Contractual liability for unauthorized debit card transactions and failure to apply civil code norms over bank regulations

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 98 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1220/CA/2017 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului în şedinţa din Camera de filtru din 26 septembrie 2018 dispunându-se comunicarea acestuia părţilor din proces, punându-li-se totodată în vedere să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului.

În şedinţa din Camera de filtru din 27 februarie 2019 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta A..

Motivul de casare invocat de către recurentă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 1350 C. civ. raportat la art. 1531 C. civ., creditorul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin faptul neexecutării.

În opinia recurentei, răspunderea contractuală a debitorului nu este un efect al obligaţiei derivate din contract, ci din încălcarea clauzelor acestuia. Părţile, prin intermediul unei convenţii, pot modifica limitativ dispoziţiile cu privire la consecinţele neexecutării în tot sau în parte a obligaţiilor ce decurg din contract. Această modificare poate avea drept obiect înlăturarea, limitarea sau agravarea răspunderii, cu excepţia situaţiilor în care neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere nu provine din dolul ori culpa gravă a celui ce se obligă.

În speţă, nu există o astfel de clauză/convenţie a părţilor de limitare a răspunderii, motiv pentru care nici instanţa nu putea proceda în acest sens.

Raţionamentul instanţei de apel, conform căruia nu se poate reţine că ar fi fost aduse la cunoştinţa clientului condiţiile constituirii şi funcţionării contului curent, contravine documentaţiei contractuale, documentaţie ce este redactată într-o formulare clară, fără echivoc, nepermiţând o altă interpretare.

Susţine recurenta că instanţa de apel a ignorat cu desăvârşire atât natura contractului încheiat de părţi, cât şi legislaţia a cărei incidenţă este atrasă în urma unei corecte calificări a convenţiei încheiate de părţi, instanţa omiţând astfel clauzele contractuale de antrenare a răspunderii civile, reţinând ca şi cauză exoneratoare dispoziţiile art. 24 raportat la art. 25 din Regulamentul nr. 6/2006 al BNR.

Recurenta susţine că acest Regulament nr. 6/2006 al BNR nu se aplică în cauză întrucât are ca obiect reglementarea emiterii şi utilizării pe teritoriul României a instrumentelor de plată electronică, precum şi monitorizarea activităţii cu aceste instrumente şi a condiţiilor care trebuie îndeplinite de emitenţi, de instituţiile acceptante şi de alţi participanţi la desfăşurarea acestor activităţi de plăţi pe teritoriul României, indiferent de moneda în care sunt emise aceste instrumente.

Instanţa de apel înlătură răspunderea civilă reglementată de art. 1350 alin. (2) din C. civ. în mod nejudicios, reţinând că în speţă ar exista o justificare a intimatului şi că această justificare la care face referire textul de lege ar fi dată de lipsa dovezilor administrate de A. cu privire la: acţionarea cu neglijenţă a intimatului, nerespectarea prevederilor art. 24 din Regulamentul BNR nr. 6/2006, acţionarea în mod fraudulos a intimatului.

Recurenta concluzionează în sensul că instanţa de apel a aplicat greşit textul de lege, respectiv dispoziţiile art. 1350 alin. (2) C. civ., găsind justificare în nerespectarea de către client a obligaţiilor contractuale, prin încălcarea dispoziţiilor Regulamentului BNR nr. 6/2006 ce se aplica tranzacţiilor efectuate cu cardul pe teritoriul României, în timp ce operaţiunile deduse judecăţii sunt efectuate în Italia, iar pe de altă parte, se exonerează de obligaţia de acoperire a prejudiciului prin operaţiunile neautorizate, instanţa de apel considerând că pârâtul nu are obligaţia de plată integrală, ci parţială, fără însă a admite măcar în parte pretenţiile.

Recursul este fondat pentru considerentele următoare:

Raporturile juridice dintre părţi s-au născut în temeiul contractului de cont curent cu card de debit ataşat, contract încheiat la data de 21 iulie 2009.

La această dată, urmare a solicitării intimatului-pârât, recurenta A. constituie un cont curent pe numele acestuia, predându-i totodată un card de debit B.. În perioada 27 iunie 2014 - 2 iulie 2014, cu cardul de debit eliberat pe numele intimatului, au fost efectuate în Italia, un număr de 378 de operaţiuni de plăţi în valoare de 115069,39 RON, plăţi pe care reclamanta le-a decontat începând cu 30 iunie 2014.

La data de 8 iulie 2014, intimatul C. depune la sediul recurentei un aviz de refuz de plată a acestei sume indicând faptul că începând cu data de 27 iunie 2014 nu a efectuat nicio tranzacţie şi, mai mult, a susţinut că în data de 3 iulie 2014 a constatat că a pierdut cardul.

În data de 6 august 2014 A. S.A. - Direcţia Customer Experience - Departamentul Suport Clienţi îi comunică intimatului faptul că tranzacţiile au fost efectuate cu citirea datelor de pe CIP-ul cardului şi introducerea corectă a codului de securitate PIN, ceea ce implica şi utilizarea cardului real şi cunoaşterea codului PIN.

De reţinut este faptul că prin intermediul acestui card se puteau efectua şi tranzacţii la AFD-uri (Automated Fuel Dispenser), acesta fiind un self service disponibil non-stop de alimentare cu benzină, plata efectuându-se cu cardul. Alimentarea cu benzină este posibilă numai după inserarea cardului şi autorizarea tranzacţiei. În cazul B., autorizarea era dată dacă soldul contului era mai mare sau egal cu o unitate monetară, cu alte cuvinte era suficient să efectueze plăţi dacă acest sold era de minim 1 Ron.

Demersul judiciar al recurentei este întemeiat pe dispoziţiile art. 1350 şi următoarele din C. civ., fiind generat de soldul contului curent neachitat de către intimat, în cuantum de 115.069,39 RON, neautorizat de bancă, la care se adaugă dobânzile şi comisioanele aferente.

Instanţa de apel îşi întemeiază soluţia de respingere a căii de atac promovate de către reclamata A. pe dispoziţiile Regulamentului nr. 6/2006 al BNR, reţinând faptul că aceasta nu a făcut dovada că intimatul a acţionat cu neglijenţă, cu nerespectarea prevederilor art. 24 din Regulamentul nr. 6/2006 şi/sau în mod fraudulos, astfel încât să poată obţine obligarea intimatului de a achita în întregime valoarea pierderilor înregistrate prin decontarea tranzacţiilor efectuate în Italia.

Instanţa de apel consideră că sunt simple supoziţii pe baza cărora nu se poate ajunge la concluzia că pârâtul este cel care a efectuat tranzacţiile sau a furnizat unui terţ datele cardului, susţinerile recurentei cu privire la succesiunea evenimentelor, soluţia pronunţată este fundamentată pe concluzia instanţei în sensul că decontarea de către reclamantă a unor tranzacţii neautorizate efectuate cu cardul de debit emis pe numele intimatului, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că acestea au fost realizate de către pârât sau cu concursul acestuia, care fie a dat dovadă de neglijenţă, nerespectând dispoziţiile art. 24 din Regulamentul nr. 6/2006, fie a acţionat în mod fraudulos, nu este de natură a atrage răspunderea intimatului care, în aceste condiţii, nu poate fi obligat la acoperirea integrală a pierderilor suferite de recurentă.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel avea obligaţia de a se raporta la dispoziţiile contractuale care reglementează răspunderea pârâţilor, având în vedere că ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale guvernată de contractul de cont curent cu card de debit nr. 1 din 27 iulie 2009.

Instanţa de apel a ignorat să analizeze condiţiile răspunderii contractuale şi să stabilească situaţia de fapt prin raportare şi la aceste condiţii.

De asemenea, instanţa de apel nu a avut în vedere şi, în consecinţă, nu a analizat condiţiile răspunderii civile contractuale nici prin raportare la temeiul juridic invocat de care recurenta-reclamantă, respectiv dispoziţiile art. 1350 şi urm. din C. civ., întreaga soluţie fiind întemeiată exclusiv pe dispoziţiile Regulamentului nr. 6/2006 al BNR, fără o corelare a acestora cu dispoziţiile contractului încheiat de către pârâţi.

În consecinţă, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care va analiza condiţiile răspunderii intimatului în raport de dispoziţiile contractului şi, implicit, prin raportare la temeiul juridic invocat de către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 98/2018 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 aprilie 2019.