Abusiveness of foreign exchange risk clauses in credit contracts under EU Directive 93/13/EEC and national consumer law

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 27 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu S.C. C. S.A. au solicitat:

1. constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, a prevederilor contractuale regăsite în anexa 1 la pct. 5 cu conţinutul indicat în anexa 1 la punctul 5, clauze inserate în contractele de credit şi eliminarea acestora;

2. obligarea pârâtei la îngheţarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasata de către bancă pentru restituirea împrumutului la valoarea cursului indicat în anexa 1 punctul 3 ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar, prin adaptarea contractelor;

3. obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor încasate peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulităţii absolute a clauzei de risc valutar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 296/2004, O.U.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 174/2008, O.G. nr. 21/1992 şi C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6675 din 24 octombrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A..

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii A. şi B., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1848/A din 8 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

La data de 27 august 2018, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, fiind întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul acestuia, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a deciziei recurate, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată ca fiind temeinică şi legală.

În subsidiar, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenţii au învederat că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea eronată a prevederilor art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, respectiv art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în sensul excluderii art. 5.1. din contractele de credit de la analiza caracterului lor abuziv prin prisma Legii nr. 193/2000.

La data de 19 octombrie 2018, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală.

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare.

La data de 21 decembrie 2018, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au formulat cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 406 şi urm. C. proc. civ.. În acest sens a fost depusă la dosar declaraţia autentificată de notarul public D. prin încheierea nr. 2059 din 20 decembrie 2018.

Examinând cererea formulată de recurenţii-reclamanţi A. şi B., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac instanţa va lua act de renunţare şi va dispune anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

În speţă, manifestarea de voinţă a recurenţilor-reclamanţi A. şi B., în sensul de a renunţa la judecata cererii de chemare în judecată reprezintă un act de dispoziţie al acestora, care îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 406 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va lua act de poziţia procesuală exprimată de recurenţii-reclamanţi A. şi B. cu privire la renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi va dispune anularea în tot a deciziei civile nr. 1848/A din 8 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a sentinţei civile nr. 6675 din 24 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea reclamanţilor A. şi B. la judecata cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C. S.A. şi dispune anularea în tot a deciziei civile nr. 1848/A din 8 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a sentinţei civile nr. 6675 din 24 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2019.