Competence for execution objection and restitution: exclusive jurisdiction of the enforcement court under mandatory CCP provisions
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania definitively resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning competence to the Piatra Neamț Court to adjudicate the execution objection and request for restitution of the execution, thereby overriding the lower court's declination to the Court of Appeal. The dispute arose from a claimant challenging an execution decision and the enforcement measures based on an executive title (a prior appellate decision), initially filing a complex action that included an execution objection, a request for restitution, and a petition to clarify the executive title. While the Court of Appeal handled the title clarification pursuant to the rule that the issuing court resolves such interpretations, the Supreme Court determined that the execution objection and restitution fall exclusively within the competence of the enforcement court. Relying on the mandatory provisions of the Code of Civil Procedure establishing that the enforcement court resolves execution objections and incidents arising during enforcement, the Court held that the Piatra Neamț Court, as the local court with jurisdiction over the debtor's domicile at the time of enforcement initiation, was the competent forum for these specific procedural matters.
Legislator headnote
AI generatedart. 724 alin. (1) C. proc. civ, art. 99 alin. (2) C. proc. civ, art. 99 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ; Competence for execution objection and restitution: exclusive jurisdiction of the enforcement court under mandatory CCP provisions: , au fost invocate dispoziţiile art. 632 şi urm., art. 663, art. 712 şi urm., art. 720-723 C. proc. civ., O.G. nr. 2/2000.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamţ la data de 16 aprilie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea Compania Judeţeană Apa Serv S.A. Neamţ a solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimatul A., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea încheierii din 28 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Biroului Judecătoresc B., prin care s-au stabilit cheltuieli de executare silită. Totodată, s-a solicitat anularea încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 851/2018 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. x/2018, precum şi anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B.. S-a mai solicitat întoarcerea executării silite şi obligarea salariatului C. la plata sumei de 12.128 RON şi anularea raportului de expertiză efectuat de D..
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 632 şi urm., art. 663, art. 712 şi urm., art. 720-723 C. proc. civ., O.G. nr. 2/2000.
La solicitarea instanţei, contestatoarea a depus precizări, prin care a arătat că înţelege să formuleze şi contestaţie cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Prin sentinţa civilă nr. 3974/2018 din 12 octombrie 2018, Judecătoria Piatra-Neamţ, secţia Civilă a admis excepţia necompetentei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut că acţiunea, aşa cum a fost precizată, este una complexă, având două capete principale de cerere, respectiv contestaţie la titlu, contestaţie la executare şi un capăt de cerere accesoriu, respectiv întoarcerea executării.
În raport cu dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi (3), art. 651 alin. (1) şi art. 724 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 99 alin. (2) C. proc. civ., văzând şi precizările contestatoarei, prima instanţă a reţinut că titlul executoriu a cărui lămurire se cere a fost pronunţat de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, respectiv decizia civilă nr. 961 din 6 decembrie 2017, astfel încât a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea acestei instanţe.
Prin decizia nr. 166/2019 din 13 februarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a disjuns capetele de cerere vizând contestaţia la executare şi întoarcerea executării silite de capătul de cerere vizând contestaţia privind lămurirea titlului executoriu. S-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a primelor două capete de cerere la Judecătoria Piatra Neamţ, s-a suspendat judecata acestor două capete de cerere, fiind sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Prin aceeaşi decizie s-a respins ca nefondată contestaţia privind lămurirea titlului executoriu formulată de contestatoarea Compania Judeţeană Apa Serv S.A. Neamţ.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă, că în raport cu dispoziţiile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 99 alin. (1) C. proc. civ., instanţa competentă în soluţionarea capetelor de cerere privind contestaţia la executare şi întoarcerea executării silite este Judecătoria Piatra-Neamţ, având în vedere că aceasta este instanţa de executare care soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 februarie 2019, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanţa a hotărât următoarele:
Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, contestatoarea Compania Judeţeană Apa Serv S.A. a solicitat anularea încheierii din 28 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Biroului Executorului Judecătoresc B., precum şi a tuturor actelor efectuate în cadrul acestui dosar; anularea încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 851/2018 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. x/2018; a fost formulată şi contestaţie cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
În conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal, schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.
Art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
Înalta Curte constată că, în speţă, contestatoarea Compania Judeţeană Apa Serv S.A. a formulat contestaţie la titlu, contestaţie la executare, solicitând, totodată şi întoarcerea executării silite.
Capetele de cerere referitoare la contestaţie la executare şi întoarcerea executării silite au fost disjunse de capătul de cerere având ca obiect contestaţia la titlu, iar cu privire la acestea s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.
Cererea având ca obiect lămurirea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 961 din 6 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 166/2019 din 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 714 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, în timp ce lămurirea titlului executoriu se soluţionează de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, cererile referitoare la contestaţie la executare şi întoarcerea executării silite se soluţionează întotdeauna de instanţa de executare, conform prevederilor art. 714 alin. (1), art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 99 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) C. proc. civ., care conţin norme cu caracter imperativ.
Cum în cauza de faţă, instanţa de executare este Judecătoria Piatra - Neamţ, aceasta este instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze contestaţiei la executare şi cererea de întoarcere a executării silite.
Prin urmare, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra - Neamţ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra - Neamţ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2019.