Finality of appellate decisions dismissing arbitral annulment actions and non-applicability of amended procedural appeal provisions

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea arbitrală înregistrată pe rolul Tribunalului Arbitral al Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, la 24 iulie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta A. - Sucursala România a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. România la plata sumei de 42.573.935,93 RON cu titlu de daune contractuale izvorâte din nerespectarea subcontractului pentru servicii proiectare nr. 4137/P/4.02.2009.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969-970, 1073 şi 1082 C. civ. de la 1864.

Prin încheierea din data de 04 iunie 2015, tribunalul arbitral a admis excepţia inadmisibilităţii în principiu a cererii de chemare în garanţie formulată de reclamantă, excepţie invocată de către C. şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă, în principiu, cererea de chemare în garanţie. Totodată, a admis cererea reclamantei de reducere a onorariului avocaţial solicitat de chemata în garanţie, obligând reclamanta la plata sumei de 5.609,16 Euro.

Prin sentinţa arbitrală nr. 49 din 31 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Arbitral al Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune a reclamantei, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă, care au fost unite cu fondul, ca neîntemeiate.

A respins acţiunea arbitrală formulată de reclamanta A. - Sucursala România în contradictoriu cu pârâta B. S.A.. A admis în parte cererea pârâtei privind cheltuielile de arbitrare, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 528.775,54 RON, cu acest titlu.

Împotriva sentinţei arbitrale nr. 49 din 31 mai 2017 şi a încheierii din 4 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Arbitral al Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, a formulat acţiune în anulare reclamanta A. - Sucursala România, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. - Sucursala România, ca nefondată. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata B. S.A. în sumă de 5960 RON, onorariu avocaţial.

La 8 februarie 2018, reclamanta A. - Sucursala România a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, invocând motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată către aceeaşi instanţă.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii curţii de apel ca fiind temeinică şi legală, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a invocat inadmisibilitatea motivării recursului cu aspecte ce ţin de fondul cauzei arbitrale.

Intimata-pârâtă C. a depus întâmpinare la 2 mai 2018, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii curţii de apel ca fiind temeinică şi legală.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport concluzionându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 9 octombrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, achiesând la concluziile acestuia, în sensul că recursul declarat în cauză este inadmisibil.

Recurenta-reclamantă a formulat un punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, apreciind că în speţă se aplică dispoziţiile C. proc. civ. de la data sesizării instanţei de judecată (07.07.2017), iar nu de la data sesizării instanţei arbitrale, astfel că recursul este admisibil în principiu. Expunând maniera de interpretare a art. 613 alin. (4) C. proc. civ. de către doctrină, recurenta consideră că legiuitorul a decis prin O.U.G. nr. 1/2016 să modifice alin. (4) al acestui articol în sensul clarificării sale, confirmând interpretările expuse, în condiţiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 24/2000.

La termenul din data de 29 ianuarie 2019, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului.

Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalităţii căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 613 C. proc. civ. privind judecata acţiunii în anulare, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, respectiv la 24 iulie 2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", alin. (3) din text referindu-se la hotărârea de admitere a acţiunii în anulare:

"Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi, …".

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii, rezultă că hotărârile prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, atare hotărâre nemaifiind susceptibilă de altă cale de atac, ea fiind definitivă.

În speţă, recurenta-reclamantă A. - Sucursala România a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, hotărâre cu caracter definitiv, pronunţată în condiţiile art. 608 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, sentinţă prin care fusese respinsă acţiunea în anulare formulată de aceeaşi parte împotriva sentinţei arbitrale nr. 49 din 31 mai 2017 şi a încheierii interlocutorii din data de 04 iunie 2015, pronunţate de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Or, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că această hotărâre are caracter definitiv de la pronunţarea sa, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 coroborate cu art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., şi, prin urmare, sentinţa dată în acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Prin art. 11 din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului".

În aceste condiţii, devine incidentă dispoziţia tranzitorie privind legea procesuală aplicabilă, respectiv, art. 27 C. proc. civ., care prevede că:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Astfel, această nouă formă a textului art. 613, alin. (4) C. proc. civ. nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condiţiile în care procesul arbitral a început la 24 iulie 2013, iar Legea nr. 17/2017 din 17 martie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, a fost publicată în Monitorul Oficial la 21 martie 2017, fiind aplicabilă acţiunilor arbitrale introduse după intrarea în vigoare a legii de modificare.

Pentru argumentele expuse, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala România împotriva sentinţei civile nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala România împotriva sentinţei civile nr. 231/2017 din 4 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2019.