Pension recalculation revision request inadmissible as filter-panel dismissal not appealable.

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ Fiscal la 3 iulie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman a solicitat să se dispună recalcularea tuturor drepturilor sale legale, constituţionale cu privire la pensie, plecând de la punctajul mediu anual avut la 01.01.2001 de 1,74585 puncte, la care să se aplice prevederile deciziilor civile nr. 622R/2012 şi 2212/2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, punctaj redus în mod abuziv, fără nici un temei legal, la 1,37367 puncte, fără a i se aplica în mod abuziv şi eronat prevederile art. 7 din Ord. 50/1990, sumă actualizată la zi cu inflaţia (diferenţa de pensie pe 3 ani anteriori).

Prin sentinţa civilă nr. 1202 din 21 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă şi s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, ca existând autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamantul A., iar prin decizia nr. 3565 din 27 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admis apelul declarat de reclamantul A., s-a anulat sentinţa apelată şi, evocându-se fondul: s-a admis în parte acţiunea. A fost obligată pârâta la revizuirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, începând cu data de 16.06.2008, cu luarea în considerare a stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă de 27 ani, 2 luni şi 16 zile, precum şi la plata diferenţelor de drepturi de pensie rezultate, începând cu data de 03.07.2012, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. S-a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată. Intimata a fost obligată la plata către apelant a sumei de 191 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea acestuia, anularea deciziei şi recalcularea tuturor drepturilor sale.

Prin decizia nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3565 din 27 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale, iar faţă de obiectul cererii de chemare în judecată a constatat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este definitivă, nefiind supusă recursului, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., întemeiată pe art. 503 alin. (1), (2)2, 3, art. 504 alin. (2), art. 508 alin. (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că hotărârile pronunţate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu pot face obiectul contestaţiei în anulare, acele decizii prin care recursul a fost anulat sau respins ca inadmisibil, printr-o decizie a completului de filtru, în faza de examinare a cerinţelor de formă pe care trebuie să le întrunească recursul, întrucât potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în acest caz, decizia nu este supusă nici unei căi de atac, iar în speţa de faţă, demersul contestatorului s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunţate în procedura de filtru, care nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1, art. 504 şi art. 509 C. proc. civ., revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, pe care o consideră nelegală, întrucât tot probatoriul solicitat în cauză i-a fost respins.

În continuare, revizuentul face aprecieri asupra considerentelor deciziei atacate, susţinând că situaţia reală şi de fapt de care instanţa nu a ţinut cont este următoarea:

Acţiunea formulată are ca obiect obligaţia de a face, de a corecta o eroare făcută de Casa Judeţeană de Pensii Teleorman şi descoperită de revizuent cu ocazia primirii răspunsului nr. x din 6 mai 2015 dat de intimată la plângerea penală prealabilă pe care a formulat-o.

În acel proces a fost reclamată aplicarea abuzivă şi rău intenţionată a prevederilor H.G. nr. 1315/2001, H.G. nr. 1474/2002, H.G. nr. 1433/2003, asupra pensiei sale, H.G.-uri respective nefiind aplicabile acestei speţe.

În acel proces, revizuentul a solicitat ca toate hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate de instanţe să-i fie aplicate pornind de la punctajul de pensie avut la data de 1 aprilie 2001, care este punctajul corect stabilit de intimată în baza art. 180 alin. (1)-(7) din Legea nr. 19/2000.

În acest sens, revizuentul arată că s-a făcut o aplicare abuzivă a prevederilor H.G.-urilor menţionate, în situaţia în care art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1315/2001 specifică faptul că recorelarea se face prin adăugarea unui număr suplimentar de puncte la punctajul mediu anual calculat conform art. 2 (punctaj calculat la 1 aprilie 2001 conform art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000) şi nu prin diminuarea punctajului mediu anual de pensie calculat conform art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

Mai susţine revizuentul că dacă intimata nu i-ar fi redus în mod abuziv şi nedrept, fără nici un temei legal, punctajul de pensie la fiecare 1 ianuarie al anilor 2002, 2003, 2004, de la 1,74585 punctaj mediu anual de pensie cât era la 1 aprilie 2001 şi care a ajuns la 1,37367 punctaj mediu anual la 1 aprilie 2004, atunci punctajul mediu anual de pensie, în condiţiile acordării bonusurilor date conform O.U.G. 100 si ale art. 169 din Legea nr. 263/2010, conform deciziei civile 2212R/2013 a CAB şi a deciziei 622R/2012 a CAB, ar fi arătat, conform calcului prezentat.

În acest context, recurentul invocă dreptul la un proces echitabil şi solicită instanţei să ia măsurile ce se impun pentru respectarea normelor Directivei Comunitare pe care România a semnat-o şi este obligată să o respecte.

Astfel, purtarea pensionarilor prin instanţe, pentru a-si câştiga drepturile legale constituţionale cu privire la pensia lor, drepturi luate în mod abuziv de către salariaţii intimatei care sunt plătiţi din banii pensionarilor pentru a fi in slujba lor, constituie o nouă metodă de îngrădire a drepturilor şi libertăţilor individuale prin obligarea individului de a-şi ocupa timpul cu întocmirea actelor necesare şi susţinerea proceselor pe care intimata, în mod abuziv îi obligă să le susţină.

Prin urmare, revizuentul consideră că a demonstrat "eroarea" în care s-a aflat completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti când a dat decizia civilă 3565/2016 şi faptul că instanţa supremă are obligaţia conform art. 126 alin. (3) din Constituţie să asigure aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe, iar acolo unde se constată "erori" să le corecteze, sens în care legiuitorul a introdus şi "căile extraordinare de atac".

Faţă de această situaţie, revizuentul consideră hotărârile nr. 2086/2018 şi 4293/2018 date de Înalta Curte, ca fiind netemeinice si nelegale, solicitând anularea hotărârii civile nr. 3565/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pe care, de asemenea, o consideră netemeinică, numai în ceea ce priveşte capetele de cerere ce au fost respinse şi recalcularea tuturor drepturilor legale, constituţionale cu privire la pensia sa, plecând de la punctajul mediu anual avut la 1 aprilie 2001 de 1,74585 puncte de pensie, la care să se aplice prevederile H.G. nr. 1550/2004, O.U.G. nr. 4/2005, a deciziilor civile nr. 622R/2012 şi 2212R/2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, fără a i se mai aplica în mod abuziv şi eronat prevederile art. 7 din ORD. 50/90, suma actualizată la zi cu inflaţia.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia invocată este fondată pentru următoarele considerente:

Motivul de revizuire, invocat generic de revizuent, este art. 509 C. proc. civ., însă doar alin. (1) pct. 8 al acestui articol, poate fi suspus atenţiei Înaltei Curţi, care prevede că "revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

În speţă, se constată că prin cererea de revizuire s-a solicitat anularea deciziilor nr. 2086/2018 şi 4293/2018 pronunţate de Înalta Curte şi decizia nr. 3565/2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, toate cele trei decizii fiind pronunţate în acelaşi ciclu procesual.

Astfel, prin decizia nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3565 din 27 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În acest context, Înalta Curte constată că prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost soluţionată o contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii pronunţate în recurs în complet de filtru, soluţionată în condiţiile art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ.

Aceste dispoziţii prevăd, "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă (...) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Textul de lege evocat stabileşte că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunţate de instanţa supremă, în complet de filtru, prin care recursul este anulat sau respins, pentru neîndeplinirea unei cerinţe formale sau de admisibilitate.

Prin urmare, nefiind supusă niciunei căi de atac, se constată că hotărârea instanţei de recurs pronunţată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Aşadar, în cauză se reţine că a fost atacată o hotărâre pronunţată de Înalta Curte într-o contestaţie în anulare al cărei obiect l-a constituit o decizie pronunţată în recurs care nu era supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., context în care se constată că nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.

Aşa fiind, pentru toate argumentele în fapt şi în drept care preced, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi, în consecinţă, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Teleorman.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2019.