Inadmissibility of cancellation petition against Supreme Court filter chamber decision dismissing appeal for formal defects

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 30 aprilie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii a contestat decizia nr. 84645 din 27 martie 2015.

Prin sentinţa nr. 486 din 18 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă în parte acţiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii; a fost anulată decizia nr. 415383 din 27 martie 2015 emisă de SRI; a fost obligată pârâta să emită o decizie prin care să revizuiască drepturile de pensie pentru limită de vârstă ale reclamantului cu utilizarea la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu de cotizare realizat de 44 de ani şi 11 luni; s-au respins restul pretenţiilor, ca neîntemeiate; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 5086 din 20 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii apelului formulat de apelanta pârâtă Casa de Pensii Sectorială a SRI; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant; a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamantul A. şi de pârâta Casa de Pensii Sectorială a SRI împotriva sentinţei nr. 486 din 18 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatorul A., invocând în drept motivele prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ. şi solicitând pronunţarea unei decizii legale.

Prin decizia nr. 1333/2018 din 20 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii.

Revizuentul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1333/2018 din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, considerând-o nelegală şi netemeinică şi solicitând soluţionarea pe fond a cererii sale de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 3980 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1333 din data de 30 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Împotriva acestei din urmă decizii, A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este nelegală.

Prin decizia nr. 160 din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3980 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., context în care susţine că hotărârea pronunţată în cauză este nelegală.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia invocată este fondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o noua judecată.

Art. 503 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata, iar art. 503 alin. (2) pct. 2 din acelaşi act normativ prevede că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Din analiza coroborată a dispoziţiilor evocate rezultă că obiectul contestaţiei în anulare îl formează numai hotărârile judecătoreşti definitive.

În speţă, Înalta Curte constată că prin decizia a cărei anulare se solicită a fost soluţionată o contestaţie în anulare formulată de contestatorul A. împotriva unei decizii pronunţate în recurs în complet de filtru, soluţionată în condiţiile art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ.

Aceste dispoziţii prevăd, "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă (...) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Textul de lege evocat stabileşte că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunţate de instanţa supremă, în complet de filtru, prin care recursul este anulat sau respins, pentru neîndeplinirea unei cerinţe formale sau de admisibilitate.

Prin urmare, nefiind supusă niciunei căi de atac, se constată că hotărârea instanţei de recurs pronunţată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Aşadar, în cauză se reţine că a fost atacată o hotărâre pronunţată de Înalta Curte într-o contestaţie în anulare al cărei obiect l-a constituit o decizie pronunţată în recurs care nu era supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., context în care se constată că nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestaţiei în anulare.

Aşa fiind, pentru toate argumentele în fapt şi în drept care preced, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare şi, în consecinţă, va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 160 din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 160 din 29 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2019.