Scope of res judicata regarding valuation of declaratory action for simulation of company foundation contract

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 18 aprilie 2016, sub nr. x/2016, ulterior modificată, reclamanta A. S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L., C., D.. şi E., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să constate caracterul simulat al contractului de societate reprezentat de actul constitutiv al societăţii B. S.R.L. şi inopozabilitatea acestui act faţă de reclamantă;

2. să constate caracterul fictiv al formei de asociere şi că C. răspunde material pentru prejudiciile cauzate de B. S.R.L.;

3. să îi oblige pe pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 5, art. 1289-1294 şi art. 1369-1370 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, art. 272 din Legea nr. 31/1990 şi art. 453 C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 februarie 2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis excepţia nulităţii celui de-al doilea capăt de cerere.

Prin sentinţa nr. 41/LP/2017 din 9 martie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 7 iunie 2017 şi completată prin sentinţa nr. 138/LP/2017 din 29 iunie 2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.; a admis excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu şi a respins ca lipsită de interes cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C., D.. şi E.; a obligat-o pe reclamantă la plata către fiecare pârât a cheltuielilor de judecată parţiale de 3.000 RON.

Împotriva sentinţei primei instanţe au declarat apel atât A. S.R.L., cât şi B. S.R.L. şi D.., iar împotriva încheierii din 16 februarie 2017 a declarat apel numai A. S.R.L.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a stabilit în sarcina apelantei-reclamante obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 10.651,50 RON, pentru soluţionarea apelului său.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în apel, apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 9 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de A. S.R.L.

Prin decizia nr. 52/C/2018 - A din 13 martie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 16 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă; a admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă şi apelanţii-pârâţi D.. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a anulat-o în parte, în ceea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea cererii reclamantei ca lipsită de interes şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; a menţinut dispoziţiile sentinţei atacate privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C. şi a obligat-o pe reclamantă la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 21.303 RON, datorată în primă instanţă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei atacate, în privinţa dispoziţiei de obligare la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 21.303 RON, datorată în primă instanţă şi a taxei în cuantum de 10.651,5 RON, datorată în apel, cu obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, autoarea recursului a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În concret, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a apreciat în mod nelegal, prin încheierea din 30 ianuarie 2018, că acţiunea are caracter evaluabil în bani. Astfel, pentru stabilirea taxei judiciare de timbru în apel, instanţa s-a raportat în mod greşit la valoarea capitalului social deţinut de B. S.R.L. de la data introducerii acţiunii, respectiv la valoarea de 1.769.800 RON.

Deşi legiuitorul prevede că acţiunea în constatare, inclusiv cea în constatarea simulaţiei, se timbrează cu o taxă fixă de 100 RON, iar, în apel, cu jumătate din taxa datorată în primă instanţă, instanţa de apel s-a substituit legiuitorului, stabilind o taxă într-un cuantum ridicat prin adăugare la lege.

Recurenta-reclamantă a învederat că instanţa de apel a apreciat în mod în greşit că acţiunea introductivă are două capete de cerere. În realitate, acţiunea are ca obiect constatarea simulaţiei formei de organizare a societăţii C., cu consecinţa atragerii răspunderii acestei societăţi pentru faptele cauzatoare de prejudicii.

În aceste condiţii, autoarea recursului a subliniat că acţiunea introductivă are un singur capăt de cerere în constatare. Chiar dacă ar fi acceptată ipoteza reţinută de instanţa de apel în sensul că acţiunea are două capete de cerere, ambele au ca obiect o acţiune în constatare neevaluabilă în bani.

Recurenta-reclamantă a criticat considerentul prin care instanţa de apel a impus achitarea unei taxe judiciare de timbru la valoare pentru soluţionarea primului capăt de cerere. În acest sens, a arătat că, în caz de admitere a acestui capăt de cerere, capitalul social al societăţii B. S.R.L. nu va fi afectat, iar activitatea societară nu va comporta modificări.

În plus, efectele constatării simulaţiei sunt opozabile doar recurentei-reclamante, orice terţ interesat neputându-se prevala de hotărârea ce va fi pronunţată în cauză.

În aceste condiţii, autoarea recursului a subliniat că este eronată concluzia instanţei de apel în sensul că acţiunea este evaluabilă în bani şi că valoarea litigiului se determinată prin raportare la valoarea capitalului social al societăţii B. S.R.L.

În partea finală a cererii de recurs, s-a arătat că taxa judiciară de timbru datorată în apel era de 50 RON, reprezentând jumătate din taxa datorată în primă instanţă de 100 RON, conform art. 23 raportat la art. 8 din O.U.G. nr. 80/2013.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 28 iunie 2018, intimaţii-pârâţi B. S.R.L., C. şi D.. au invocat excepţiile inadmisibilităţii recursului şi autorităţii de lucru judecat, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 17 iulie 2018, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimaţii-pârâţi.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 25 septembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurenta-reclamantă a depus un punct de vedere, prin care a arătat că este de acord cu soluţia propusă prin raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţiile inadmisibilităţii recursului şi autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului, instanţa supremă constată că obiectul recursului îl reprezintă decizia pronunţată în apel şi nu încheierea din 9 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Chiar dacă criticile din cererea de recurs vizează dispoziţia de obligare a recurentei-reclamante la plata taxei judiciare de timbru, admisibilitatea recursului se determină în funcţie de obiectul litigiului. Or, litigiul are ca obiect constatarea simulaţiei şi inopozabilităţii unui act juridic faţă de recurenta-reclamantă.

Cum acţiunea în constatarea simulaţiei nu se înscrie în cazurile de excludere a dreptului la recurs după criteriul materiei, prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia instanţei de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii recursului este nefondată.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de încheierea din 9 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa supremă constată că această excepţie presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Cum obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia nr. 52/C/2018 - A din 13 martie 2018, iar prin încheierea din 9 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă calea de atac specială a reexaminării împotriva încheierii din 30 ianuarie 2018 referitor la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, rezultă că nu este întrunită cerinţa identităţii de obiect.

Nefiind îndeplinită cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, rezultă că excepţia autorităţii de lucru judecată este nefondată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţiile inadmisibilităţii recursului şi autorităţii de lucru judecat.

În şedinţa din 9 aprilie 2019, constatând că atât recurenta-reclamantă, cât şi intimaţii-pârâţi şi-au exprimat acordul de soluţionare a recursului în completul de filtru, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, Înalta Curte va proceda la examinarea recursului în completul de filtru, conform art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă critică dispoziţia privind obligarea sa la plata taxei judiciare de timbru calculată la valoare, susţinând, în esenţă, că acţiunea în constatarea simulaţiei nu este evaluabilă în bani, astfel încât taxa judiciară de timbru datorată în apel era de 50 RON, iar în primă instanţă de 100 RON, conform art. 23 raportat la art. 8 din O.U.G. nr. 80/2013.

În legătură cu aceste critici, instanţa supremă constată că, prin încheierea din 30 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanţa de apel a stabilit în sarcina apelantei-reclamante obligaţia de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 10.651,50 RON, pentru soluţionarea apelului său.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în apel, apelanta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 9 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Cum art. 39 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că încheierea prin care se soluţionează cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru are caracter definitiv, rezultă că încheierea din 9 februarie 2018 este definitivă.

Aşadar, modul de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate în apel nu mai poate fi criticat în calea de atac a recursului.

În sprijinul acestei concluzii poate fi evocată şi decizia nr. 7/2014, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului".

Cum calea specială de atac a reexaminării taxei judiciare de timbru este prevăzută atât în Legea nr. 146/1997, cât şi în O.U.G. nr. 80/2013, rezultă că statuarea completului competent să judece recursul în interesul legii se impune a fi respectată şi în prezentul litigiu, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Cu privire la dispoziţia din decizia recurată privind obligarea recurentei-reclamante la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 21.303 RON, datorată în primă instanţă, prezintă relevanţă considerentele încheierii din 9 februarie 2018, care au stat la baza soluţiei de respingere a cererii de reexaminare.

Astfel, în considerentele acestei încheieri, s-a reţinut că acţiunea are ca obiect constatarea simulaţiei contractului de societate reprezentat de actul constitutiv al societăţii B. S.R.L., contract ce dă naştere unor drepturi şi obligaţii cu caracter patrimonial, al căror conţinut poate fi evaluat în bani. În continuare, s-a reţinut că, în condiţiile în care art. 3 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că acţiunile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial se timbrează la valoare, iar acţiunea în constatarea simulaţiei contractului de societate reprezentat de actul constitutiv se circumscrie acestei categorii, taxa judiciară de timbru se calculează la valoare.

Având în vedere că soluţia din încheierea anterior evocată a avut la bază considerentele prin care instanţa a reţinut natura evaluabilă în bani a acţiunii în constatarea simulaţiei, rezultă că aceste considerente au intrat în autoritatea lucrului judecat, întrucât sprijină şi justifică soluţia din dispozitiv.

În acest sens, pot fi evocate dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În aceste condiţii, stabilirea taxei judiciare de timbru la valoare reprezintă o chestiune definitiv tranşată pe parcursul litigiului, intrată în autoritatea lucrului judecat, conform art. 430 alin. (2) raportat la art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile care vizează dispoziţia din decizia recurată privind obligarea recurentei-reclamante la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 21.303 RON, datorată în primă instanţă, urmează a fi înlăturate pentru a se asigura respectarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a încheierii din 9 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Pentru aceste motive, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii recursului şi autorităţii de lucru judecat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 52/C/2018 - A din 13 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2019.