Scope of mandatory recusal for judicial institutions as parties under Art. 127 CPC and conflict of jurisdiction over labor salary claims

Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. x/2018 la data de 14.06.2018, reclamanta Curtea de Apel Craiova a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta A., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor de drepturi salariale în cuantum net de 3285 RON, încasate necuvenit în perioada 01.01.2018 - 31.03.2018.

În cerere se arată, între altele, că pârâta face parte din personalul auxiliar de specialitate a Tribunalului Mehedinţi, fiind încadrată în funcţia de specialist IT.

II. Prin sentinţa civilă nr. 4917 din 23.11.2018 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dolj a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ.: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea."

Prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Oradea, secţia civilă şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei, cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

De asemenea, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Baroul Vâlcea în Dosarul nr. x/2014/a1 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, Curtea reţinând că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezentând un element obiectiv, care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

Tribunalul Dolj a reţinut că, în cauză, reclamantă este Curtea de Apel Craiova, aşa încât, în raport de considerentele expuse, precum şi de opţiunea acesteia din data de 15.11.2018, de alegere a instanţei competente ca fiind Tribunalul Sibiu, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Alba, învecinată cu Curtea de Apel Craiova, în baza art. 132 C. proc. civ. a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, excepţie invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

III. Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 13.12.2018, cu acelaşi număr de dosar.

La termenul de judecată din data de 21.01.2018, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu în soluţionarea dosarului.

Prin sentinţa civilă nr. 14 data de 21 ianuarie 2018, Tribunalul Sibiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului.

În argumentarea acestei soluţii, Tribunalul Sibiu a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. introduc noţiunea de competenţă facultativă, care se referă la o categorie specială de cereri, în care judecătorul are calitatea de parte reclamantă şi circumscriu obligaţia reclamantului-judecător de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate calităţii sale de a fi judecător la instanţa competentă să îi soluţioneze cauza, nu şi la instanţa de grad superior.

A constatat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a hotărât, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, că sintagma "la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.

A considerat că, potrivit prevederilor legii speciale, competent să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă este tribunalul şi nu curtea de apel.

IV. Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Sibiu competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Ambele instanţe, care s-au dezînvestit reciproc, au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă recuperarea unor creanţe provenind din drepturi salariale acordate nejustificat pârâtei, specialist IT în cadrul Tribunalului Mehedinţi, decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, astfel încât, în cauză s-a apreciat că instanţa de judecată a fost învestită cu un conflict de muncă.

În raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 14 iunie 2018, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în considerarea caracterului de normă specială ulterioară, ce reglementează competenţa de soluţionare a conflictelor de muncă.

În conformitate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Totodată, în considerarea faptului că reclamanta este Curtea de Apel Craiova, în cauză este incident textul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., care, în formularea în vigoare de la data introducerii cererii, stabilea:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Tocmai interpretarea şi aplicarea textului anterior menţionat a generat conflictul negativ de competenţă, ivit între Tribunalul Dolj şi Tribunalul Sibiu, în condiţiile în care reclamanta din prezenta cauză este Curtea de Apel Craiova.

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. introduc noţiunea de competenţă facultativă, referindu-se la categoria specială de cereri în care judecătorul are calitatea de reclamant şi circumscriind obligaţia de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate celei în care se situează instanţa competentă să soluţioneze cauza.

După introducerea cererii de chemare în judecată, Curtea Constituţională a României a pronunţat, la data de 26 aprilie 2018, decizia nr. 290, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018.

Prin decizia arătată, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.

Prin aceeaşi decizie s-a statuat că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Având în vedere forţa general obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale, începând cu data publicării acestora, în cadrul proceselor aflate în curs de soluţionare, se constată că interpretarea dată de această instanţă asupra modului în care pot fi interpretate sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" şi noţiunea de "judecător" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se impune cu caracter obligatoriu şi în speţa de faţă.

În raport cu împrejurarea că aplicarea pentru viitor a deciziilor Curţii vizează, în mod primordial, situaţiile juridice pendinte, calitatea reclamantei atrage, fără dubiu, aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece instanţa de contencios constituţional a statuat, în decizia anterior menţionată, că noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.

În această situaţie, se apreciază că în mod corect a procedat Tribunalul Dolj, pronunţând sentinţa civilă nr. 4917 din 23.11.2018 în dosarul nr. x/2018, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat, în favoarea Tribunalului Sibiu, competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta Curtea de Apel Craiova în contradictoriu cu pârâta A., având în vedere că Tribunalul Sibiu se situează în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, învecinate Curţii de Apel Craiova.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2019.