Labor wage dispute: Exclusive territorial jurisdiction for individual employment conflicts overrides active co-participation when claims stem from distinct labor relationships

Şedinţa publică din data de 09 mai 2019

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018, (disjunsă din dosarul nr. x/2018), reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa să dispună obligarea pârâtei plata salariului de bază şi emiterea unor ordine, la nivel maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale, aflat în plată în administraţia publică centrală, începând cu 21.12.2016 la zi, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, actualizate, indexate şi majorate cu indicele de inflaţie şi menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare până la o eventuală modificare legislativă.

Prin sentinţa civilă nr. 7483/17.10.2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Faţă de excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu, Tribunalul a reţinut următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Totodată, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede faptul că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din termenii textelor enunţate s-a reţinut că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, şi, în aceste condiţii, instanţa competentă potrivit legii să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Olt, de vreme ce domiciliul reclamantei, dar şi locul de muncă al acesteia sunt situate în jud. Olt, motiv pentru care a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi declinată cauza în favoarea Tribunalului Olt, spre competentă soluţionare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 29.11.2018, sub nr. x/2018.

La termenul din data de 25.03.2019, instanţa din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Olt.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale, în temeiul art. 248 C. proc. civ., instanţa a reţinut următoarele:

Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau după caz, sediul, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. cu privire la coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

În speţă reclamanta împreună cu alţi salariaţi ai pârâtei Curtea de Conturi a României solicită, prin cererea de chemare în judecată, obligarea angajatorului la plata unor diferenţe salariale, având ca temei prevederile din actele normative care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Se constată astfel că drepturile băneşti solicitate de reclamanţi se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare şi aflate într-o strânsă legătură, situaţie în care dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile.

Instanţa constată că la momentul sesizării Tribunalului Bucureşti, deşi domiciliul reclamantei era în judeţul Olt, existau îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. cu privire la coparticiparea procesuală activă şi implicit dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta a învestit în mod legal acea instanţă, astfel că Tribunalul Bucureşti este instanţă competentă în soluţionarea cauzei, pentru toţi reclamanţii, fiind astfel irelevantă împrejurarea că domiciliul acestora este în alte judeţe.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Olt, secţia I Civilă prin sentinţa nr. 148 din 25 martie 2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Olt.

A declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI având ca obiect drepturi băneşti - Disjuns din dosarul nr. x/2018, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

A înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două instanţe, Tribunalul Olt şi Tribunalul Bucureşti, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competenţa în soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) şi (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Reclamanţii alături de alte persoane au formulat cerere pentru acordarea unor drepturi salariale, investind Tribunalul Olt cu soluţionarea cauzei având drept cauză juridică drepturi de salarizare similare, de la Curtea de Conturi a României în calitate de angajator sau fost angajator al acestora, drepturi derivate din raporturi de muncă/serviciu individuale diferite, în condiţiile prevederilor art. 59 şi art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Competenţa Tribunalului Bucureşti a fost determinată material de dispoziţiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, competenţa Tribunalului Bucureşti a fost determinată de sediul angajatorului şi domiciliile alese ale reclamanţilor, în cauză operând atât prorogarea legală specială a competenţei în condiţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cât şi prorogarea convenţională în condiţiile art. 59 C. proc. civ., pentru reclamanţii care nu au domiciliul în raza Tribunalului Bucureşti.

Ulterior legalei investiri a instanţei, Tribunalul Bucureşti a dispus măsura administrativă a disjungerii cererilor şi înregistrarea lor separată în condiţiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ., apreciind incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Înalta Curte reţine că prorogarea legală şi convenţională de competenţă este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influenţeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanţi solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

În consecinţă, faţă de inexistenţa coparticipării procesuale active, prorogarea de competenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti nu devine incidentă.

Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în raport de domiciliul/reşedinţa părţilor având în vedere obiectul cererilor formulate de reclamanţi care au caracterul unui conflict individual de muncă, urmând a fi aplicate dispoziţiile speciale prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi nu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care constituie norma de competenţă generală teritorială nu sunt incidente, acestea nefiind aplicabile în legătură cu competenţa de soluţionare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul.

Reţinând competenţa teritorială alternativă, urmează ca aceasta să fie stabilită în funcţie de domiciliile/reşedinţa/locul de muncă al angajatului, dovada urmând a fi făcută cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, fără a fi avut în vedere domiciliul ales.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate şi având în vedere că reclamanta are domiciliul pe raza judeţului Olt, fiind şi angajată a Camerei de Comerţ Olt, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Olt şi în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 mai 2019.