Rescission of failed loan covenant voided by mutual contractual termination via corporate restructuring

Şedinţa publică din data de 19 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Timiş, sub număr de dosar x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei să dispună rezoluţiunea tranzacţiei nr. 1107 din 14 iunie 2013 şi a contractului de cesiune de creanţă nr. x din 14 iunie 2013 încheiate între părţi şi obligarea pârâtei la plata sumei de 16.019.980 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 1094 din 06 iulie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., fără cheltuieli de judecată.

Faţă de succesiunea de acte juridice încheiate între cele două părţi din litigiu, instanţa a apreciat că obligaţiile iniţiale asumate prin tranzacţia nr. 1107 şi contractul de cesiune de creanţă nr. x din data de 14 iunie 2013 au fost novate, fiind asumate alte obligaţii care le-au stins pe cele iniţiale.

Prin urmare, s-a considerat că obligaţia veche de creditare a societăţii S.C. C. S.R.L. a fost înlocuită cu obligaţia vărsării aportului de capital, pârâta S.C. B. S.R.L. devenind asociat şi ulterior, împreună cu reclamanta procedând de comun acord şi împreună la înstrăinarea către D. tuturor acţiunilor, ambele societăţi S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. menţionând expres în cuprinsul Hot. AGA nr. 6 din 08 octombrie 2014 al S.C. C. S.R.L. că renunţă la orice dividende neplătite sau alte drepturi sau pretenţii în legătură cu acţiunile transferate către D..

Prin urmare, prima instanţă a constatat că obligaţia de creditare asumată de pârâtă este stinsă, neputând fi invocată de către reclamantă vreo neexecutare a contractelor de tranzacţie şi de cesiune de creanţă pentru a justifica rezoluţiunea lor, de vreme ce chiar reclamanta a participat ulterior la toate actele care au produs efecte juridice în lanţ.

Mai mult, s-a reţinut că obligaţiile asumate prin contractul de cesiune de creanţă nr. x din 14 iunie 2013 au fost integral achitate prin ordinele de plată menţionate, iar cele asumate prin tranzacţia nr. 1107 din data de 14 iunie 2013 s-au realizat, însă într-o altă modalitate convenită de părţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar SCP E. SPRL, solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii.

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 788/A din 05 decembrie 2017, a respins apelul ca nefondat.

În fundamentarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că de vreme ce reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea rezoluţiunii unor acte juridice şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, nu ar fi posibilă fundamentarea unei soluţii pe o instituţie - novaţia - care nu a fost prevalată de către părţi şi nici nu a fost pusă în discuţia acestora de către instanţă, aşa cum prevede art. 14 C. proc. civ. şi că succesiunea de acte juridice intervenite între părţi, modificările în organizarea societăţilor vizate de actele juridice în discuţie, relevă faptul că, în cauză, contractul a cărei rezoluţiune s-a solicitat nu este în fiinţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează următoarele aspecte.

Într-o primă critică recurenta arată că instanţa de apel a aplicat şi a interpretat în mod greşit prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii în procesul civil, precum şi cele ale art. 1516 alin. (2), art. 1549, art. 1554 C. civ. care reglementează instituţia rezoluţiunii actului juridic civil.

Consideră recurenta că instanţa de apel a făcut o confuzie între rezoluţiune (petitele 1 şi 2 ale obiectului cererii) şi efectele acesteia, şi anume restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului (petitul ultim al cererii) în condiţiile în care, conform acordului de voinţă al părţilor, exprimat prin cele două acte juridice (contractul de cesiune de creanţă nr. x din 14 iunie 2013 şi tranzacţia nr. 1107 din 14 iunie 2013), intimata a dobândit dreptul de a încasa creanţa faţă de S.C. C. S.R.L., corelativ obligaţiei de creditare a aceleiaşi societăţi, obligaţie pe care şi-a asumat-o în perspectiva dobândirii calităţii de asociat în cadrul aceleiaşi societăţi.

În acest context, arată recurenta, executarea nefiind una divizibilă, susţinerea instanţei de apel conform căreia s-ar impune o soluţie de rezoluţiune parţială este nelegală.

Precizează recurenta că nimic nu împiedica instanţa să dispună admiterea unui petit al acţiunii (rezoluţiunea actelor juridice) şi să respingă un alt petit (cel privind restabilirea situaţiei anterioare şi restituirea prestaţiilor părţilor), ceea ce ar fi însemnat o admitere în parte a acţiunii, perfect legală procedural, şi, nicidecum, o încălcare a principiului disponibilităţii.

Arată recurenta că, în ceea ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare, aceasta este o chestiune distinctă, care, aşa cum este reglementată de art. 1554 C. civ., poate şi trebuie să fie supusă unei analize separate, existând posibilitatea juridică de respingere a acestui petit, fără ca această respingere să afecteze în vreun fel principiul disponibilităţii părţilor.

O altă critică adusă de recurenta-reclamantă deciziei atacate vizează faptul că decizia atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1516 C. civ., în contextul în care instanţa de apel a apreciat că rezoluţiunea nu ar putea fi dispusă, întrucât contractul nu ar mai fi în fiinţă la data formulării cererii.

Consideră recurenta că cele două opţiuni ale creditorului, prevăzute de textul de lege - executarea în natură şi rezoluţiunea - nu trebuie să fie admisibile şi posibile în acelaşi timp, aşa cum a susţinut instanţa de apel, tocmai pentru că rezoluţiunea este instituţia menită să restabilească între părţi echilibrul care nu mai poate fi readus pe altă cale.

Ultima critică formulată în cadrul aceluiaşi motiv de casare vizează faptul că instanţa de apel a aplicat şi a interpretat în mod greşit prevederile art. 1270 C. civ. - forţa obligatorie a contractului, şi pe cele art. 1266 C. civ. - contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor şi ale art. 1267 C. civ. - clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

În argumentarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi instanţa de apel a înlăturat incidenţa instituţiei novaţiei reţinută de prima instanţă, a oferit, practic, o argumentaţie în acest sens.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea de la 1 martie 2019 Înalta Curte, în Complet de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru soluţionarea cauzei în şedinţă publică la 19 aprilie 2019, când a fost pronunţată prezenta hotărâre.

Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată următoarele.

În ceea ce priveşte criticile subsumate de recurentă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta.

Din materialul probatoriu administrat în cauză instanţele de fond au reţinut următoarea situaţie de fapt:

Părţile în litigiu au încheiat tranzacţia nr. 1107 din data de 14 iunie 2013 prin care au stabilit condiţiile în care urma să aibă loc cesiunea unei cote de 80 % din părţile sociale deţinute de S.C. A. S.R.L. la S.C. C. S.R.L..

Ulterior cesiunii de părţi sociale, S.C. B. S.R.L. urma să devină asociat în S.C. C. S.R.L., pe care urma să o crediteze cu suma de 3.500.000 Euro în termen de 1 an de la data dobândirii calităţii de asociat.

La aceeaşi dată părţile au încheiat şi contractul de cesiune de creanţă nr. x, prin care S.C. A. S.R.L. cedează în favoarea S.C. B. S.R.L. o creanţă de 19.892.170,96 Euro deţinută asupra S.C. C. S.R.L., pentru un preţ de 550.000 Euro, preţ ce urma a fi plătit în contul unei alte societăţi, anume S.C. F. S.R.L.. Cu aceeaşi sumă de 550.000 Euro urma să fie scăzută obligaţia viitorului asociat S.C. B. S.R.L. de creditare a S.C. C. S.R.L..

SC B. S.R.L. a achitat preţul cesiunii de creanţă prin ordinele de plată x din 20 iunie 2013 pentru suma de 1.124.800 RON, O.P. nr. x din 17 iunie 2013 pentru suma de 400.000 RON şi O.P. nr. x din 17 iunie 2013 pentru suma de 937.700 RON, total suma de 2.462.500 RON echivalentul la data efectuării plăţii a 552.000 Euro.

Prin Hotărârea AGA nr. 12 din 17 septembrie 2013 a S.C. B. S.R.L., Hotărârea AGA nr. 1 din 18 septembrie 2013 a S.C. C. S.R.L. şi Hotărârea AGA nr. 2 din 18 septembrie 2013 a S.C. A. S.R.L., s-a hotărât cooptarea asociatului S.C. B. S.R.L. ca asociat al S.C. C. S.R.L. prin majorarea capitalului social cu aportul S.C. B. S.R.L. în sumă de 72.000 RON, acesta urmând a deţine un număr de 48 părţi sociale, echivalentul a 80% din capitalul social, iar asociatul S.C. A. S.R.L. urmând a deţine un număr de 12 părţi sociale, echivalentul a 20% din capitalul social al S.C. C. S.R.L..

Cooptarea ca asociat a intimatei-pârâte a fost înregistrată la ORC Timiş, emiţându-se Rezoluţia nr. 22308 din 23 septembrie 2013 prin care s-a admis cererea şi s-a dispus înregistrarea Hotărârii AGA nr. 1 din 18 septembrie 2013 a S.C. C. S.R.L..

Ulterior cooptării sale ca asociat, la data de 05 decembrie 2013, intimata S.C. B. S.R.L. încheie cu S.C. C. S.R.L. contractul de împrumut nr. 2290, pentru suma de 4.172.610 RON, echivalent a 933.741,36 Euro.

Prin Hotărârea AGA nr. 1 din 29 iulie 2014 a C. S.R.L. asociaţii acesteia, recurenta-reclamantă, deţinând 20 % din părţile sociale şi intimata-pârâtă deţinând 80% din părţile sociale, au hotărât schimbarea formei juridice a societăţii din S.R.L. în S.A. iar prin Hotărârea AGA nr. 2 de la aceeaşi dată, aceiaşi acţionari au hotărât, în unanimitate transferarea către S.C. D. S.R.L. a tuturor acţiunilor reprezentând 100 % din acţiunile pe care le deţineau la S.C. C. SA

Ulterior, la data de 29 iulie 2014, prin Hotărârea AGA nr. 2 a S.C. C. S.R.L., prin Hotărârea AGA din 29 iulie 2014 a S.C. A. S.R.L., prin Hotărârea AGA nr. 3 din 30 iulie 2014 şi prin Hotărârea AGA nr. 6 din 08 octombrie 2014 a S.C. C. S.R.L. s-a hotărât transferul tuturor acţiunilor, reprezentând întreaga participaţie a acţionarilor la capitalul social al societăţii S.C. C. S.A. către o societate cu răspundere limitată - D. S.R.L..

Prin Hotărârea AGA nr. 2 din 29 iulie 2014 au fost confirmate contractele de cesiune nr. x din 14 iunie 2013 şi contractul de împrumut nr. 2290 din 05 decembrie 2013 s-a aprobat, în unanimitate, rambursarea de către S.C. C. S.R.L. a contractului de cesiune de creanţă nr. x din 14 iunie 2013 încheiat între recurenta-reclamantă în calitate de cedentă şi intimata-pârâtă, în calitate de cesionar, având ca obiect creanţa rezultată din contractul de împrumut din 19 august 2008.

Prin Hotărârea AGA nr. 3 din 30 iulie 2014 a S.C. C. S.R.L. s-a hotărât majorarea capitalului social prin aport în numerar în valoare de 15.355.550 RON, echivalentul a 3.500.000 Euro, aport subscris în totalitate de D. S.R.L..

Prin Hotărârea AGA nr. 6 din 08 octombrie 2014 a S.C. C. S.R.L. acţionarii S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. au hotărât să transfere acţiunile lor de câte 0,466 % şi 0,117 % din capitalul social pe preţul de 1 Euro pe acţiune către D. S.R.L., pentru sumele de 48 şi respectiv 12 Euro. Ambele societăţi S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. au renunţat expres la orice dividende neplătite sau alte drepturi sau pretenţii în legătură cu acţiunile transferate către D., această din urmă societate devenind acţionar unic al C. S.R.L..

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat şi faptul că operaţiunile legate de majorarea capitalului social al C. S.R.L., de schimbare a formei de organizare a acesteia şi de înregistrare în Registrul Comerţului nu au fost supuse niciunei proceduri judiciare de desfiinţare.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta reclamantă a solicitat tribunalului să dispună rezoluţiunea a două acte juridice încheiate între părţile din cauză: tranzacţia din 1107 din 14 iunie 2013 şi contractul de cesiune de creanţă nr. x din 14 iunie 2013, motivat de faptul că intimata pârâtă nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţia asumată prin tranzacţie, de a credita S.C. C. S.R.L. cu suma de 3.500.000 Euro, rămânând un rest de plată de 2.235.265 Euro.

În respectarea principiului disponibilităţii consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel, în examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei recurate din perspectiva criticilor invocate în apel, a avut a se pronunţa asupra existenţei condiţiilor prevăzute de art. 1549, art. 1554 şi de art. 1516 alin. (2) C. civ., necesare pentru a opera rezoluţiunea actelor juridice evocate.

Tranzacţia nr. 1107/2013 a fost încheiată în vederea cesionării de către recurentă, în calitate de cedent către intimată, în calitate de cesionar, a unui procent de 80 % din părţile sociale deţinute de recurentă la S.C. C. S.R.L, având ca obiect cooptarea intimatei ca asociat ce ar fi urmat să deţină astfel 80 % din capitalul social al S.C. C. S.R.L - societate comercială cu asociat unic, recurenta S.C. A. S.R.L..

În considerarea acestei tranzacţii părţile au încheiat contractul de cesiune de creanţă nr. x din 14 iunie 2013, preţul în valoare de 550.000 Euro urmând a fi plătit în două tranşe astfel: 300.000 Euro la data de 17 iunie 2013 şi suma de 250.00 Euro până la data de 19 iunie 2013.

Obiectivul a fost atins prin operaţiunile concretizate în actele juridice încheiate, în succesiunea arătată, în condiţiile în care părţile au înţeles să modifice executarea convenţiilor iniţiale, finalitatea contractului de cesiune fiind atinsă prin achitarea preţului cesiunii de creanţă prin O.P. nr. x/2013 pentru suma de 1.124.800 RON, O.P. nr. x/2013 pentru suma de 400.000 RON şi O.P. nr. x/2013.

Astfel, cooptarea intimatei-pârâte ca asociat al S.C. C. S.R.L. s-a realizat nu prin modalitatea asupra căreia părţile au convenit prin tranzacţie şi prin Contractul de cesiune, ci prin majorarea capitalului social cu aportul propriu al S.C. B. S.R.L. în sumă de 72.000 RON, aspect asupra căruia părţile au convenit, de comun acord prin Hotărârea AGA nr. 1 din 18 septembrie 2013 a S.C. C. S.R.L., această hotărâre fiind înregistrată la Oficiului Registrului Comerţului prin Rezoluţia nr. 22308 din 23 septembrie 2013 şi nefiind supusă niciunei proceduri judiciare de desfiinţare.

În ceea ce priveşte obligaţia de creditare ce îi revenea intimatei, în temeiul contractului de cesiune, de creditare a S.C. C. S.R.L. în termen de 1 an de la data la care S.C. B. S.R.L. urma să devină asociat, aceasta nu are un suport convenţional, nemaisubzistând, în condiţiile în care acest termen s-ar fi împlinit la data de 24 septembrie2014, moment la care S.C. C. S.R.L. nu mai exista ca entitate juridică.

Aceasta întrucât, în această perioadă, astfel cum rezultă din succesiunea operaţiunilor efectuate, părţile au convenit asupra transformării S.C. C. S.R.L. în S.C. C. S.A., asupra transferului tuturor acţiunilor, reprezentând întreaga participaţie a acţionarilor la capitalul social al societăţii S.C. C. S.A. către o societate cu răspundere limitată - D. S.R.L., asociaţii exprimându-şi astfel acordul asupra vânzării S.C. C. S.A. (a se vedea în acest sens Hotărârea AGA nr. 2 a S.C. C. S.R.L., prin Hotărârea AGA din 29 iulie 2014 a S.C. A. S.R.L., prin Hotărârea AGA nr. 3 din 30 iulie 2014 şi prin Hotărârea AGA nr. 6 din 08 octombrie 2014 a S.C. C. SRL).

Întrucât intimata nu a dobândit calitatea de acţionar prin modalitatea prevăzută în tranzacţie - prin cesionarea de părţi sociale -, dat fiind faptul că, la momentul la care trebuia executată de către intimata-pârâtă obligaţia corelativă de creditare a C. S.R.L., această societate nu mai exista în forma juridică avută la momentul încheierii celor două convenţii, apare cu evidenţă faptul că cele două părţi au achiesat la încetarea celor două convenţii, în virtutea dreptului conferit de art. 1270 alin. (2) C. proc. civ.

Contractele încetând prin acordul părţilor, nu mai pot forma obiect de analiză din perspectiva efectelor pe care le produc, a modului de interpretare a clauzelor contractuale, a executării sau desfiinţării acestora - rezoluţiunea unui contract neputând fi examinată decât prin raportare la executarea lui - astfel că nu se poate reţine interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1516 alin. (2), art. 1549 şi art. 1554 C. civ., precum şi pe cele ale art. 1270 C. civ., art. 1266 C. civ. şi ale art. 1267 C. civ.

Critica subsumată de recurenta-reclamantă motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 este, de asemenea, nefondată.

Instanţa de apel a analizat critica apelantei referitoare la faptul că instituţia novaţiei nu poate constitui temei pentru respingerea acţiunii cu următoarea motivare:

"Curtea reţine că în acord cu prevederile art. 9 din C. proc. civ., procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, iar aceasta presupune că părţile sunt cele care determină atât existenţa procesului, cât şi conţinutul său prin stabilirea cadrului procesual în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei.

În aceste limite, într-adevăr se impune concluzia că de vreme ce reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în constatarea rezoluţiunii unor acte juridice şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, nu ar fi posibilă fundamentarea unei soluţii pe o instituţie - novaţia - care nu a fost prevalată de către părţi şi nici nu a fost pusă în discuţia acestora de către instanţă, aşa cum pretinde art. 14 C. proc. civ.

Cu toate acestea, Curtea apreciază că în mod corect acţiunea reclamantei a fost respinsă, iar apelul acesteia se impune a fi respins de asemenea, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare".

În cadrul acestor considerente instanţa de control judiciar a înlăturat, motivat, incidenţa instituţiei novaţiei reţinută de prima instanţă ca temei pentru soluţia pronunţată, dar a considerat corectă soluţia de respingere a acţiunii, aducând în susţinere o nouă argumentaţie în care nu se regăseşte niciun considerent care să indice existenţa unor motive contradictorii.

Concluziile instanţei de apel potrivit cărora scopul tranzacţiei a fost atins printr-o altă modalitate decât cea prevăzută contractual, pe o altă cale, nu pot fi considerate argumente contradictorii în sensul avut în vedere de recurentă, ele făcând parte din raţionamentul avut în vedere de către instanţa de apel, în susţinerea tezei potrivit căreia contractele a căror rezoluţiune se solicită au fost desfăcute în cadrul oferit de art. 1270 C. civ., argumentaţia fiind astfel pertinentă în raport de soluţia pronunţată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR E. SPRL împotriva deciziei civile nr. 788/A din 05 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2019.