Money laundering liability for predicate-offense perpetrators: transfer of illicit funds vs. mere acquisition and use under Law No. 656/2002

I. Prin Sentinţa penală nr. 176 din 20 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2018, printre alţii:

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată şi rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., i-a fot interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) C. pen. din 1968.

S-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. din 1968 a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 149 din 21 ianuarie 2009 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la 5 februarie 2009 şi a dispus executare acesteia pe lângă pedeapsa de 4 ani aplicată prin prezenta sentinţă, rezultând de executat o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată şi rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prejudiciu 20.682,43 RON.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1968 a fost anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. prin Sentinţa penală nr. 53 din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin, definitivă prin neapelare la data de 10 mai 2013.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1968, raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni, rezultând de executat o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 6 (luni) închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) C. pen. din 1968.

S-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002 coroborat cu art. 249 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii luate în faza de urmărire penală prin ordonanţele şi Procesele-verbale de sechestru nr. x D/P/2014, din data de 31 octombrie 2017 ale DIICOT BT Arad, printre alţii şi asupra bunurilor imobile aparţinând inc. A. şi inc. C.:

- apartament situat în mun. Arad, str. x C, notat sub denumirea de ap. nr. 50, înscris în Cartea Funciară nr. x a localităţii Arad, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x, cu nr. top/cadastral x, în suprafaţă utilă de 83,10 mp, precum şi cota parte indiviză din teren curte 33,17/2849 mp înscrisă în Cartea Funciară nr. x - Arad provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x, cu număr cadastral x Lot x, de sub B.1.1., în limita sumei de 34.123,43 RON.

În acest sens, cu privire la inculpatul A., prima instanţă a reţinut că în perioada 23 septembrie 2010 - 3 septembrie 2011, împreună cu alte persoane a comis mai multe furturi prin efracţie şi în grup infracţional organizat pe teritoriul Belgiei, de unde a sustras bani, bunuri şi alte valori, iar în intervalul 30 septembrie 2010 - 3 septembrie 2011, la date diferite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pentru a ascunde/disimula originea ilicită a lor, produsul infracţional (34.123,43 RON) a fost transferat în România şi utilizat la dobândirea unui apartament, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată (3 acte materiale) şi cu aplicarea legii penale mai favorabile, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că produsul infracţional spălat în România de către inc. A. (împreună cu inc. C.) a fost în valoare totală de 34.123,43 RON, iar banii au fost utilizaţi în scopul ascunderii/disimulării originii ilicite a lor, după cum urmează:

- 34.123,43 RON, pentru apartamentul situat în mun. Arad, str. x, jud. Arad, dobândit pe numele inc. A. şi inc. C..

S-a mai reţinut de către prima instanţă cu privire la inculpatul B., că în noaptea de 02/03 septembrie 2011, împreună cu D., E., F., G., H., I., A., J. şi K., a comis un furt prin efracţie şi în grup infracţional organizat pe teritoriul Belgiei, de unde a sustras aparatura multimedia în valoare totală de 53.738,30 euro, iar după comercializarea mărfii, la date diferite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pentru a ascunde/disimula originea ilicită a banilor, produsul infracţional (20.682,43 RON) a fost transferat în România şi utilizat la dobândirea unui apartament, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani în formă continuată (3 acte materiale), cu aplicarea legii penale mai favorabile, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că produsul infracţional spălat în România de către inculpat a fost în valoare totală de 20.682,43 RON, iar banii au fost utilizaţi în scopul ascunderii/disimulării originii ilicite a lor, după cum urmează:

- 20.682,43 RON, pentru apartamentul situat în mun. Arad, str. x, jud. Arad, dobândit pe numele inc. B. printr-o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare.

Tribunalul Arad a înlăturat apărarea inculpaţilor în sensul că au obţinut sume mici de bani pentru produsele obţinute în urma furturilor săvârşite în Belgia, bani cheltuiţi pe cazare, distracţii, (A., D. şi B.), iar ceilalţi nu au desfăşurat activităţi infracţionale (L., C., M.), apreciind că această apărare nu se coroborează cu probele administrate în faza de urmărire penală şi necontestate de inculpaţi, precum şi cele administrate în faza cercetării judecătoreşti. În realitate, s-a reţinut că în perioada desfăşurării activităţi infracţionale, inculpaţii antemenţionaţi nu au avut surse de venituri impozabile şi nu au deţinut în proprietate bunuri imobile/mobile, atât în ţară cât şi în străinătate pentru a putea achiziţiona diverse bunuri.

Analizând probele administrate în faza de urmărire penală necontestate de părţi, precum şi cele administrate în faza cercetării judecătoreşti, raportat şi la poziţia procesuală a inculpaţilor, prima instanţă a reţinut că vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil, astfel:

Prima instanţă a mai constatat că faptele inculpatului A., care, în perioada 23 septembrie 2010 - 3 septembrie 2011, împreună cu alte persoane a comis mai multe furturi prin efracţie şi în grup infracţional organizat pe teritoriul Belgiei, de unde a sustras bani, bunuri şi alte valori, iar în intervalul 30 septembrie 2010 - 3 septembrie 2011, la date diferite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pentru a ascunde/disimula originea ilicită a lor, produsul infracţional (34.123,43 RON) a fost transferat în România şi utilizat la dobândirea unui apartament, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată (3 acte materiale) şi cu aplicarea legii penale mai favorabile, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată şi rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

Având în vedere pericolul social concret al faptei, circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului A. cunoscut cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, care şi s-a prezentat în faţa organelor judiciare, instanţa de fond a mai avut în vedere şi gradul de pericol social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, acea de spălare de bani unde limitele pedepsei sunt de la 3 la 10 ani, reprezentat de sfera relaţiilor sociale ocrotite.

La stabilirea pedepsei, prima instanţă a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 din C. pen. din 1968, privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorilor, evaluată în conformitate cu împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială şi pe cale de consecinţă l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani în formă continuată în baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată şi rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen. .

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) C. pen. din 1968.

S-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. din 1968 a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 149 din 21 ianuarie 2009 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la 5 februarie 2009 şi s-a dispus executare acesteia pe lângă pedeapsa de 3 ani aplicată prin prezenta sentinţă, rezultând de executat o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, văzând că faptele ce fac obiectul prezentului dosar fiind săvârşite în intervalul 30 septembrie 2010 - 3 septembrie 2011, în perioada termenului de încercare, va opera revocarea suspendării condiţionate şi s-a dispus executarea pedepsei potrivit dispoziţiilor referitoare la pluralitatea intermediară.

Cu privire la faptele inculpatului B., care, în noaptea de 02/03 septembrie 2011, împreună cu D., E., F., G., H., I., A., J. şi K., a comis un furt prin efracţie şi în grup infracţional organizat pe teritoriul Belgiei, de unde a sustras aparatura multimedia în valoare totală de 53.738,30 euro, iar după comercializarea mărfii, la date diferite, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pentru a ascunde/disimula originea ilicită a banilor, produsul infracţional (20.682,43 RON) a fost transferat în România şi utilizat la dobândirea unui apartament, prima instanţă a constatat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani în formă continuată (3 acte materiale), cu aplicarea legii penale mai favorabile, prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată şi rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

Având în vedere pericolul social concret al faptei, circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului B. cunoscut cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, care şi s-a prezentat în faţa organelor judiciare, instanţa de fond a mai avut în vedere şi gradul de pericol social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, acea de spălare de bani unde limitele pedepsei sunt de la 3 la 10 ani, reprezentat de sfera relaţiilor sociale ocrotite.

La stabilirea pedepsei, s-a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 din C. pen. din 1968, privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorilor, evaluată în conformitate cu împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială şi pe cale de consecinţă prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul B. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de spălare de bani în formă continuată în baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată şi rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1968 a fost anulată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. prin Sentinţa penală nr. 53 din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin, definitivă prin neapelare la data de 10 mai 2013, văzând că inculpatul a săvârşit o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1968, raportat la art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1968 au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni, rezultând de executat o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 6 (luni) închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) C. pen. din 1968.

S-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) şi c) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

II. Prin Decizia penală nr. 1056/A din data de 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, printre altele:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpaţii: A. şi B., împotriva sentinţei penale nr. 172 din 19 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2018. A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza:

I. În apelul inculpatului A.:

În baza art. 83 alin. (2) C. pen. din 1969 a înlăturat dispoziţiile primei instanţe privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 149 din 21 ianuarie 2009 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la 5 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. x/55.2008; inculpatul urmând să execute numai pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză.

II. În apelul inculpatului B.:

În baza art. 403 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., art. 88 C. pen. din 1969, a dedus din durata pedepsei principale rezultante de 3 ani şi 6 luni aplicată de prima instanţă durata reţinerii şi a arestului preventiv din data de 7 februarie 2013 până la 25 aprilie 2013 - perioadă menţionată în Sentinţa penală nr. 53 din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin, definitivă prin neapelare la data de 10 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2013. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate.

Instanţa de apel a constatat că apelurile inculpaţilor: A. şi B., sunt fondate, în limitele şi motivele de mai jos.

Curtea, analizând acuzaţiile aduse, inculpaţilor apelanţi, a reţinut la fel ca în actul de sesizare, respectiv la fel ca prima instanţă că acuzaţiile aduse inculpatului A. sunt dovedite în raport cu următoarele mijloace de probă:

- hotărârile de condamnare în străinătate pentru infracţiunile de furt calificat în grup infracţional organizat

- graficul cu data săvârşirii infracţiunilor, prejudiciul cauzat, persoanele implicate, transferurile bancare de şi bunuri, imobilele şi bunurile mobile achiziţionate/tranzacţionate

- graficul cu persoanele participante la infracţiunile de furt/spălare de bani, cu bunurile produs al activităţii infracţionale ce au făcut obiectul spălării de bani, perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi prejudiciul total cauzat prin infracţiunile predicat

- situaţia cu plăţile efectuate către dezvoltatorul imobiliar SC N. SA ARAD prin numerar (casă) şi prin bancă

- evidenţele Primăriei mun. Arad, jud. Arad cu bunurile mobile/imobile aflate în evidenţele fiscale

- evidenţele ANAF - AFP Arad - Direcţia de Venituri, cu veniturile realizate de inc. A. în perioada de referinţă

- evidenţele OJCPI Arad cu bunurile imobile deţinute în proprietate de către inc. A.

- situaţii la zi a apartamentelor şi clienţilor SC O. SRL ARAD

- verificări prin Oficiul Belgian de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperare a Creanţelor provenite din Infracţiuni privind situaţia bunurilor suspecţilor/inculpaţilor din străinătate

- interogarea bazelor de date de la ANCPI şi DEPABD privind situaţia imobilelor şi mobilelor (autoturismelor) aparţinând suspecţilor/inculpaţilor

- declaraţii susp/inc. A.

Actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii de spălare de bani, sunt următoarele:

a.) în data de 23 septembrie 2010, inc. A., D., E. şi P., au sustras din străinătate bani şi bunuri, iar în ziua de 30 septembrie 2010, din Belgia, inc. A. a transferat prin bancă suma de 1.300 euro în România, unde, în data de 19 octombrie 2010, inc. C., a achitat suma de 8.432,98 RON, reprezentând rată, pentru imobilul situat în mun. Arad, str. x C, jud. Arad;

b.) în noaptea de 12/13 decembrie 2010 inc. A., D., F., E., Q., R. şi S., au sustras din străinătate autoturism VW şi aparatură multimedia în valoare totală de 35.087 euro, iar după comercializarea ei, din Belgia, inc. A. a transferat banii (cash) în România, iar în ziua de 17 ianuarie 2011, inc. A. şi C., au achitat suma de 8.405,79 RON, reprezentând rată pentru imobilul situat în mun. Arad, str. x C, jud. Arad;

c.) în noaptea de 02/03 septembrie 2011, inc. A., D., E., F., R., G., H., I., B., J. şi K., au sustras din străinătate aparatură multimedia în valoare totală de 53.738,30 euro, iar după comercializarea ei, din Belgia, inc. A. a transferat banii (cash) în România, iar în ziua de 13 septembrie 2011, inc. A. şi C. au achitat suma de 17.284,66 RON, reprezentând rată pentru imobilul situat în mun. Arad, str. x C, jud. Arad;

Probatoriul reliefează că inculpatul A. în activitatea sa infracţională a transferat succesiv bani proveniţi din furturile prin efracţie comise în grup infracţional organizat în străinătate, prin sistem bancar ori cash, din Belgia în România, activitate urmată de dobândirea în rate a unui apartament pe numele său şi al soţiei, respectiv închirierea lui.

Aceste acţiuni ale inculpatului întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de spălare de bani.

Produsul infracţional spălat în România de către inculpatul A. (împreună cu inc. C.) a fost în valoare totală de 34.123,43 RON, iar banii au fost utilizaţi în scopul ascunderii/disimulării originii ilicite a lor, după cum urmează:

- 34.123,43 RON, pentru apartamentul situat în mun. Arad, str. x, jud. Arad, dobândit pe numele inc. A. şi inc. C..

Acuzaţiile aduse inculpatului B. sunt dovedite în raport cu următoarele mijloace de probă:

- hotărârile de condamnare în străinătate pentru infracţiunile de furt calificat în grup infracţional organizat

- graficul cu data săvârşirii infracţiunilor, prejudiciul cauzat, persoanele implicate, transferurile bancare şi de bunuri, imobilele şi bunurile mobile achiziţionate/tranzacţionate

- graficul cu persoanele participante la infracţiunile de furt/spălare de bani, cu bunurile produs al activităţii infracţionale ce au făcut obiectul spălării de bani, perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi prejudiciul total cauzat prin infracţiunile predicat

- transferurile de bani prin T. efectuate din străinătate în ţară

- situaţia cu plăţile efectuate către dezvoltatorul imobiliar SC N. SA ARAD prin numerar (casă) şi prin bancă

- evidenţele Primăriei com. Vinga/mun. Arad, jud. Arad cu bunurile mobile/imobile aflate în evidenţele fiscale

- evidenţele ANAF - AFP Arad - Direcţia de Venituri, cu veniturile realizate de inc. B. în perioada de referinţă

- evidenţele OJCPI Arad cu bunurile imobile deţinute în proprietate de către inc. B.

- situaţii la zi a apartamentelor şi clienţilor SC O. SRL ARAD

- verificări prin Oficiul Belgian de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperare a Creanţelor provenite din Infracţiuni privind situaţia bunurilor suspecţilor/inculpaţilor din străinătate

- interogarea bazelor de date de la ANCPI şi DEPABD privind situaţia imobilelor şi mobilelor (autoturismelor) aparţinând suspecţilor/inculpaţilor

- declaraţii susp/inc. B. .

Actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii de spălare de bani, sunt următoarele:

a.) în perioada 3 septembrie 2011 - 23 septembrie 2011, o parte din sumele provenite din săvârşirea faptei au fost transferate de el în ţară, iar în ziua de 23 septembrie 2011, inc. B., a efectuat două plăţi cash în valoare de 430,81 RON respectiv 11.498,32 RON, reprezentând rate la imobilul situat în mun. Arad, str. x, jud. Arad;

b.) în perioada 23 septembrie 2011 - 31 octombrie 2011, o parte din sumele provenite din săvârşirea faptei au fost transferate de el în ţară, iar în ziua de 31 octombrie 2011, inc. B., a efectuat o plată cash în valoare de 8.300 RON, reprezentând rată pentru imobilul situat în mun. Arad, str. x, jud. Arad;

c.) în perioada 31 octombrie 2011 - 29 noiembrie 2011, o parte din sumele provenite din săvârşirea faptei au fost transferate de el în ţară, iar în ziua de 29 noiembrie 2011, inc B., a efectuat o plată cash în valoare de 453,30 RON, reprezentând rată pentru imobilul situat în mun. Arad, str. x, jud. Arad.

Probatoriul reliefează că inculpatul B. în activitatea sa infracţională a transferat succesiv bani cash proveniţi din furturile prin efracţie comise în grup infracţional organizat, urmate de dobândirea în rate a unui apartament printr-un contract imperfect (promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, netranslativă de proprietate) ce ulterior a fost novat către numitul U.;

Aceste acţiuni ale inculpatului întrunesc condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de spălare de bani.

Produsul infracţional spălat în România de către inculpat a fost în valoare totală de 20.682,43 RON, iar banii au fost utilizaţi în scopul ascunderii/disimulării originii ilicite a lor, prin achiziţionarea unui apartament situat în mun. Arad, str. x, jud. Arad, dobândit pe numele inc. B. printr-o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare.

În raport cu probatoriul sus menţionat rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile de care sunt acuzaţi, situaţie în care în cauză nu se poate dispune achitarea acestora şi mai mult decât atât nici atenuarea răspunderii penale a acestora.

Sub aspectul angajării răspunderii penale a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani se reţine că infracţiunea de spălarea banilor are trei variante: cea prevăzută la lit. a), cea prevăzută la lit. b) şi cea prevăzută la lit. c) ale alin. (1) din art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

Acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi ale elementului material. Spălarea de bani este o infracţiune la care elementul material constă într-o acţiune ce se poate realiza în şapte modalităţi alternative (schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea). Realizarea oricărei modalităţi a elementului material va conduce la consumarea infracţiunii. Odată consumată infracţiunea, realizarea altei modalităţi a elementului material în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale va fi lipsită de consecinţe juridice. Dacă infracţiunea de spălare de bani s-a produs prin realizarea mai multor modalităţi ale elementului material, aparţinând unor variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin reţinerea tuturor acestor variante. Ca atare, realizarea mai multor acţiuni ce reprezintă elementul material al infracţiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu afectează unitatea infracţională.

Subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani. Legea nr. 656/2002, nu cuprinde vreo dispoziţie care să împiedice reţinerea în sarcina subiectului activ al infracţiunii din care provin bunurile şi a infracţiunii de spălare de bani, situaţie în care reţinerea unui concurs de infracţiuni este posibilă.

Infracţiunea de spălare de bani este una autonomă, nefiind necesară pentru existenţa acesteia a unei condamnări pentru infracţiunea din care provin bunurile; în situaţia în care însă nu există o condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile instanţa învestită cu soluţionarea cauzei privind infracţiunea de spălare de bani nu trebuie doar să suspecteze că bunurile provin din activitate infracţională, ci şi să aibă certitudini în acest sens.

În sensul celor de mai sus este Decizia nr. 16/2016 din 8 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin Decizia nr. 418/2018 a Curţii Constituţionale s-a reţinut că spre deosebire de modalităţile normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002; dobândirea sau deţinerea, ce constituie două dintre modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii de spălare a banilor, reglementată la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, sunt, în realitate, situaţii de fapt rezultate, în mod inevitabil, din comiterea infracţiunii din care provin bunurile dobândite sau deţinute, şi nu acţiuni separate, de sine stătătoare, care să poată fi săvârşite de autorul infracţiunii predicat la un moment ulterior consumării acesteia, pe baza unei rezoluţii infracţionale distincte. Aşa fiind, prin natura lor, dobândirea şi deţinerea bunurilor provenite din săvârşirea unor infracţiuni, de către subiectul activ al infracţiunilor în cauză, nu pot fi disociate de infracţiunile predicat şi, prin urmare, nu pot fi analizate ca infracţiuni separate. La rândul său, modalitatea alternativă ce constă în folosirea bunurilor, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, de către subiectul activ al infracţiunii în cauză, este o acţiune care poate fi realizată ulterior momentului consumării infracţiunii predicat, potrivit unei rezoluţii infracţionale distincte, însă, prin natura sa, activitatea de folosire a unor bunuri de către persoana care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, în scopul obţinerii acestor bunuri, este o activitate mai degrabă firească, ce nu presupune, în sine, existenţa unei noi rezoluţii infracţionale. Aceasta, întrucât, în mod logic, de regulă, dobândirea licită sau ilicită a unor bunuri se face în vederea folosirii lor. Prin urmare, simpla folosire a bunurilor rezultate din comiterea unei infracţiuni de către subiectul activ al infracţiunii săvârşite nu corespunde de plano scopului avut în vedere de legiuitor cu ocazia reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de a disimula provenienţa bunurilor obţinute din infracţiuni. Dacă însă această "folosire" a bunurilor presupune activităţi de schimbare sau transfer al bunurilor în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite, atunci se realizează elementele de tipicitate ale variantelor normative de la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

Faţă de cele de mai sus în cazul inculpatului B., în raport cu încadrarea juridică a faptei dată acestuia nu se poate reţine că Legea nr. 129/2019, care a abrogat Legea nr. 656/2002 este mai favorabilă acestuia, dat fiind că condiţiile de tipicitate ale infracţiunii în ambele legi sunt aceleaşi în cazul acestui inculpat, nefiind dezincriminate actele materiale săvârşite de acesta; mai mult pedeapsa este aceeaşi în ambele acte normative.

Inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru că a dobândit, deţinut sau folosit bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în condiţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, ci pentru că a dispus transferul de sume de bani în România, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunde/disimula originea ilicită a acestor bani, acte materiale ce întrunesc elementele tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (respectiv art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019. Lipsa unei condamnări penale pentru infracţiunea predicat nu-l absolvă pe inculpat de răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, atâta timp cât probatoriul reliefează că acesta ştia că banii în cauză provin din săvârşirea de infracţiuni; de altfel acesta şi fiind arestat în Belgia în legătură cu aceste infracţiuni predicat. Faţă de cele anterioare fapta inculpatului B. nu a fost dezincriminată de Legea nr. 129/2019.

Curtea a reţinut, în raport cu pedeapsa aplicată inculpaţilor în cauză, că aceasta trebuie să fie, în toate cazurile, una echitabilă.

Curtea a reţinut că inculpatul A. a săvârşit faptele din prezenta cauză în termenul de încercare stabilit cu ocazia suspendării condiţionate a executării altor pedepse.

Sub aspectul invocării în cauză a încălcării principiului ne bis in idem, Curtea a reţinut că acest principiu este prevăzut de art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 50 din Cartă în scopul de a interzice reluarea procedurilor penale ce au fost închise printr-o hotărâre judecătorească definitivă (CEDO, Gradinger c. Austriei, hotărârea din 23 octombrie 1995, parag. 53). Curtea a reţinut că prin trimiterea în judecată şi condamnarea inculpaţilor în prezenta cauză nu se încalcă principiul "ne bis in idem", în raport cu soluţiile definitive pronunţate faţă de inculpaţii de către autorităţile judiciare belgiene, care s-au referit la cu totul alte acte materiale.

Curtea a reţinut că, infracţiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ derivat, presupunând preexistenţa unei infracţiuni predicat din care sunt extrase fonduri ilicite, ca mai apoi să aibă loc disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare.

În cauză autorităţile judiciare române au angajat răspunderea penală a inculpaţilor în raport cu săvârşirea infracţiunii de spălare de bani; care aşa cum s-a arătat anterior, este condiţionată de existenţa unei infracţiuni predicat (sau premisă) din care sunt obţinute fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operaţiuni legitime. Infracţiunile predicat săvârşite de inculpaţi au fost analizate şi judecate de către autorităţile judiciare belgiene, situaţie în care nu se poate reţine că în această cauză sunt judecate aceleaşi fapte sau substanţial aceleaşi ca şi cele judecate în Belgia.

Curtea, a reţinut, în continuare, că DIICOT - Biroul Teritorial Arad a avut competenţa materială şi funcţională în instrumentarea cauzei de faţă, în raport cu cadrul legal din momentul învestirii acestui organ de urmărire penală.

Totodată în aceleaşi volume de urmărire penală se regăsesc şi acte judiciare întocmite de organele de urmărire penală în cursul urmăririi penale cum ar fi ordonanţa din 17 septembrie 2013 de la f. x up., situaţie în care în raport cu argumentaţia cererii de excludere a înscrisurilor în cauză se constată că înscrisurile în cauză nu pot fi înlăturate.

Faţă de cele de mai sus solicitarea de a fi înlăturate din probatoriu o parte din înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală apare ca nefondată.

Curtea a reţinut ca întemeiat apelul inculpatului A. numai sub aspectul înlăturării dispoziţiilor primei instanţe privind revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 149 din 21 ianuarie 2009 a Judecătoriei Arad, definitivă prin neapelare la 5 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. x/55.2008; inculpatul urmând să execute numai pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză.

În acest sens se reţine că în condiţiile art. 83 alin. (2) din C. pen. din 1969 revocarea suspendării condiţionate a pedepsei nu are loc, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

În acest caz descoperirea infracţiunii ce putea atrage revocarea suspendării condiţionate dispusă prin Sentinţa penală nr. 149 din 21 ianuarie 2009 a Judecătoriei Arad a avut loc la data de 14 noiembrie 2014, data începerii urmăririi penale in rem în prezenta cauză, prin Ordonanţa cu aceeaşi dată, aflată la f. x up. În această situaţie termenul de supraveghere de 2 ani şi 6 luni calculat de la data rămânerii definitive (5 februarie 2009) a sentinţei penale ce a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare se constată îndeplinit la data de 5 august 2011, respectiv cu mult înainte de descoperirea faptei de organele judiciare ce ar fi îndreptăţit revocarea suspendării în cauză.

În continuare Curtea a observat că în mod greşit prima instanţă nu a dedus în condiţiile art. 88 C. pen. din 1969, din durata pedepsei principale rezultante de 3 ani şi 6 luni aplicată de prima instanţă, inculpatului B., durata reţinerii şi a arestului preventiv din data de 7 februarie 2013 până la 25 aprilie 2013 - perioadă menţionată în Sentinţa penală nr. 53 din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin, definitivă prin neapelare la data de 10 mai 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2013; situaţie în care sub acest aspect apelul acestui inculpat va fi admis.

În sensul celor anterioare Curtea a reţinut că perioada în care inculpatul a fost supus măsurilor preventive în Dosarul x/2013 nu se regăseşte în cazierul judiciar al acestuia dar se regăseşte expres menţionată în Sentinţa penală nr. 53 din 25 aprilie 2013 a Tribunalului Caraş-Severin. Curtea reţine că se impune deducerea perioadei anterior menţionată în contextul în care pedeapsa din prezenta cauză cu pedeapsa din Sentinţa penală nr. 53 din 25 aprilie 2013 au fost contopite, aplicându-se o pedeapsă rezultantă.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 1056/A din data de 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii A. şi B.

Cererile de recurs în casaţie au fost comunicate la data de: 3 decembrie 2019 DIICOT, Serviciul Teritorial Timişoara, 2 decembrie 2019 inculpatei C., 4 decembrie 2019 inculpatului B., la data de 3 decembrie 2019 inculpatului D., 9 decembrie 2019 inculpatului A., 3 decembrie 2019 inculpatului D. Pentru inculpata L., procesul-verbal de predare s-a întors cu menţiunea destinatarul nu mai locuieşte la adresă.

Potrivit art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent a completat procedura de comunicare a cererilor de recurs în casaţie pentru inculpaţii E., V., M. şi Q. Astfel cererile de recurs în casaţie au fost comunicate la data de: la 13 ianuarie 2020 inculpatei M. la domiciliul procesual ales şi la 14 ianuarie 2020 la adresa de domiciliu; la 13 ianuarie 2020 inculpatului E.; la data de 13 ianuarie 2019 inculpatei V.

La data de 23 ianuarie 2020, având în vedere dispoziţiile art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. potrivit cărora părţile au posibilitatea să depună concluzii scrise în termen de 10 zile de la primirea comunicărilor, s-a amânat cauza pentru respectarea termenului.

S-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie la data de 20 februarie 2020.

La data de 17 februarie 2020 magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) C. proc. pen. a întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, Înalta Curte a constatat următoarele:

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 1056/A din data de 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de inculpaţii A. şi B..

Cererile de recurs în casaţie îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen. iar motivele de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

I. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea cererii a apreciat că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale, fiind condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală.

A menţionat că starea de fapt reţinută de către prima instanţa şi de către instanţa de apel, nu se circumscrie condiţiilor de tipicitate potrivit normei de incriminare prev. art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Or, aşa cum se reţine în considerentele deciziei recurate a fost autor al săvârşirii mai multor acte materiale de sustragere de bunuri de pe teritoriul Belgiei, infracţiunea de furt reprezentând premisa faptelor de spălare de bani imputate inculpatul A.

Elementul material al laturii obiective potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 îl constituie schimbarea sau transferul de bunuri în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite ale acestora. Esenţial, cu privire la întrunirea condiţiilor de tipicitate îl reprezintă scopul schimbării sau transferului, respectiv ascunderea sau disimularea originii ilicite a acestor bunuri.

În concret, a arătat că expedierea unei sume de bani prin intermediul T., precum şi trimiterea în numerar de două ori a unor sume de bani fostei sale soţii nu se pot înscrie în latura obiectivă a infracţiunii de spălare de bani. Or, că autor al furtului, a urmărit apropierea folosului infracţiunii şi realizarea de beneficii în urma faptelor ilicite iar remiterea ulterioară a sumelor de bani unui membru de familie se încadrează în acest deziderat urmărit. De altfel, în sarcina sa nu se retine săvârşirea altei activităţi materiale ulterioare, din hotărâre rezultând că ratele pentru apartamentul achiziţionat de el împreuna cu fosta soţie, coinculpata C. au fost achitate în România de către aceasta din urmă.

Astfel, împrejurarea că a dobândit produsul infracţiunii de furt la care a participat ca autor, constituie materializarea urmării imediate, respectiv deposedarea părţii vătămate şi imposedarea subsemnatului cu bunurile, obiect material al furtului, iar urmarea socialmente periculoasa a infracţiunii de spălare a banilor o constituie aparenţa de origine licită a bunului, condiţie care nu poate fi asigurată de participantul la infracţiunea principală care, în mod evident, deţine produsul infracţiunii.

Or, transferul unor sume de bani în România, respectiv un transfer prin banca iar celelalte două în numerar, chiar daca banii provin din săvârşirea unei infracţiuni de furt nu are relevantă penală pentru infracţiunea de spălare a banilor, ci ele semnifica folosirea de către subsemnat a " produsului infracţiunii de furt".

Referitor la reţinerea în sarcina sa a săvârşirii infracţiunii în formele regăsite în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 se impun a fi aplicate considerentele Deciziei CCR nr. 418/2018 ce lipsesc de efect interpretarea dată prin Decizia ICCJ nr. 16/HP/2016.

A solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului recurent pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, în temeiul prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penala, cu consecinţa omiterii soluţionării laturii civile, potrivit prev. art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

II. În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpatul B. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivarea cererii a menţionat că, în mod greşit, a fost condamnat inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 modificată şi rep. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., întrucât faptele descrise nu se circumscriu elementelor constitutive ale celor două fapte penale în sensul că nu sunt prevăzute de legea penală.

A arătat că hotărârile celor doua instanţe sunt nelegale.

Astfel, un motiv pentru care consideră că se impune desfiinţarea hotărârii, incident în speţă, este cel al lipsei totale a unei motivări a hotărârii de condamnare.

A apreciat că, în cauză, în primul rând, actele materiale comise de inculpatului B. nu întrunesc elementele infracţiunii pentru care a fost condamnat, fiind astfel incident temeiul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen.

În subsidiar, nu s-a probat dincolo de orice îndoiala rezonabilă că acţiunile subsemnatului se circumscriu faptei de spălare de bani. A considerat că transferul unor sume de bani în România de către o persoană acuzată de anumite infracţiuni nu poate duce în mod automat la concluzia ca acele sume reprezintă un produs al infracţiunii-predicat.

În cuprinsul cererii a făcut referire la Legea nr. 656/2002, Decizia privind dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 16 din 8 iunie 2016, Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2018, Legea nr. 129/2019.

A menţionat că fapta imputată nu este prevăzută de textul de incriminare arătat, deoarece sumele de bani transferate în România nu provin din activităţi infracţionale. Mai mult, a arătat că nu a fost judecat sau condamnat pentru infracţiunea de furt, aspect care trebuia avut în vedere de instanţa de control judiciar.

Or, chestiunea este una ce ţine de tipicitatea obiectivă a infracţiunii, neurmând a fi analizată ca o "cunoaştere" a provenienţei banilor. Aceasta deoarece "cunoaşterea" are ca premisă faptul că banii provin din activităţi ilicite. De altfel, actele civile pretins fictive de dobândire a bunurilor de către el sunt publice.

A afirmat că în cauză nu există un act de natură să faciliteze ascunderea sau disimularea provenienţei banilor, întrucât achiziţia imobilului a fost efectuată în mod direct, fără interpunere de persoane, fiind efectuate procedurile de publicitate imobiliară, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea bani, sub aspectul laturii obiective, lipsind elementul material al faptei, şi nici sub aspectul laturii subiective.

A apreciat că este incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teze I C. proc. pen.

În acest context, fiind îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., iar motivele de casaţie încadrându-se în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen., s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulate inculpaţii A. şi B.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1056/A din data de 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

A trimis cauza Completului C9, în vederea judecării recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., stabilind termen la data de 19 martie 2020.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B. ca fiind nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În cauză, recurenţii inculpaţi A. şi B. au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., arătând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate potrivit normei de incriminare prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, infracţiune pentru care au fost condamnaţi. În motivele recursului în casaţie prezentate pe larg mai sus, inculpaţii au făcut trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418/2018 din 19 iulie 2018.

Înalta Curte reţine că, inculpatul A. şi inculpatul B. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Critica pe care inculpaţii şi-au întemeiat susţinerea este aceea că subiectul activ al infracţiunii predicat, respectiv al infracţiunii de furt, nu mai poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că probatoriul reliefează că inculpaţii A. şi B. în activitatea lor infracţională au transferat succesiv bani cash proveniţi din furturile prin efracţie comise în grup infracţional organizat.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 constituie infracţiunea de spălare a banilor, schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

În considerentele Deciziei nr. 418/2018 din 19 iulie 2018, Curtea Constituţională, la paragraful 26, menţionează că: "Dacă primele două modalităţi normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, corespund scopului reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acţiunilor de ascundere şi disimulare a provenienţei unor bunuri care provin din săvârşirea de infracţiuni, cea de-a treia variantă normativă, prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, constând în dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, nu vizează, în mod direct, scopul ascunderii provenienţei bunurilor despre care autorul infracţiunii cunoaşte că provin din săvârşirea de infracţiuni. De asemenea, analiza aceloraşi modalităţi normative conduce la concluzia că faptele de schimbare sau transfer de bunuri şi cele de ascundere sau disimulare sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracţiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte de cele care formează elementul material al infracţiunii predicat. Aceste acţiuni pot fi săvârşite de acelaşi subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracţiunii predicat".

În acelaşi timp s-a reţinut, în aceeaşi decizie, la paragraful 31, că: "reglementarea infracţiunii prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 îndeplineşte cerinţele de claritate şi coerenţă logică doar în condiţiile în care autorul acestei infracţiuni este diferit de autorul infracţiunii predicat".

Înalta Curte reţine că inculpaţii nu au fost trimişi în judecată pentru că au dobândit, deţinut sau folosit bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în condiţiile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, ci pentru că au dispus transferul de sume de bani în România, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunde/disimula originea ilicită a acestor bani, acte materiale ce întrunesc elementele tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Prin urmare, în raport cu considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 418/2018 din 19 iulie 2018, criticile invocate nu au evidenţiat elemente de nelegalitate, astfel încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care au fost condamnaţi nu constituie infracţiuni.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1056/A din data de 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 627 RON, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în sumă de 200 RON, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Q., D., E., C., M., L. şi V., în sumă de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1056/A din data de 15 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B., în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi Q., D., E., C., M., L. şi V., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 mai 2020.

GGC - LM