Inadmissibility of cassation against appellate decision on refusal of intervention due to exclusive appeal route
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by the intervenor against the Court of Appeal’s decision, thereby upholding the lower court's ruling which had annulled the intervenor's initial appeal due to lack of stamp duty. The dispute arose from an insurance guarantee claim initiated by a plaintiff against a defendant, where a third party attempted to file a principal intervention to demand the restitution of a promissory note, a request initially rejected as inadmissible by the first-instance court. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals routes, specifically Article 64(4) of the Code of Civil Procedure and Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which establishes that decisions rendered by appellate courts in cases where the law permits only appeal against first-instance decisions are final and not subject to cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 1014 C. proc. civ, art. 1528 C. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 64 alin. (4) C. proc. civ, art. 457 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against appellate decision on refusal of intervention due to exclusive appeal route: În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 decembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2019
Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 10 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. SPA la plata sumei de 4.595.498,67 RON, reprezentând garanţia acordată de pârâtă către reclamantă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1014 C. proc. civ.
Prin cererea de intervenţie principală formulată la 15 ianuarie 2018, C. a solicitat obligarea reclamantei la restituirea biletului la ordin x, emis de autoarea cererii de intervenţie principală, în baza poliţei de asigurare nr. x din 24 octombrie 2012, în cuantum de 4.595.498,67 RON.
În drept, cererea de intervenţie a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1516 şi art. 1528 C. civ.
Prin încheierea din 1 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de C..
Împotriva acestei încheieri, C. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a încheierii atacate, în sensul încuviinţării în principiu a intervenţiei principale.
La termenul din 23 mai 2018, intimata-reclamantă A. S.A. a invocat excepţia netimbrării apelului.
Prin decizia civilă nr. 1193/2018 din 23 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia netimbrării şi a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta C. împotriva încheierii din 1 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii, C. a declarat recurs, fără să indice motivele de casare pe care îşi întemeiază recursul.
Intimata A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, iar, în subsidiar, anularea recursului ca nemotivat.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 12 decembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.
Numai intimata-pârâtă B. SPA a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate admisibilitatea recursului.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 64 alin. (4) C. proc. civ., "încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanţă, respectiv numai recursul la instanţa ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunţată în apel (...)".
Din analiza acestui text de lege rezultă că încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie este supusă numai apelului, dacă a fost pronunţată în primă instanţă. Calea de atac a recursului este deschisă numai împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie formulate direct în apel.
Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că recurenta C. a formulat cererea de intervenţie principală în faţa primei instanţei, fiind respinsă ca inadmisibilă, prin încheierea din 1 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Având în vedere că art. 64 alin. (4) C. proc. civ. recunoaşte numai calea de atac a apelului împotriva încheierii date în primă instanţă rezultă că decizia civilă nr. 1193/2018 din 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost anulat apelul declarat împotriva încheierii din 1 februarie 2018, are caracter definitiv de la data pronunţării.
Fiind o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., rezultă că decizia instanţei de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în conformitate cu art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, care prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste motive, în temeiul art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 şi art. 64 alin. (4) raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta C. împotriva deciziei civile nr. 1193/2018 din 23 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta C. împotriva deciziei civile nr. 1193/2018 din 23 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2019.