Territorial jurisdiction for joint labor wage claims under active co-participation and legal prorogation

Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 1 februarie 2018, sub nr. x/2018, mai mulţi reclamanţi, prin care şi A., B. şi C. au chemat-o în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să o oblige pe pârâtă la plata salariului de bază şi emiterea unor ordine, la nivelul maxim pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale şi categorii profesionale, aflat în plată în administraţia publică centrală, începând cu 21 decembrie 2016 şi până la zi, conform deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale;

2. să o oblige pe pârâtă la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, actualizate, indexate şi majorate cu indicele de inflaţie şi menţinerea acestei modalităţi de calcul şi în continuare, până la o eventuală modificare legislativă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile din Legea nr. 292/2015, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 83/2014, O.G. nr. 137/2000, Constituţia, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Directiva nr. 2000/43/CEE, Legea nr. 94/1992, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 153/2007 şi Codul muncii.

Prin încheierea din 19 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că este competent cu privire la reclamanţii având locul de muncă în Bucureşti şi a dispus disjungerea cauzei în privinţa celorlalţi reclamanţi, printre care şi A., B., C. şi formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiaşi tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 17 octombrie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 7491 din 17 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, după care a reţinut că, în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă.

Constatând că domiciliul şi locul de muncă al reclamanţilor sunt situate în judeţul Hunedoara, Tribunalul Bucureşti a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Hunedoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 29 noiembrie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 35/2019 din 22 ianuarie 2019, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Hunedoara a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (2) şi (3) din Codul muncii, după care a constatat că acţiunea introductivă a fost formulată de 59 de reclamanţi, în calitate de angajaţi/foşti angajaţi ai Curţii de Conturi a României, aceştia formulând pretenţii identice în contradictoriu cu angajatorul. Cum o parte dintre reclamanţi au domiciliul în Bucureşti, acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Hunedoara a reţinut că drepturile băneşti pretinse angajatorului de către reclamanţi, în calitate de salariaţi, se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, astfel încât dispoziţiile art. 59 C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile.

În aceste condiţii, acelaşi tribunal a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii privind coparticiparea procesuală activă, motiv pentru care competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 martie 2019, sub nr. x/2018/a1.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Hunedoara şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 1 februarie 2018, sub nr. x/2018, mai mulţi reclamanţi, prin care şi A., B. şi C., au învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Prin încheierea din 19 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că este competent cu privire la reclamanţii având locul de muncă în Bucureşti şi a dispus disjungerea cauzei în privinţa celorlalţi reclamanţi, printre care şi A., B., C. şi formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiaşi tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 17 octombrie 2018, când a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din acelaşi act normativ "dispoziţiile prezentei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanţii care au învestit instanţa cu soluţionarea conflictului de muncă aveau domiciliul sau locul de muncă în circumscripţia Tribunalului Bucureşti. În privinţa acestor reclamanţi, Tribunalul Bucureşti a reţinut că este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reţine că între drepturile pretinse de reclamanţi prin aceeaşi cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competenţă în privinţa reclamanţilor care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat iniţial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiţii, în privinţa cererii formulate de reclamanţii A., B. şi C. a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu reclamanţii al căror domiciliu sau loc de muncă se afla în circumscripţia acestei instanţe.

Împrejurarea că Tribunalul Bucureşti a disjuns ulterior cererea reclamanţilor din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenţei sale teritoriale în privinţa acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competenţă a operat chiar la momentul sesizării instanţei cu acţiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) şi (3) din Codul muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 aprilie 2019.