Contractual penalties and admissibility of cassation complaint for alleged omission of review regarding new evidence at appeal

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2604/2014 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2014 s-a respins cererea reclamantei A. S.R.L. Hunedoara, în insolvenţă, formulată prin administratorul judiciar B. IPURL împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. Bistra, prin care a cerut obligarea acesteia la plata sumei de 1.064.391,45 RON reprezentând penalităţi de întârziere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L. Hunedoara solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin decizia nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. SRL- prin lichidator judiciar B. IPURL, s-a dispus schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 2604/2014 pronunţată de Tribunalul Alba, în sensul admiterii acţiunii formulate împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., obligând-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 979.870,44 RON cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere pentru perioada 6 mai 2011-6 mai 2014, precum şi la plata sumei 6.360 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, prin administrator D., solicitând admiterea recursului în sensul casării cu trimitere spre rejudecare.

Prin decizia nr. 4553 din 29 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin administrator statutar împotriva deciziei nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

A fost respinsă cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin conciliator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E..

A fost respins ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin conciliator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E. împotriva deciziei nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, fiind obligată recurenta-pârâtă să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 9.794,26 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 8 februarie 2019, contestatoarea S.C. C. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 4553 din 29 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În motivarea cererii, întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatoarea S.C. C. S.R.L. a solicitat admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă anularea deciziei atacate.

În acest context, contestatoarea susţine admisibilitatea contestaţiei, apreciind că prin motivarea dată de instanţa de recurs, sau mai degrabă lipsa acestei motivări raportat la motivele de recurs invocate instanţa a omis să cerceteze cel puţin două dintre motivele de recurs, respectiv art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi, cu privire la art. 488 pct. 5 din acelaşi cod, instanţa de recurs a omis să se pronunţe pe încălcarea art. 6 CEDO prin prisma încălcării dublului grad de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 6 CEDO, contestatoarea susţine că a invocat în memoriul de recurs încălcarea dispoziţiilor art. 6 CEDO prin prisma faptului că instanţa de apel, admiţând direct în apel un număr de 150 de înscrisuri noi în probaţiune, a trecut peste limitele efectului devolutiv al apelului, atitudine procedurală care a condus la încălcarea dublului grad de jurisdicţie şi implicit la încălcarea dreptului la apărare al recurentei, întrucât apelul nu a vizat si nici criticat hotărârea dată la fond, ci s-a realizat o veritabilă nouă judecată direct în apel pe înscrisurile depuse, înscrisuri care nu s-au aflat în posesia instanţei de fond, deşi erau deţinute de către intimată înainte introducerea acţiunii de la fond, respectiv încă din anul 2011.

Astfel, art. 3 C. proc. civ. prevede aplicarea prioritară a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului, aşa încât instanţa de recurs trebuia să analizeze cu precădere încălcarea dispoziţiilor art. 6 CEDO invocată de recurentă prin prisma celor menţionate, însă instanţa de recurs nu a făcut referire decât la prevederile procedurale naţionale, respectiv art. 476, art. 478 alin. (1) si art. 470 alin. (3) fără a le analiza prin corespondent cu art. 6 CEDO şi eventual a le înlătura de la aplicare şi pe cale de consecinţă a aplica exclusiv art. 6 CEDO în situaţia în care ar fi constatat neconcordanţe între legislaţia naţională şi cea europeană, faţă de prioritatea în aplicarea consacrată şi la nivel constituţional a dreptului european.

Or, în speţa de faţă instanţa de apel, prin admiterea unui număr de 150 înscrisuri noi direct în apel, alături de alte probe noi administrate chiar din oficiu şi în lipsa acordului părţilor în acest sens (expertiza contabilă) a condus la imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv faţă de hotărârea pronunţată la fond, care în mod evident a fost dată în lipsa acestor înscrisuri, încălcând astfel atât art. 21 şi art. 129 din Constituţie, dar mai ales art. 6 CEDO pe componenta accesului la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, dar chiar şi al principiului, conform căruia, nimeni nu poate să-şi invoce propria culpă în susţinerea unei acţiuni, respectiv a unei căi de atac, cazul de faţă.

În acest sens, s-a apreciat că nu poate fi confundat efectul devolutiv al apelului, care presupune o nouă judecată dar pe aceeaşi probaţiune, cel mult completată, dar nu o veritabilă probaţiune nouă direct în apel, cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv faţă de hotărârea pronunţată la fond, în concret instanţa de apel nu a exercitat niciun control asupra hotărârii de la fond, întrucât s-a pronunţat exclusiv pe înscrisurile noi admise în mod eronat raportat la volum, natura şi complexitatea cauzei, dar mai ales raportat la faptul că dosarul se află într-o cale de atac, fie ea şi devolutivă, si prin urmare a privat părţile de un corect control judecătoresc ierarhic exercitat, încălcând astfel art. 6 CEDO şi art. 21, 129 din Constituţia României.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contestatoarea susţine că deşi acest motiv de recurs a fost detaliat, fiind indicat în concret atât motivele contradictorii cât şi lipsa motivării instanţei de apel pe aspectele invocate, atât cu trimitere la filele din cererea de apel cât şi cu trimitere la textele de lege aplicabile spetei (art. 12 C. proc. civ., art. 1534 alin. (2), art. 1170, art. 1518 alin. (2) C. civ.) instanţa de recurs a conchis în două alineate, sens în care apreciază că în atare condiţii nemotivarea instanţei de recurs prin prisma motivelor invocate echivalează cu omisiunea de a se pronunţa pe aspectele recurate.

În continuare, contestatoarea prezintă un extras din motivarea dată privind art. 488 pct. 6 C. proc. civ., motivare pe care, în opinia sa, instanţa de recurs nu a analizat-o.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., contestatoarea susţine că instanţa de recurs s-a limitat la a afirma, şi nicidecum de a motiva, că recurenta nu ar fi indicat normele de drept material încălcate ori greşit aplicate sau că ar fi făcut afirmaţii exclusiv la atitudinea procesuală a intimatei pe care a încercat să le circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi care nu se corelează cu texte de lege aplicabile sau cu propria conduita a recurentei bazată pe relaţia contractuală.

Prin urmare, se observă faptul că au fost indicate atât textele de lege încălcate sau mai degrabă greşit aplicate, intimata însăşi a probat şi recunoscut faptul că a introdus acţiunea doar urmare a faptului că a fost denunţat contractul nr. x cu aceasta şi nu pentru a cere penalităţi, pe care de altfel nu le-ar fi cerut dacă s-ar fi continuat colaborarea cu aceasta şi, în sfârşit motivele invocate se circumscriu atât art. 488 pct. 8 cât şi prin raportare la hotărârea dată în apel şi la probaţiunea administrată, având în vedere inclusiv faptul că intimata aflându-se în posesia filelor CEC nu le-a utilizat, dând dovada de lipsă de diligenţă în acest sens.

Faţă de această situaţie, contestatoarea apreciază că instanţa de recurs a omis să se pronunţe cu privire la aceste aspecte, iar motivarea dată reprezintă de fapt lipsa unei motivări punctuale raportat la cele solicitate de către recurentă prin memoriul de recurs.

În final, contestatoarea prezintă citate din memoriu de recurs aferent acestui motiv de casare pentru a evidenţia cele susţinute în argumentarea contestaţiei în anulare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate raportate la temeiului de drept invocat, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

În speţă, contestatoarea S.C. C. S.R.L. şi-a întemeiat în drept calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. susţinând că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs invocate în calitate de recurentă, prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., precum şi cel prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Iar potrivit art. 504 alin. (2) din C. proc. civ. contestaţia în anulare poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond.

Astfel, în raport de cele expuse, Înalta Curte, reţine că motivul invocat de contestatoare în sensul celor arătate este nefondat, instanţa de recurs nefiind ţinută să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate în susţinerea motivului de casare, ci le poate analiza global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să cerceteze un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a se cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare, prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Din examinarea motivelor invocate în contestaţia în anulare în corelare cu considerentele de fapt şi de drept ale deciziei nr. 4553/2018 se constată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de recurs invocate de recurentă.

În speţă, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa evocatei norme, întrucât aceasta consemnează expres omisiunea examinării motivului de recurs, iar nu a argumentelor de fapt sau de drept invocate de parte.

În acest context, se reţine în ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei, potrivit căreia, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu ar fi fost suspus analizei instanţei de recurs, că instanţa de control judiciar a apreciat că acesta este nefondat având în vedere pretinsa încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu raportare la prevederile art. 21 şi art. 129 din Constituţia României.

În acest sens s-a reţinut dreptul fiecărei persoane la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege care să hotărască asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Prin urmare, se constată că recurentei nu i-a fost încălcat acest drept de către instanţa de apel, întrucât aceasta avea posibilitate să formuleze apărări faţă de susţinerile părţii adverse şi să aducă probe în combaterea apelului formulat.

Cu referire la susţinerea contestatoarei, în sensul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., se constată că este nefondată, având în vedere că în dovedirea acestui motiv de casare, contestatoarea a redat motivele de recurs întemeiate pe aceste dispoziţii pentru a argumenta că instanţa de recurs nu le-a analizat.

Referitor la cel de-al treilea motiv de casare invocat de recurentă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată din considerentele deciziei atacate că instanţa de recurs a examinat şi analizat acest motiv de casare pe care l-a respins ca nefondat, întrucât a apreciat că acesta a fost pur formal invocat de către recurentă, nefiind indicate normele de drept material încălcate ori greşit aplicate.

Din această perspectivă, se constată că instanţa de recurs a analizat amplu şi judicios toate motivele de recurs cu care a fost învestită, răspunzând tuturor criticilor formulate de recurentă, contestaţia în anulare fiind nefondată în contextul în care motivele pretins necercetate sunt simple afirmaţii, formulate în susţinerea motivelor de recurs, nu critici subsumate vreunuia dintre motivele de nelegalitate invocate.

Ca atare, nu se poate aprecia că soluţia instanţei de recurs este consecinţa unei erori în sensul neobservării aspectelor invocate, ci consecinţa analizei coroborate a criticilor subsumate motivelor de nelegalitate invocate de recurentă.

Totodată, se reţine că nemulţumirea contestatoarei cu privire la soluţia pronunţată sau cu privire la argumentele care au format convingerea instanţei de recurs nu poate constitui motiv de admisibilitate a contestaţiei în anulare, iar aspectele invocate în motivarea cererii nu reprezintă omisiuni în sensul art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În consecinţă, se constată că dezlegarea dată recursului, prin decizia a cărei anulare se solicită, nu este rezultatul omisiunii de cercetare a vreunui motiv de recurs, iar prezenta contestaţie în anulare este nefondată din perspectiva dispoziţiilor 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 508 C. proc. civ. va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4553 din 29 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga contestatoarea S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 5.090,42 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CM IPURL, conform notei de cheltuieli aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 4553 din 29 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii S.C. C. S.R.L. prin conciliator Judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E. şi S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CM IPURL.

Obligă contestatoarea S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 5090,42 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar CM IPURL.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2019.