa unor manopere frauduloase nelegale, prin care inculpaţii, în afara unor proceduri judiciare, urmăreau să aducă prejudicii intereselor legitime ale părţilor civile.

La individualizarea pedepsei stabilită pentru inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale), a avut în vedere: pericolul concret scăzut al faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.; urmările limitate care s-au produs sau se puteau produce prin săvârşirea infracţiunii; vârsta inculpatului; faptul că are studii superioare şi că provine dintr-o familie organizată, acesta având doi copii minori în întreţinere; recunoaşterea sinceră a săvârşirii faptelor şi solicitarea de soluţionare a cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale; împrejurarea că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, nefigurând cu menţiuni în cazierul judiciar.

În raport de vârsta inculpatului, de situaţia familială şi socială, de nivelul de instruire, de calitatea de avocat a acestuia, precum şi de recunoaşterea sinceră a faptelor şi de posibilităţile reale de reeducare, a apreciat că o pedeapsă de 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale), luând în considerare reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., ca urmare a reţinerii de către instanţă a unei situaţii de fapt identice cu cea recunoscută de inculpat.

A considerat că aplicarea unei pedepse cu amenda penală nu corespunde pericolului concret al faptelor, întrucât infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, a fost comisă de inculpatul A. cu intenţia de a obţine informaţii dintr-un dosar de despăgubire având ca obiect sume importante de bani.

Ţinând seama de criteriile de individualizare mai sus menţionate, a apreciat că nu este necesară suspendarea sub supraveghere a pedepsei, fiind oportună amânarea aplicării acestei pedepse pentru un termen de supraveghere de 2 ani, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 83 din C. pen. şi considerând că aplicarea imediată a pedepsei nu este necesară, având în vedere împrejurările pozitive referitoare la persoana inculpatului, îndeplinirea tuturor celorlalte condiţii prevăzute de art. 83 din C. pen. şi faptul că a făcut dovada unor posibilităţi reale de îndreptare, asumându-şi consecinţele faptelor sale, prin recunoaşterea sinceră a acestora, relevă lipsa de utilitate a unei aplicări imediate a pedepsei de 6 luni închisoare.

Împrejurarea că, în perioada de supraveghere de 2 ani, inculpatul A. trebuie să se supună unor măsuri şi obligaţii specifice, precum şi faptul că există posibilitatea revocării amânării aplicării pedepsei, dacă acesta, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori dacă săvârşeşte noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, au fost considerate a constitui garanţii suficiente că inculpatul se va reeduca chiar şi în condiţiile amânării aplicării pedepsei.

Totodată, în raport de soluţia de amânare a aplicării pedepsei, apreciată mult mai favorabilă, prin efectele asupra situaţiei juridice a inculpatului, a considerat că noul C. pen. este legea penală mai favorabilă, faţă de o condamnare cu suspendare condiţionat, în condiţiile art. 83 din C. pen. anterior.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de inculpatul A. şi de părţile civile D. şi C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat desfiinţarea parţială a hotărârii apelate, iar, pe fond condamnarea inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 47 din C. pen. raportat la art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi înlăturarea reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind pe inculpatul A., cu consecinţa reindividualizării pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În esenţă, parchetul a susţinut, pe de o parte, că instanţa de fond era competentă, în temeiul art. 52 din C. proc. pen., să verifice valabilitatea pactului comisoriu de gradul IV stipulat în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase încheiat între părţile civile D. şi C., în calitate de vânzători, şi inculpatul B., în calitate de cumpărător, autentificat prin Încheierea nr. x din 06.12.2011 de către notarul public H., iar pe de altă parte, că menţionarea calităţii inexistente de mandatar reprezintă elementul material al infracţiunii de fals în declaraţii, respectiv declararea necorespunzătoare a adevărului şi că această menţiune din cuprinsul cererii a condus la admiterea cererii formulate, fără a se mai proceda la verificări care să ateste că inculpatul B. este sau nu persoană interesată, fiind fără relevanţă dacă falsul a fost folosit pentru a dovedi un interes legitim.

În ceea ce priveşte greşita reţinere a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. privind pe inculpatul A., parchetul a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii inculpatului din data de 20.04.2017 de a fi judecat în procedura simplificată, iar cu ocazia audierii, acesta nu a recunoscut fapta pentru care a fost condamnat, arătând că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu persoana vătămată C.

Inculpatul A. a criticat sentinţa apelată sub aspectul individualizării pedepsei ce i-a fost aplicate şi a solicitat, raportat la circumstanţele personale şi atitudinea procesuală, aplicarea unei amenzi, în cuantumul apreciat de către instanţă.

Părţile civile D. şi C. au solicitat condamnarea inculpaţilor A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., respectiv art. 47 din C. pen. raportat la art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi admiterea acţiunii civile, astfel cum a fost formulată, cu motivarea că părţile civile au suferit un prejudiciu moral ca urmare a acţiunilor inculpaţilor.

În ceea ce priveşte soluţia de achitare, aceasta a fost considerată nelegală, în esenţă, pentru că inculpaţii au declarat în cererile formulate o împrejurare neadevărată, având în vedere că mandatul inculpatului B. a încetat de drept la data de 31.12.2018, iar pactul comisoriu stipulat în contractul de vânzare cumpărare de drepturi succesorale litigioase a operat de drept, aspect reţinut şi de către instanţa civilă care a respins acţiunea inculpatului B. prin care se solicita constatarea nulităţii acestuia.

Analizând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de inculpatul A. şi de părţile civile D. şi C., prin prisma motivelor invocate, cât şi cu privire la toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

La termenul de judecată la data de 20 aprilie 2017, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul A., asistat juridic de către apărătorul desemnat din oficiu, a arătat că solicită ca judecata să se facă potrivit procedurii simplificate, în acest sens luându-i-se declaraţie, care a fost consemnată şi ataşată la dosar.

Conform art. 375 alin. (1) din C. proc. pen., "dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii."

Din analiza actelor dosarului, reiese că instanţa de fond nu a pus în discuţia procurorului şi a celorlalte părţi cererea inculpatului A. şi nici nu s-a pronunţat asupra acesteia, continuând judecarea cauzei în procedura de drept comun. Mai mult, în dezbateri avocatul inculpatului A. a solicitat reducerea limitelor de pedeapsă conform dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., după ce se acordase cuvântul procurorului, iar acesta nu a pus concluzii pe cererea anterior menţionată, nefiindu-i acordat cuvântul în acest sens, în condiţiile în care în declaraţia dată în faţa instanţei de fond inculpatul a nuanţat anumite aspecte cu posibile consecinţe asupra atragerii răspunderii sale penale.

Astfel, fără a lua concluziile celorlalţi participanţi la procesul penal, fără a admite cererea de judecare în procedura abreviată şi fără să motiveze soluţia prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Având în vedere aspectele semnalate, Înalta Curte apreciază că se impune desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Bucureşti pentru a se pronunţa pe cererea inculpatului A., cu atât mai mult cu cât inculpatul şi-a menţinut poziţia oscilantă şi în faţa Înaltei Curţi, solicitând, în condiţiile în care afirmă că recunoaşte învinuirea, administrarea de probe cu privire la situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare care exced procedurii de judecată în această procedură simplificată care în faza cercetării judecătoreşti este limitată la proba cu înscrisuri.

În acest context şi având în vedere faptul că cercetarea judecătorească urmează a fi reluată de la debut, cu posibilitatea modificării situaţiei de fapt reţinute în fond, se impune admiterea tuturor apelurilor formulate în cauză.

În rejudecare, instanţa de fond ar putea avea în vedere procedura de soluţionare a chestiunilor prealabile, prevăzută de art. 52 din C. proc. pen., în analiza valabilităţii pactului comisoriu de gradul IV stipulat în contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale litigioase încheiat între părţile civile D. şi C., în calitate de vânzători, şi inculpatul B., în calitate de cumpărător, autentificat prin încheierea nr. x din 06.12.2011 de către notarul public H. sau corecta sa aplicare, dacă va considera aceste împrejurări relevante în stabilirea situaţiei de fapt sau a vinovăţiei/nevinovăţiei inculpaţilor. În măsura în care se analizează şi se constată valabilitatea pactului comisoriu de gradul IV, modalitatea în care acesta a fost aplicat trebuie raportată la natura juridică specială a acestuia (contractul se desfiinţează de plin drept de la expirarea termenului de executare, fără ca obligaţia să fi fost adusă la îndeplinire, fără ca debitorul să fie pus în întârziere de către creditor, creditorul fiind singurul care are facultatea de a opta între rezoluţiunea de plin drept a contractului sau de a solicita executarea silită a acestuia; instanţa doar constată rezoluţiunea intervenită la expirarea termenului de executare, nu o pronunţă, etc).

Totodată, în vederea garantării dreptului la apărare, la judecarea cauzei vor fi avute în vedere şi motivele de apel formulate.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de inculpatul A. şi de părţile civile D. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 247 din 21 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va desfiinţa sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) şi (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de inculpatul A. şi de părţile civile D. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 247 din 21 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-inculpat A., în sumă de 260 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în sumă de 130 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.

GGC - ED