Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 94/2019 AI generated

Jurisdiction of the Supreme Court versus Court of Appeal for cassation appeals against Tribunal decisions in low-value proceedings initiated at first instance.

Case Number Decizia nr. 94/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (Inalta Curte de Casație și Justiție) ruled that it lacked subject-matter jurisdiction, dismissing its own competence exception and declin the case to the Craiova Court of Appeal, thereby leaving the lower appellate court's decision—which upheld the first-instance judgment against the debtor—unaltered pending the next instance's review. The dispute involved a low-value commercial claim for unpaid service fees and contractual interest, where the debtor filed a cassation appeal against the Bucharest Gorj Court of Appeal's decision that had dismissed its appeal and confirmed the initial liability. The decisive legal basis was Article 97(1) of the Romanian Code of Civil Procedure, which restricts the Supreme Court's competence to appeals against court of appeal decisions or other expressly provided cases, combined with the principle that appeals against tribunal decisions in low-value matters initiated at the magistrate level belong to the court of appeal, not the supreme court, thereby preventing a "skip" over the immediate superior instance.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 1028 C. proc. civ, art. 94 pct. 3 C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ; Jurisdiction of the Supreme Court versus Court of Appeal for cassation appeals against Tribunal decisions in low-value proceedings initiated at first instance: The dispute involved a low-value commercial claim for unpaid service fees and contractual interest, where the debtor filed a cassation appeal against the Bucharest Gorj Court of Appeal's decision that had dismissed its appeal and confirmed the initial liability. The decisive legal basis was Article 97(1) of the Romanian Code of Civil Procedure, which restricts the Supreme Court's competence to appeals against court of appeal decisions or other expressly provided cases, combined with the principle that appeals against tribunal decisions in low-value matters initiated at the magistrate level belong to the court of appeal, not the supreme court, thereby preventing a "skip" over the immediate superior instance.

Keywords

AI generated
cassation review civil and commercial matters lack of jurisdiction value in dispute preliminary ruling procedure pending proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 132 C. proc. civ
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ.
art. 1028 C. proc. civ
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, în apel, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere cu valoare redusă care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei, în conformitate cu dispoziţiile art. 1028 C. proc. civ.
art. 94 pct. 3 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 3 C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
art. 95 pct. 1 C. proc. civ
În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C.
art. 96 pct. 3 C. proc. civ
Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
art. 483 C. proc. civ
Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Main procedural ground cited in the decision for admitting the exception of material incompetence and declining jurisdiction to the Court of Appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea formulată de reclamanta SC. A. SA, având ca obiect cerere de valoare redusă şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 29 iunie 2017 sub nr. x/2017 s-a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta B. SRL la plata:

- sumei de 197,87 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate;

- sumei reprezentând dobânda contractuală de 0,2% aferentă sumei de 197,87 RON calculată pe fiecare zi de întârziere începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată;

- sumei de 547,58 RON reprezentând contravaloarea clauzei penale;

- sumei de 50 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Prin Sentinţa nr. 7797 din 30 octombrie 2017, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC. A. SA, împotriva pârâtei B. SRL.

S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta B. SRL.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 197,87 RON reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate şi suma reprezentând dobânda contractuală de 0,2% aferentă sumei de 197,87 RON calculată pe fiecare zi de întârziere începând cu data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei prin plată.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar pe fond respingerea acţiunii.

Prin Decizia nr. 309/2018 din 29 mai 2018, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a respins excepţia tardivităţii apelului, invocată de intimata reclamantă SC A. SA.

A respins apelul declarat de apelanta pârâtă B. SRL, împotriva Sentinţei nr. 7797 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. SA, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC B. SRL, solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de valoare redusă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj la data de 25 iulie 2018.

La data de 30 iulie 2018, prin intermediul Curţii de apel Craiova a fost înaintată cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 14 septembrie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, în apel, într-un litigiu prin care s-a soluţionat o cerere cu valoare redusă care a declanşat procedura judiciară în faţa judecătoriei, în conformitate cu dispoziţiile art. 1028 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 3 C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

În conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, aceasta însemnând că, în concepţia actualului C. proc. civ., tribunalul este instanţa care are plenitudine de competenţă, în primă instanţă, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanţe au competenţa în primă instanţă.

Faptul că intră în competenţa curţilor de apel soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile care sunt soluţionate în primă instanţă de judecătorii, rezultă şi din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 95 pct. 1, art. 94 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 1028 din acelaşi cod, acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situaţie tribunalul nu are plenitudine de competenţă, soluţionarea litigiilor având ca obiect cererile cu valoare redusă, fiind dată, anume, în competenţa judecătoriilor.

Nu se poate reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conţinutul dispoziţiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "în condiţiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează recursurile care sunt în competenţa sa "în condiţiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanţă de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiaşi articol, care nu a fost declarat neconstituţional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluţiona de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, în speţa de faţă avem de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situaţie ce nu se regăseşte în speţa de faţă.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanţa supremă şi că, pe lângă necesitatea existenţei normative a recursului, este important a se avea în vedere condiţiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziţia legală menţionată rezultă faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a instanţei supreme.

Aşadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

Hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă se determină conform normei de competenţă stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Aşadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curţii de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speţa supusă judecăţii nu se regăseşte în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunţată de tribunal în apel în privinţa căreia nu există o dispoziţie legală expresă atributivă de competenţă în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicţie, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziţie care să permită "sărirea" vreunei instanţe imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanţa competentă este cea imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, situaţie ce ar fi în contradicţie cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta SC B SRL. împotriva Deciziei nr. 309/2018 din 29 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

GGC - CL