Recourse annulled for failure to substantiate cassation grounds in unlawful payment and contractual lesion claim against law firm

Şedinţa publică din data de 7 mai 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 26 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Comuna Dumbrăveşti, prin Primar, a solicitat obligarea pârâtului Cabinet de Avocat A. la restituirea sumei de 257.578 RON, compusă din suma de 202.998 RON, reprezentând plăţi nelegale, efectuate în perioada 2011-2014, pentru servicii de asistenţă juridică nedovedite şi suma de 54.580 RON, reprezentând dobânzi calculate la suma plătită nelegal.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350 C. civ.

Prin sentinţa nr. 1311 din 19 iunie 2017, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Comuna Dumbrăveşti, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet de Avocat A..

Împotriva sentinţei primei instanţe, Comuna Dumbrăveşti, prin Primar, a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 56 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Comuna Dumbrăveşti, prin Primar, împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotriva deciziei instanţei de apel, Comuna Dumbrăveşti, prin Primar, a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat raporturile contractuale dintre părţi şi istoricul litigiului, după care a arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În concret, autoarea recursului a susţinut că a solicitat instanţelor devolutive să constate incidenţa dispoziţiilor art. 1221 alin. (1)-(2) C. civ., referitoare la leziune şi art. 1635 din acelaşi act normativ, referitoare la restituirea prestaţiilor.

În acest sens, recurenta-reclamantă a subliniat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale anterior evocate, deoarece a apreciat în mod nejustificat că dezechilibrul contractual cauzator al prejudiciului nu este injust.

Sub acest aspect, autoarea recursului a învederat că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că toate contractele de asistenţă juridică au fost încheiate în anul curent pentru anul următor.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că toate contractele au fost încheiate anterior aprobării bugetului pentru anul în care au fost semnate, fiind în valoare de 60.000 RON pe an.

Deşi au fost încheiate pe o durată de un an, sumele datorate au fost suplimentate prin încheierea fie a unor noi contracte, fie a unor acte adiţionale, pentru prestaţii care nu erau necesare la data încheierii acestora.

Astfel, autoarea căii de atac a subliniat că instanţa de apel a ignorat faptul că, în lipsa personalului de specialitate juridică, angajaţii din cadrul U.A.T. Dumbrăveşti au semnat contractele de asistenţă juridică, fără a avea experienţa şi cunoştinţele necesare pentru a aprecia valoarea prestaţiilor ce urmau a fi executate.

Având capacitatea şi experienţa unei asemenea evaluări, intimatul-pârât a profitat de starea de nevoie, de lipsa de experienţă şi cunoştinţe a celeilalte părţi, stipulând în favoarea sa o prestaţie considerabil mai mare decât valoarea propriei prestaţii.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa de apel a respins în mod nelegal proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, solicitată prin cererea de apel. În acest sens, aceeaşi parte a subliniat că această probă ar fi lămurit cauza sub toate aspectele.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare la recurs.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 decembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai intimatul-pârât a depus un punct de vedere la raport, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la criteriul valoric prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial - Partea I la 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Ulterior publicării acestei din urmă decizii în Monitorul Oficial, prin Legea nr. 310/2018, a fost modificat art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că în procesele nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la 19 iulie 2017 inclusiv nu se mai aplică criteriul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

Cum decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 7 februarie 2018, rezultă că în prezenta cauză nu este incident pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv.

În aceste condiţii, devine incidentă regula cuprinsă în art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia, "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Prin urmare, decizia instanţei de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, motiv pentru care Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, dispoziţiile art. 1221 alin. (1)-(2) şi art. 1635 C. civ. sunt invocate strict formal, întrucât nu se demonstrează în concret greşita aplicare a acestor dispoziţii.

Aserţiunea, în sensul că instanţa de apel a apreciat în mod nejustificat că dezechilibrul contractual cauzator al prejudiciului nu este injust, nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce autoarea recursului face referire la probele administrate în cauză.

Astfel, recurenta-reclamantă urmăreşte să obţină în recurs reevaluarea probatoriului în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele de fond, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor din materia leziunii. Or, instanţa de recurs verifică numai aplicarea corectă a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive.

Criticile referitoare la lipsa de experienţă şi cunoştinţe juridice a personalului din cadrul U.A.T. Dumbrăveşti reprezintă o reproducere a criticilor din cererea de apel. Or, dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa anterior evocată.

De asemenea, recurenta-reclamantă s-a rezumat la a afirma că instanţa de apel a respins în mod nelegal proba cu expertiza, solicitată prin cererea de apel, deşi această probă ar fi lămurit cauza sub toate aspectele. Or, în lipsa indicării normei de procedură pretins încălcate prin respingerea acestei probe, aserţiunea anterior evocată nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate.

Prin urmare, instanţa supremă constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat strict formal prin cererea de recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Dumbrăveşti, prin Primar, împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Dumbrăveşti, prin Primar, împotriva deciziei nr. 56 din 7 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019.