Negative jurisdictional conflict resolved: salary claims of prosecutors assigned to Timiș Tribunal.

Şedinţa publică din data de 7 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 23 iulie 2018, sub nr. x/2018, disjuns din dosarul nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. i-au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să oblige pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare şi pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism să plătească reclamanţilor, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, vechime în funcţie, care să includă, cumulat:

1.1. drepturile reprezentând creşteri salariate de 18%, începând cu luna decembrie 2013 şi până la data pronunţării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii, precum şi în continuare, după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% şi 11%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

1.2. drepturile reprezentând creşteri salariate de 7%, începând cu luna decembrie 2013 şi până la data pronunţării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% şi 5%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza nr. O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

1.3. dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor drepturi salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea acţiunii şi până la data plăţii sumelor cuvenite, având în vedere şi decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2015.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 3/2006, O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 11/2007, O.G. nr. 24/2000, O.G. nr. 137/2000, O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 20/2016, art. 253 alin. (1)-(2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, precum şi decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin sentinţa civilă nr. 1276/PI din 4 octombrie 2018, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiş a reţinut că a fost dedus judecăţii un conflict de muncă. Competenta teritorială de soluţionare a unui astfel de litigiu este exclusivă şi revine instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, precum şi locul de muncă, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Acelaşi tribunal a constatat că reclamanţii îşi desfasoară activitatea, ca procurori, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul Teritorial Oradea.

În aceste condiţii, Tribunalul Timiş a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile cu caracter general din materia litigiilor de muncă privind competenţa teritorială, întrucât reclamanţii nu îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui tribunal, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Acelaşi tribunal a reţinut că reclamanţii au domiciliile sau locurile de muncă în circumscripţia Tribunalului Bihor, motiv pentru care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 14 noiembrie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 525/LM/2019 din 4 aprilie 2019, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bihor a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., precum şi ample considerente din decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale.

În aplicarea acestui text de lege, acelaşi tribunal a reţinut că reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea, cu excepţia reclamanţilor J. şi K., care activează în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, a reclamantului M., care activează în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a reclamantului L., care deţine funcţia de prim-procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou.

După ce citat art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 78/2016, Tribunalul Bihor a constatat că infracţiunile date prin acest text de lege în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt de competenţa tribunalului.

Astfel, reclamanţii care funcţionează în cadrul D.I.I.C.O.T. îşi desfăşoară activitatea de procuror în faţa tribunalului, în procesele având ca obiect infracţiuni de competenţa acestei structuri.

În aceste condiţii, acelaşi tribunal a apreciat că acţiunea trebuia introdusă la o instanţă de acelaşi grad din cadrul oricăreia dintre curţile de apel învecinate, conform art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Tribunalul Bihor a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 17 aprilie 2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Timiş şi Tribunalul Bihor - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Acţiunea introductivă are ca obiect recalcularea şi plata unor drepturi salariale, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, în care reclamanţii deţin funcţiile de procuror şi prim-procuror.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Textul de lege anterior evocat se aplică şi procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, astfel cum rezultă din art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

În considerentele acestei decizii (paragraful 42), Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.

Astfel, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. devine aplicabil şi în cazul în care reclamantul (judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier) îşi desfăşoară activitatea la o instanţă ierarhic inferioară sau superioară celei competente, potrivit legii, să soluţioneze cauza ori la parchetele de pe lângă aceste instanţe.

Pornind de la statuările cu caracter obligatoriu cuprinse în decizia anterior evocată, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanţi, respectiv M., deţine funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea .

Cum art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este aplicabil şi procurorilor, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, rezultă că funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a unuia dintre reclamanţi atrage incidenţa acestui text de lege.

Faţă de parchetul la care activează acest reclamant şi caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa supremă reţine că acţiunea nu putea fi introdusă la Tribunalul Bihor, chiar dacă reclamanţii aveau domiciliul sau locul de muncă în circumscripţia acestui tribunal.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

De vreme ce Curtea de Apel Timişoara, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Timiş, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Oradea, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Bihor, rezultă că Tribunalul Timiş este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3), raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ. şi cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019.