Non-compliance with judicial stamp duty requirements and formal defects in appellate petitions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the plaintiff administrative unit in principle, scheduling a hearing for October 1, 2019, while simultaneously annulling the defendant's appeal as untimely stamped, thereby leaving the civil decision of the Ploiești Court of Appeals in force regarding the defendant's claims. The dispute arose from appeals against a lower court civil decision, where the defendant failed to pay the mandatory judicial stamp duty (705 RON) despite specific notices and provided a fax-transmitted, unsigned petition, whereas the plaintiff’s appeal met formal requirements. The court applied the imperative provisions of Articles 486 and 493 of the Code of Civil Procedure and Articles 32, 33, and 36 of Emergency Ordinance No. 80/2013, ruling that non-compliance with the stamp duty obligation renders the court not legally seised, necessitating the annulment of the defective appeal to uphold constitutional equality and procedural efficiency.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Non-compliance with judicial stamp duty requirements and formal defects in appellate petitions: Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Gura Ocniţei a depus punct de vedere la raportul întocmit, prin care a solicitat anularea recursului declarat de pârâtă, conform art. 489 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2019
Asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, s-au constatat următoarele: Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Gura Ocniţei şi pârâta I.I. A. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 6 din 9 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub dosar nr. x/2017.
În raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte I.I. A. obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 705 RON, în temeiul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
Verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că recurenta-pârâta nu a ataşat cererii sale dovada achitării taxa judiciare de timbru, potrivit art. 486 alin. (2) teza I C. proc. civ., prin raportul întocmit, aceasta fiind înştiinţată să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 705 RON stabilită în sarcina sa, sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 36 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Totodată, cererea de recurs formulată de pârâta I.I. A. a fost transmisă prin fax, nu este semnată şi nici ştampilată, iar prin comunicarea raportului a fost înştiinţată asupra obligativităţii complinirii neregularităţilor procedurale semnalate sub sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.
Examinându-se cererea de recurs formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Gura Ocniţei, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, s-a constatat că aceasta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ.
După întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, prin încheierea din 7 noiembrie 2018, în condiţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a fost dispusă comunicarea acestuia părţilor, în vederea formulării unor puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Gura Ocniţei a depus punct de vedere la raportul întocmit, prin care a solicitat anularea recursului declarat de pârâtă, conform art. 489 C. proc. civ.
La termenul din 16 aprilie 2019, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, în ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de pârâta I.I. A., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanţa, reclamantul nu îndeplineşte obligaţia de plată a taxei, instanţa va anula cererea sau o va soluţiona în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Se constată că recursul declarat de pârâta I.I. A. împotriva deciziei civile nr. 6 din 9 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu a fost timbrat anticipat şi, deşi recurenta a fost înştiinţat atât prin adresa emisă la data de 3 mai 2018, aflată la dosar recurs, cât şi prin comunicarea raportului întocmit în cauză, asupra obligativităţii timbrării recursului, aceasta, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea.
De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală cu privire la obligaţia timbrării.
Este de amintit că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei, aceasta nefiind legal sesizată.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de lege.
Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi să anuleze ca netimbrat recursul declarat de pârâta I.I. A. împotriva deciziei civile nr. 6 din 9 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În ceea ce priveşte cererea de recurs formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Gura Ocniţei, constatând că sunt incidente dispoziţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., va admite în principiu recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Gura Ocniţei împotriva deciziei civile nr. 6 din 9 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi va stabili termen de judecată în şedinţă publică, în vederea soluţionării acestuia, cu citarea părţilor.
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta I.I. A. împotriva deciziei civile nr. 6 din 9 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Admite în principiu recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Gura Ocniţei împotriva deciziei civile nr. 6 din 9 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Stabileşte termen de judecată la data de 1 octombrie 2019.
Fără nicio cale de atac cu privire la dispoziţia de anulare a recursului pârâtei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2019.