Unpaid court tax invalidates extraordinary appeal despite disputed insurance indemnity and expert evidence

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 18 februarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. Caransebeş în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani: - 4.566.894,72 RON cu titlu de diferenţă indemnizaţie de asigurare contestată de pârâtă din indemnizaţia totală de asigurare de 6.710.320 RON (din care se scad franciza de 600 RON şi rate poliţă de 2.494 RON), pe care pârâta i-o datorează în baza Poliţei de asigurare nr. x/03.06.2012 plus dobânzile legale penalizatoare calculate potrivit O.G. nr. 13/2011 la această sumă, cu începere de la scadenţă şi până la achitarea ei integrală; - plata dobânzilor legale penalizatoare calculate potrivit O.G. nr. 13/2011 la suma de 2.140.335,28 RON, pe care pârâta nu a contestat că i-o datorează din totalul de 6.710.320 RON al indemnizaţiei de asigurare pretinsă de reclamantă, calculate cu începere de la data scadenţei şi până la achitarea acestei sume; - plata sumei de 100.000 RON, reprezentând profit nerealizat; - plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1162 din 28 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2014 s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată a reclamantei S.C. A. S.R.L. Caransebeş, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 616.924,72 RON cu titlul de diferenţă indemnizaţie de asigurare şi despăgubiri pentru pierderea de profit, actualizată în funcţie de rata inflaţiei şi cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 13/2011calculate de la scadenţă, respectiv din data de 01.10.2012, şi până la data achitării integrale; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei dobânzi legale penalizatoare datorate conform O.G. nr. 13/2011 la suma de 2.140.335,28 RON, calculate pe perioada 01.10.2012-15.11.2013; s-a respins în rest acţiunea reclamantei ca neîntemeiată şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 14.250 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator C. şi pârâta S.C. B. S.A. au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 148/A din 1 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă au fost respinse apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. Caransebeş şi de pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1162 din 28 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2014.

Împotriva deciziei civile nr. 148/A din 1 martie 2018 şi a încheierii de şedinţă din 26 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Caransebeş.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut fără nici un dubiu că primul punct al apelului formulat viza încheierea de admitere a cererii de recuzare, soluţie pe care o consideră nelegală.

În acest context, recurenta arată că, chiar şi în situaţia în care nu ar fi nominalizat expres în cererea de apel faptul că "solicită modificarea în apel a încheierii din data de 20 ianuarie 2015", ci doar ar fi criticat soluţia de admitere a cererii de recuzare, solicitând reformarea ei în sensul respingerii cererii de recuzare, instanţa de apel avea suficiente elemente pentru a stabili că apelul formulat este îndreptat şi asupra acestei încheieri.

Faţă de această situaţie, recurenta consideră că în mod nelegal instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra temeiniciei primului motiv al apelului şi a considerat că expertiza în construcţii întocmită de D. nu poate fi valorificată în cadrul prezentei cauze, iar respingerea acestui motiv s-a reflectat negativ asupra soluţiei de la pct. 2 al apelului, deoarece în mod nelegal nu a fost luată în considerare la cuantificarea daunei prima expertiză în construcţii, care a stabilit daună totală la imobil.

Mai susţine recurenta, că deşi instanţa de apel a încuviinţat efectuarea în cauză a unei noi expertize în construcţii pentru stabilirea daunei la clădirea afectată, în decizia atacată aceasta a reţinut faptul că nu va valorifica expertiza efectuată de E., pentru considerentul principal că acesta nu are atestat MLPAT.

Asupra acestui aspect recurenta insistă, susţinând faptul că nu este vorba de un aspect care ţine de aprecierea probelor, care ar excede astfel cadrului recursului, ci de o încălcare a normelor de procedură, care reprezintă un motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, aceasta arată că s-a aflat în situaţia în care deşi două rapoarte de expertiză au stabilit daună totală la construcţia noastră, ambele rapoarte au fost excluse în mod nejustificat de către instanţele de judecată, prima, ca urmare a admiterii nelegale a unei cereri de recuzare, a doua ca urmare a faptului, cunoscut de la bun început de către instanţă, că expertul desemnat de aceasta nu are atestare MLPAT, în condiţiile în care o asemenea specializare nici nu este prevăzută pe lista experţilor judiciari, aspect relevat instanţei chiar de către Ministerul de Justiţie.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta consideră că instanţa de apel nu era îndreptăţită să înlăture expertiza din apel, pe considerentul principal al lipsei de atestare MLPAT a expertului pe care l-a desemnat.

În privinţa respingerii majorităţii motivelor de apel, recurenta apreciază că motivarea deciziei atacate este atât de deficitară, de sumară, încât aceasta echivalează practic cu o nemotivare, aspect care reprezintă motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Mai susţine recurenta că, instanţa de apel nu era obligată să achieseze la susţinerile sale, în schimb avea obligaţia să le analizeze şi să prezinte motivele pentru care nu le reţine, motivarea deciziei trebuind să reprezinte fundamentul hotărârii, dovada clara, indubitabilă a faptului ca părţile au fost ascultate, cerinţă impusă de CEDO, (Hotărârea în cauza Albina c. României şi multe altele), dar care în cauza de faţa nu a fost îndeplinită.

Deşi potrivit dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză", instanţa de apel nu făcut acest lucru.

În acest sens, se arată că în mod cu totul nelegal, prin încheierea de şedinţă de la termenul din 26 mai 2017 instanţa de apel a respins probele, care în opinia recurentei erau absolut necesare soluţionării cauzei.

Procedând de această manieră, recurenta susţine că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. art. 1270 şi 1272 C. civ., privind forţa obligatorie şi efectele contactelor legal încheiate, având în vedere că la baza acţiunii formulate stă un contract de asigurare, respectiv Poliţa de asigurare nr. x/2012 pe care a încheiat-o cu pârâta S.C. B. S.A. şi care reprezintă legea părţilor.

Prin această poliţă de asigurare părţile au convenit asupra variantei "premium" de asigurare, alegându-se valoarea de nou, variantă care s-a reflectat bineînţeles şi în cuantumul primei de asigurare.

În pofida clauzelor clare ale contractului de asigurare, instanţa de apel a reţinut, la fel ca şi instanţa de fond, că varianta de asigurare convenită de părţi, respectiv cea a "valorii de nou", se aplică doar în cazul procurării de către asigurat a unor alte bunuri de acelaşi fel, cu toate că era evident faptul că reclamanta nu avea cum să reconstruiască sau să cumpere alte bunuri în lipsa primirii indemnizaţiilor de asigurare.

Astfel, soluţia instanţei de apel contravine flagrant "legii părţilor", respectiv clauzelor poliţei de asigurare, singura care a fost asumată sub semnătură de către reclamantă, prin care s-a optat pentru "valoarea de înlocuire de nou" fără nici un fel de condiţionări, şi legea părţilor nu putea fi eludată în baza unor dispoziţii invocate de pârâtă din "condiţiile generale de asigurare", care nu au fost negociate de părţi, care nu au fost însuşite sub semnătură de către asigurat şi care nu pot fi de natură să înlocuiască varianta de asigurare aleasă de părţi, a "valorii de înlocuire de nou" cu varianta asupra căreia părţile nu au optat şi nu a stat la baza calculării primei de asigurare, respectiv a "valorii rămase".

La fel şi în privinţa valorii bunurilor, clauzele contractului/poliţei de asigurare sunt clare, părţile stabilind că la momentul încheierii poliţei de asigurare valoarea clădirii este de 6.110.320 RON şi valoarea bunurilor mobile aflate în clădire este de 600.000 RON.

Mai susţine recurenta, că instanţele au intervenit şi în cazul legii părţilor, mergând pe varianta de asigurare nealeasă de părţi, a valorii rămase, ajungându-se astfel ca dauna totală pentru bunurile imobile să fie cuantificată în loc de 600.000 RON, aşa cum s-a convenit prin poliţă, la doar 189.985 RON.

Chiar şi în situaţia în care s-a considerat că nu poate fi reţinută valoarea daunei totale a sumei de 600.000 RON, deşi aceasta a fost stabilită de părţi, trebuia să fie stabilită valoarea de înlocuire de nou a bunurilor, adică valoarea cu care pot fi procurate de noi bunuri similare, şi nicidecum valoarea rămasă neamortizată în contabilitate a bunurilor.

Prin urmare, recurenta susţine că se impune este casarea deciziei atacate şi retrimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, pentru a fi suplinite toate neajunsurile menţionate, urmând să fie administrate toate probele necesare pentru stabilirea adevărului în cauză, respectiv: - să fie efectuată o completare la expertiza în construcţii E., cu participarea alături de acesta a unui specialist MLPAT (nu există experţi judiciari MLPAT); - să fie efectuată o expertiză merceologică de evaluare a bunurilor, respectiv stabilirea valorii cu care pot fi achiziţionate de pe piaţă bunuri similare; - să fie audiaţi cei trei martori pe care i-a solicitat, atât prin motivele de apel cât şi în termen legal la instanţa de fond; - să se dispună obligarea pârâtei să depună la dosar poliţa de asigurare anterioară şi pentru ca instanţa de apel să pronunţe o decizie motivată conform cerinţelor legii.

Prin întâmpinarea depusă la 1 august 2018, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat anularea recursului în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond respingerea recursului ca nefundat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost ataşată taxa judiciară de timbru în cuantum de 22.052 RON, recurenta formulând cerere de acordare de facilităţi la plata taxei de timbru.

Prin încheierea din 23 iulie 2018, Înalta Curte a respins cererea recurentei privind acordarea de facilităţi la plata taxei de timbru.

Împotriva acestei încheieri, recurenta a formulat cerere de reexaminare, iar prin încheierea din 16 octombrie 2018, Înalta Curte a respins cererea petentei S.C. A. S.R.L. privind reexaminarea încheierii de şedinţă din 23 iulie 2018.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 octombrie 2018, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, intimata-pârâtă S.C. B. S.A. depunând punct de vedere.

La termenul din 11 aprilie 2019, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia netimbrării recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei".

În acest context, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 22.052 RON, deşi prin încheierea din 16 octombrie 2018, s-a respins cererea de reexaminare formulată de S.C. A. S.R.L..

Având în vedere considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 32, 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 va anula ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 148/A din 1 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 148/A din 1 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2019.