Contribution to property acquisition: Validity of legal re-qualification to unjust enrichment and limits of cassation review on factual evidence

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2019

Asupra recursului, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Botoşani, secţia Civilă la data de 24 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 50.000 euro reprezentând contribuţia acesteia la dobândirea, îmbunătăţirea şi mobilarea imobilului situat în mun. Botoşani, str. x, jud. Botoşani, şi în subsidiar, recunoaşterea dreptului de coproprietate asupra acestui imobil, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480-481, art. 969-970, art. 1075, art. 1532-1559 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7740 din 10 septembrie 2015, Judecătoria Botoşani, secţia Civilă a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Botoşani, secţia I civilă, raportat la valoarea litigiului de 222.605 RON, indicată de reclamantă şi dispoziţiile art. 94 lit. j) şi art. 95 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 954 din 21 octombrie 2017, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi a constatat că reclamanta are un drept de creanţă în valoare de 37.754 euro reprezentând contribuţia sa la dobândirea bunurilor: imobil apartament şi îmbunătăţiri încorporate în apartament precum şi a bunurilor mobile aflate în imobilul achiziţionat de pârât pe numele său. A fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 37.754 euro cu acest titlu, în valută sau în RON la cursul de la data plăţii efective. De asemenea, a fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 10.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorarii experţi, taxă timbru, onorarii avocaţi).

În motivarea acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta a pus la dispoziţia pârâtului, din veniturile sale, sume considerabile de bani, pe o perioadă lungă de timp, sume care au fost utilizate la achiziţionarea apartamentului de către pârât pe numele său, la efectuarea lucrărilor de modificare şi de îmbunătăţiri şi la achiziţionarea mobilierului, acestea putând fi pretinse ca un drept de creanţă, astfel cum s-a calificat de instanţă prin încheierea din 23 octombrie 2015, temeiul de drept constituindu-l îmbogăţirea fără justă cauză, care determină obligaţia de restituire a unei sume de bani, către cel care, fără temei, şi-a micşorat patrimoniul.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul B. şi expertul C. au declarat apel, care a fost soluţionat prin decizia nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârâtul B..

Prin aceeaşi decizie, a fost admis apelul declarat de expertul C., cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei civile nr. 954 din 21 octombrie 2016 a Tribunalului Botoşani, în sensul obligării reclamantei la plata către expertul C. a sumei de 1300 RON, reprezentând diferenţă onorariu expertiză, rămasă neachitată.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin acestei decizii.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.276 RON cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin încheierea din 23 octombrie 2015 a Tribunalului Botoşani, instanţa a solicitat apărătorului reclamantei să-şi precizeze obiectul acţiunii, consemnându-se în încheiere susţinerile acestuia în sensul că reclamanta a solicitat să se constate că are un drept de creanţă, reprezentând cota de contribuţie la dobândirea şi îmbunătăţirea imobilului în litigiu. Prezent în instanţă, avocatul pârâtului a solicitat şi a obţinut repunerea în termen pentru a propune probe, deoarece apărările formulate în întâmpinare au fost raportate la pretenţiile din acţiune, care nu au fost lămuritoare.

La data de 12 ianuarie 2018, recurentul-pârât B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

În cuprinsul cererii, pârâtul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul disponibilităţii, raportat la faptul că a menţinut motivarea tribunalului fără a aduce o motivare corespunzătoare în acest sens.

Recurentul a învederat că, prin apelul formulat, a criticat faptul că prima instanţă, după administrarea probatoriului, fără a pune în discuţia părţilor, a dat o încadrare juridică nouă acţiunii formulate de către reclamantă, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză, făcând trimitere la încheierea din 23.10.2015 a Tribunalului Botoşani.

Prin cererea principală, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 480-481 C. proc. civ., art. 969-970, art. 1075, art. 1053, art. 1559 C. civ., raportându-se la contractul de mandat, la convenţiile legal făcute, dreptul de proprietate şi obligaţia de a face sau de a nu face.

Prin urmare, s-a susţinut că nu se regăseşte ca temei de drept, nici în cadrul cererii principale, nici în cadrul încheierii din 23 octombrie 2015, nici în cadrul dezbaterilor consemnate prin încheierile ulterioare, temeiul de drept al îmbogăţirii fără justă cauză, prevăzut de către noul C. civ., respectiv art. 1327-1329 C. civ., pârâtul aflând de acest nou temei din considerentele sentinţei apelate, temei care de altfel, a fost stabilit de către instanţă în motivarea hotărârii.

Criticile referitoare la administrarea probatoriului şi situaţia de fapt au fost constatate de către instanţa de apel ca fiind nefondate, reluându-se motivarea primei instanţe fără a se aduce argumente în plus cu privire la criticile formulate de către pârât, în principal cu privire la înscrisul depus la termenul din calea de atac, respectiv raportul de expertiză contabilă extrajudiciară.

S-a învederat că instanţa de apel a înlăturat acest înscris, cu motivarea că nu a fost solicitat prin cererea de apel proba cu înscrisuri.

În accepţiunea recurentului, conform limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, respectiv art. 478 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel putea administra probele a căror necesitate rezulta din dezbateri ori din analiza criticilor formulate de pârât prin cererea de apel, în virtutea rolului activ. Prin urmare, era necesar ca instanţa de apel să analizeze utilitatea probei cu expertiză contabilă extrajudiciară.

Recurentul-pârât a precizat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre fără temei legal, raportându-se doar la probatoriul administrat de către reclamantă, înlăturând probele solicitate de către pârât. Din analiza considerentelor, recurentul arată că se fac trimiteri doar la apărările formulate de către reclamantă, ignorându-se utilitatea probei cu înscrisuri, pentru justificarea unei sume de bani. Mai mult decât atât, a fost folosită proba testimonială ca o probă certă şi utilă în vederea dovedirii unei contribuţii de peste 58% din preţul vânzării imobilului la care a achiesat reclamanta, respectiv suma de 37.754 euro, folosindu-se sintagma "neechivoc" pentru proba testimonială, ce a avut ca teză probatorie veniturile "suplimentare" ale reclamantei.

În concluzie, recurentul a apreciat că, atât prima instanţă, cât si instanţa de apel, într-un mod lipsit de obiectivitate şi imparţialitate, au analizat probatoriul administrat în cauză şi au aplicat greşit dispoziţiile legale atunci când au găsit întemeiată cererea formulată de reclamanta A., fără a exista un temei legal în acest sens.

La data de 20 martie 2018, intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că recurentul a criticat decizia atacată fără a indica niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, s-a susţinut că recurentul-pârât a reiterat motivele invocate în apel, aspect care echivalează cu nemotivarea recursului, împrejurare care atrage sancţiunea nulităţii cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală.

S-a mai susţinut că instanţa de apel a dat o corectă interpretate normelor juridice aplicabile împrejurărilor de fapt reţinute pe baza probelor administrate.

Prin rezoluţia aflată la dosar, s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2300 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care a fost depusă la dosar, conform dovezii aflată la fila x.

La data de 17 mai 2018, magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Prin încheierea din 18 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a dispus comunicarea către părţi a raportului întocmit în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că acestea pot formula puncte de vedere.

Recurentul-pârât B. a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. şi s-a admis în principiu recursul, acordându-se termen în şedinţă publică la data de 2 aprilie 2019.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil de către instanţa de apel, respectiv principiile disponibilităţii şi contradictorialităţii, raportat la faptul că instanţa a respins apelul pârâtului, menţinând soluţia primei instanţe, prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei sume de bani, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. În acest sens, s-a subliniat că prima instanţă a dat o încadrare juridică nouă acţiunii formulate de reclamantă, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză, pârâtul aflând despre acest nou temei din considerentele sentinţei apelate, fără ca această împrejurare să fie pusă în discuţia părţilor. Din această perspectivă, s-a învederat că instanţa de apel nu a motivat înlăturarea criticii pârâtului formulate sub acest aspect.

Totodată, s-a mai arătat că, prin cererea principală, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 480 - 481 C. proc. civ., art. 969 - 970, art. 1075, art. 1053, art. 1559 C. civ., raportându-se la contractul de mandat, la convenţiile legal făcute, dreptul de proprietate şi obligaţia de a face sau de a nu face.

Prin urmare, s-a susţinut că nu se regăseşte ca temei de drept, nici în cadrul cererii principale, nici în cadrul încheierii din 23 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, nici în cadrul dezbaterilor consemnate prin încheierile ulterioare, temeiul de drept al îmbogăţirii fără justă cauză, prevăzut de către noul C. civ., respectiv art. 1327-1329 C. civ.

Analizând această critică a recurentului-pârât, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la restituirea sumei de 50.000 euro reprezentând contribuţia acesteia la dobândirea, îmbunătăţirea şi mobilarea imobilului situat în Botoşani, str. x şi, în subsidiar, recunoaşterea dreptului de coproprietate asupra acestui imobil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 - 481, art. 969 - 970, art. 1075, art. 1532 - 1559 C. civ.

Pârâtul B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a susţinut că acţiunea formulată de reclamantă este ambiguă în privinţa obiectului acesteia şi a temeiului de drept, solicitând, în consecinţă, ca reclamanta să-şi precizeze exact acţiunea şi dispoziţiile legale aplicabile, arătând totodată dacă înţelege să solicite constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la prima instanţă, reclamanta a precizat, sub acest aspect, că prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, ci obligarea pârâtului la restituirea sumei de 50.000 euro reprezentând contribuţia sa la dobândirea, îmbunătăţirea şi mobilarea apartamentului cumpărat formal doar pe numele pârâtului, iar, în subsidiar, a solicitat recunoaşterea dreptului de coproprietate asupra aceluiaşi imobil. De asemenea, reclamanta a învederat că pârâtul a încercat să se îmbogăţească de pe urma muncii sale.

Prima instanţă, la termenul din 23 octombrie 2015, a pus în vedere reclamantei să-şi precizeze obiectul acţiunii.

În acest sens, apărătorul reclamantei a menţionat că obiectul cererii de chemare în judecată este un drept de creanţă, reprezentând cota de contribuţie la dobândirea şi îmbunătăţirea imobilului.

Ulterior precizării obiectului acţiunii, avocatul pârâtului nu a avut nicio intervenţie, în sensul că ar avea nelămuriri cu privire la răspunsul acordat de apărătorul reclamantei sub aspectul precizării acţiunii, ci a solicitat administrarea de probatorii şi continuarea judecăţii.

În considerentele sentinţei nr. 954 din 21 octombrie 2017, Tribunalul Botoşani, secţia I civilă a reţinut că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamanta a pus la dispoziţia pârâtului, din veniturile sale, sume consistente de bani pe o perioadă lungă de timp, sume care au fost utilizate la achiziţionarea apartamentului de către pârât pe numele său, la efectuarea lucrărilor de modificare şi de îmbunătăţire şi la achiziţionarea mobilierului, iar aceste sume pot fi pretinse de reclamantă ca un drept de creanţă, astfel cum a calificat instanţa prin încheierea din 23 octombrie 2015, temeiul de drept constituindu-l îmbogăţirea fără justă cauză, care determină obligaţia de restituire a unei sume de bani către cel care, fără temei, şi-a micşorat patrimoniul.

Pârâtul a criticat, atât în apel, cât şi în recurs, faptul că prima instanţă a dat o încadrare juridică nouă acţiunii, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză, fără a pune în discuţia părţilor acest lucru.

În acest sens, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că la termenul din 23 octombrie 2015 prima instanţă a solicitat apărătorului reclamantei să-şi precizeze obiectul acţiunii, consemnându-se în încheiere susţinerile acesteia în sensul că reclamanta solicită să se constate că are un drept de creanţă, reprezentând cota de contribuţie la dobândirea şi îmbunătăţirea imobilului în litigiu. Prezentă în instanţă, apărătoarea pârâtului a solicitat instanţei şi a obţinut repunerea în termen pentru a propune probe, deoarece apărările formulate în întâmpinare au fost raportate la pretenţiile din acţiune, care nu au fost lămuritoare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţele de fond au argumentat corect că reclamanta are un drept de creanţă rezultat din îmbogăţirea pârâtului, care a izvorât din îmbogăţirea fără justă cauză, aşa cum de altfel a arătat şi reclamanta prin răspunsul la întâmpinare depus la prima instanţă.

Prin urmare, având în vedere aspectele reţinute de instanţa de apel şi actele de procedură depuse la dosar, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs al recurentului-pârât întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile invocate de recurentul-pârât B. subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv proba cu interogatoriul reclamantei, expertiza imobiliară, precum şi neluarea în considerare de către instanţă a probei cu înscrisuri.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile dezvoltate în acest sens vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia, având în vedere că se contestă răspunsul la interogatoriu, interpretarea expertizei, precum şi proba cu înscrisuri.

Astfel, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

Recurentul-pârât a invocat şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub acest aspect susţinând că, în mod greşit, instanţa de apel a administrat proba cu martori pentru a dovedi veniturile reclamantei, stabilind o situaţie de fapt greşită cu privire la veniturile şi modalitatea în care părţile au contribuit la achiziţionarea imobilului şi îmbunătăţirile aduse apartamentului de-a lungul timpului de către cei doi parteneri.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, lucru care implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel în legătură cu aceste prevederi legale.

Prin această critică, în realitate, recurentul contestă modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin raportare la probele aflate la dosarul cauzei, fiind în realitate vorba de o nouă critică invocată în speţă care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale.

Prin urmare, având în vedere că prin intermediul criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-pârât contestă modul în care instanţa de apel a stabilit şi interpretat starea de fapt a litigiului cu privire la contribuţiile părţilor la dobândirea imobilului, situaţia lucrărilor de amenajare, prin raportare la probele administrate în cauză, înscrisurile avute în vedere la stabilirea acestei situaţii de fapt, făcându-se referire la extrasele de cont în care au fost menţionate sumele de bani transferate de cele două părţi litigante, împrejurări care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia, se constată că acestea nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală a recursului.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă A., Înalta Curte urmează să o admită, conform art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative. În consecinţă, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât B. să achite intimatei-reclamante A. suma de 2330 RON cheltuieli de judecată, conform facturii nr. x/14.03.2018 şi a chitanţei nr. x/14.03.2018, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1036 din 29 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Obligă recurentul-pârât B. să achite intimatei-reclamante A. suma de 2330 RON cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2019.