Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 95/2019 AI generated

Consumer credit appeal over abusive CHF clauses remitted to Craiova Court of Appeal for lack of jurisdiction.

Case Number Decizia nr. 95/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and declined jurisdiction over the defendant’s appeal (recurs) against the Court of Appeal decision, referring the case to the Craiova Court of Appeal. The underlying dispute concerned a consumer credit contract, where the plaintiffs challenged as abusive a loan origination commission clause and a foreign exchange risk clause (CHF/leu), seeking its removal, the stabilization of the exchange rate at the contract’s signing date, and restitution of sums paid in excess; the trial court partially admitted the claim, and the Court of Appeal (Tribunalul Gorj) fully admitted it on the plaintiffs’ appeal, declaring the exchange rate clause abusive and ordering restitution of the overpaid amounts with legal interest and inflation adjustment, while dismissing the defendant’s own appeal. The High Court ruled that, under Article 483(2) and Article 96(3) of the Civil Procedure Code, as interpreted in light of Constitutional Court Decision No. 369/2017 and High Court Decision No. 18/2018, appeals against decisions rendered by tribunals in cases with claims valued up to 200,000 RON fall within the jurisdiction of the courts of appeal, not the High Court, so the case was transferred accordingly.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992; Consumer credit appeal over abusive CHF clauses remitted to Craiova Court of Appeal for lack of jurisdiction: A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Keywords

AI generated
jurisdiction over consumer contracts lack of jurisdiction interest rate civil dispute credit transfer damage to credit

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
SA, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate, iar în cadrul rejudecării pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.
art. 132 C. proc. civ
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ.
art. 483 din C. proc. civ
1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr.
art. 483 alin. (2) din C. proc. civ
A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".
art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
(1) din Constituţie şi art. 31 alin.
art. 97 pct. 1 din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 29 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate caracterului abuziv al clauzei contractuale inserate la art. 1.3.lit. a) din contractul de credit nr. x/6 decembrie 2007 privind comisionul de acordare şi eliminarea acesteia; să se constate nulitatea absolută a acestei clauze contractuale şi restituirea sumei de 2.070 CHF reţinute reclamanţilor, sumă actualizată cu dobânda legală şi indicele de inflaţie anuală, de la data încheierii contractului şi până la data restituirii efective, să se constate, în baza principiilor nominalismului monetar şi impreviziunii, caracterul abuziv al clauzei de risc valutar prevăzute la art. 6.3 în contractul de credit şi eliminarea acesteia; să se constate nulitatea absolută a acestei clauze contractuale; să se dispună îngheţarea cursului de schimb valutar CHF - Leu, pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate la valoarea de la data încheierii şi semnării contractului; rambursarea creditului la valoarea leu/CHF de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia şi restituirea sumelor plătite în plus de către reclamanţi rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul de la data semnării contractului de credit, sume actualizate, cu dobânda legală şi indicele de inflaţie anuală, de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora de către pârâtă. Suma solicitată, la data depunerii acţiunii, este de 107.624,44 RON.

Prin Sentinţa civilă nr. 8389 din 16 noiembrie 2017 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. SA şi intervenienţii D. şi E..

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanţii A. şi B. cât şi pârâta C. SA, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin Decizia nr. 383 din 2 iulie 2018, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă C. SA împotriva Sentinţei civile 8389 din 16 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2017, intimaţi intervenienţi fiind D. şi E. în litigiul cu profesioniştii având ca obiect constatare nulitate act.

A admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea; a constatat caracterul abuziv al clauzei prev. la art. 6.3 din contract; a dispus stabilizarea cursului valutar CHF/leu la valoarea CHF de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia; a obligat pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate în plus faţă de valoarea CHF de la data încheierii contractului cu dobânda legală aferentă şi indicele de inflaţie de la data fiecărei reţineri la data restituirii; a obligat apelanta pârâtă la 2500 RON cheltuieli de judecată la fond şi în apel către apelanţii reclamanţi.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C. SA, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate, iar în cadrul rejudecării pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj la data de 7 septembrie 2018.

La data de 21 septembrie 2018, tribunalul, prin intermediul Curţii de Apel Craiova, a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 1 octombrie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Ulterior pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficienţă dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care instanţei supreme îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei secţii, fie în Completul de 5 Judecători.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Gorj, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta C. împotriva Deciziei nr. 383/2018 din 2 iulie 2018, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

GGC - CL