Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 929/2019 AI generated

Jurisdiction for contestation of forced execution and clarification of enforcement title

Case Number Decizia nr. 929/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, establishing that the Piatra Neamț Court of Law is the competent court to adjudicate the entire case, thereby dismissing the appeal court's attempt to retain jurisdiction over the clarification of the enforcement title. The dispute involved a creditor's objection to a forced execution, comprising three claims: a challenge to the execution and a request for its reversal, alongside a request to clarify the meaning, scope, or application of the enforcement title (a prior appellate decision). The lower court initially declined jurisdiction over the title clarification, referring it to the appellate court, which subsequently disjoined the claims, retained jurisdiction over the title clarification, and referred the execution-related claims back to the lower court, creating the conflict. The High Court held that under the Romanian Code of Civil Procedure, jurisdiction for the clarification of an enforcement title lies exclusively with the court that rendered the underlying judgment, whereas jurisdiction for the execution challenge and reversal lies with the execution court (where the debtor is domiciled); however, in this specific configuration, the execution court retained competence over the entire matter, effectively overriding the appellate court's declination.

Legislator headnote

AI generated

art. 30 alin. (4) C. proc. civ, art. 724 alin. (1) C. proc. civ, art. 123 alin. (1) C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 99 alin. (2) C. proc. civ; Jurisdiction for contestation of forced execution and clarification of enforcement title: Instanţa a făcut referire la dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., art. 651 alin. (1) şi art. 724 alin. (1) C. proc. civ., precum şi la prevederile art. 99 alin. (2) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. şi, aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză, a constatat că în cauza dedusă judecăţii contestatoarea a formulat contestaţie la titlu privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, respectiv decizia civilă nr. 1029/13.12.2017 pronunţate în dosarul nr. x/2016, contestaţie la executarea silită efectuată în cadrul dosarului de executare nr. 48/2018 al BEJ B. şi, de asemenea, o cerere de întoarcere a executării.

Keywords

AI generated
application for enforcement - Jurisdiction conflict of jurisdiction civil dispute related proceedings e-justice third-party claim in execution

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamţ sub nr. x/2018 din data de 16.04.2018, contestatoarea Compania Judeţeană Apa Serv S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul A., anularea încheierii din data de 28.03.2018 emisă în dosarul nr. x/2018 al BEJ B. de stabilire a cheltuielilor de executare, anularea încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 555/2018 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. x/2018, întoarcerea executării silite şi obligarea salariatului A. la plata sumei de 12513 RON şi, totodată, anularea raportului de expertiză efectuat de C..

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 30.03.2018 i s-au comunicat încheierea emisă la data de 28.03.2018 în dosarul nr. x/2018 al BEJ B. şi raportul de expertiză efectuat de C. şi i s-a adus la cunoştinţă că a început executarea silită împotriva sa, în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 631/2017 a Tribunalului Neamţ pentru următoarele sume de bani: 9634 RON diferenţă drepturi salariale şi dobândă legală, 850 RON cheltuieli de judecată, 500 RON onorariu expert, 1190 RON onorariu executor judecătoresc, 40 RON taxe judiciare, 250 RON onorariu avocat în faza de executare silită şi 49 RON taxe poştale.

A apreciat contestatoarea că raportul de expertiză contabilă nu poate constitui titlu executoriu, având natura unui raport extrajudiciar şi nu poate constitui documentul suport pentru o executare silită.

La data de 06.11.2018, contestatoarea a depus o cerere, arătând că înţelege să formuleze şi contestaţie cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, respectiv a deciziei nr. 1029/13.12.2017 pronunţate în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Bacău.

La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2018, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piatra-Neamţ în soluţionarea cererii ce face obiectul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 4639 din 12 noiembrie 2018, Judecătoria Piatra Neamţ a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea contestaţiei la titlu formulate împotriva deciziei nr. 1029/13.12.2017 pronunţate în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Bacău şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatoare în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că acţiunea introductivă are trei capete de cerere, respectiv, pe de o parte, contestaţie la titlu formulat pe cale principală, iar pe de altă parte, contestaţie la executare şi întoarcere executare formulate pe cale accesorie, depinzând de soluţia dată contestaţiei la titlu, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Instanţa a făcut referire la dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., art. 651 alin. (1) şi art. 724 alin. (1) C. proc. civ., precum şi la prevederile art. 99 alin. (2) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. şi, aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză, a constatat că în cauza dedusă judecăţii contestatoarea a formulat contestaţie la titlu privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, respectiv decizia civilă nr. 1029/13.12.2017 pronunţate în dosarul nr. x/2016, contestaţie la executarea silită efectuată în cadrul dosarului de executare nr. 48/2018 al BEJ B. şi, de asemenea, o cerere de întoarcere a executării.

Faţă de aceste considerente, instanţa a a admis excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea contestaţiei la titlu formulate împotriva deciziei nr. 1029/13.12.2017 pronunţate în dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Bacău şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de contestatoare în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Prin decizia civilă nr. 259 din 13 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a disjuns capetele de cerere vizând contestaţia la executare şi întoarcerea executării silite de capătul de cerere vizând contestaţia privind lămurirea titlului executoriu.

A declinat competenţa de soluţionare a capetelor de cerere vizând contestaţia la executare şi întoarcerea executării silite în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

A respins contestaţia la titlu formulată de contestatoare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bacău a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi ale art. 99 şi 124 C. proc. civ. şi a constatat că instanţa competentă în soluţionarea capetelor de cerere privind contestaţia la executare şi întoarcerea executării silite este Judecătoria Piatra Neamţ, instanţa în favoarea căreia a declinat competenţa de soluţionare.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Judecătoria Piatra Neamţ este instanţa competenţă material şi teritorial în soluţionarea pricinii, pentru motivele ce se vor arăta:

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, iar conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută.

În conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal, schimbarea domiciliului sau sediului debitorului, ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

Din analiza acestor texte legale ce conţin norme speciale de competenţă, de ordine publică şi, deci, cu caracter imperativ, rezultă că, în timp ce contestaţia la executare şi întoarcerea executării silite se soluţionează întotdeauna de instanţa de executare, lămurirea titlului executoriu se soluţionează de o altă instanţă decât instanţa de executare, şi anume instanţa care a pronunţat hotărârea care se execută, împrejurare ce exclude aplicarea în speţă a art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Cum în cauza de faţă, instanţa de executare este Judecătoria Piatra -Neamţ, aceasta este instanţa competentă material şi teritorial în soluţionarea contestaţiei la executare şi a cererii de întoarcere a executării silite.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte că Judecătoria Piatra Neamţ este instanţa competentă material şi teritorial în soluţionarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2019.