Appeal for payment under machinery services contract declared null for failure to raise valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x din 24 noiembrie 2014, reclamanta Societatea de Construcţii şi Transporturi Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 649.121,42 RON din care 324.560,71 RON debit principal şi 324.560,71 RON penalităţi de întârziere precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 464 din 5 mai 2017, a respins acţiunea formulată de reclamanta Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti S.A., societate în reorganizare judiciară, prin lichidator judiciar B. SPRL în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel debitoarea Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 466 C. proc. civ., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii, iar pe fond, admiterea cererii şi în consecinţă obligarea intimatei la plata sumei de 649.121,42 RON, prejudiciu compus din 324.560,71 RON reprezentând rest de plată şi 324.560,71 RON, penalităţi de întârziere.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 43 din 29 ianuarie 2018, a respins apelul declarat de reclamanta Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti S.A., societate aflată în reorganizare judiciară, cu sediul în Bucureşti prin administrator judiciar B. SPRL, împotriva sentinţei nr. 464 din 5 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă Societatea de Construcţii şi Transporturi Bucureşti.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulata şi, în consecinţă, obligarea debitoarei A. S.R.L. la plata sumei de 1 649.121,42 RON, prejudiciu compus din:

- 324.560.71 RON, reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. x din 29 august 2011 emisă în baza contractului de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011 şi

- 324.560,71 RON, penalităţile de întârziere calculate şi datorate conform prevederilor contractuale.

Recurenta îşi subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentaţia adusă în susţinere vizând următoarele aspecte.

Potrivit prevederilor art. 4.3 din contractul de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011, A. S.A. avea obligaţia de a achita factura fiscală, prin OP, în termen de 15 zile de la data emiterii acesteia, iar potrivit prevederilor art. X lit. a) din acelaşi contract:

"În cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată prevăzute la art. 4, beneficiarul va plăti, în afara sumelor datorate, penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere faţă de data scadenţei".

Pentru neplata facturii la scadenţă, în patrimoniul debitoarei A. s-a născut şi obligaţia acesteia de plată a penalităţilor de întârziere, calculate de la data scadenţei şi până la data achitării integrale a debitului principal.

Recurenta arată că, potrivit art. X lit. a) din contractul nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011, părţile au convenit că penalităţile sunt limitate la valoarea sumelor asupra cărora se calculează, astfel încât A. S.A. datorează penalităţi de întârziere în valoare egală cu cea a debitului principal, în cuantum de 324.560,71 RON, făcând trimitere la dispoziţiile art. 2538 alin. (2) C. civ.

Se arată că, în cauză, în fond a fost încuviinţată proba cu expertiza contabilă, că potrivit adresei înregistrată la data de 27 februarie 2017, expertul contabil C. arată că expertiza a fost întocmită pe baza înscrisurilor exhibate de părţi, aferent derulării contractului nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011 şi ataşate la dosarul cauzei, astfel că expertul a răspuns obiectivelor trasate de instanţă, în cuprinsul raportului, în baza materialului documentar pus la dispoziţie. Recurenta redă, spre exemplificare, răspunsurile date de expert obiectivelor trasate de către instanţă, la capitolul III din expertiză, intitulat concluzii.

În finalul susţinerilor sale recurenta conchide arătând că:

- între părţi au existat relaţii contractuale desfăşurate în baza unor clauze asumate, sub semnătură şi stampilă, potrivit Contractului de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011;

- pentru serviciile prestate, recurenta a emis, în baza Contractului de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011, factura fiscală nr. x din 29 august 2011, pe care a comunicat-o către A., intimata-pârâtă recepţionând factura la data de 31 august 2011;

- din valoarea totală de 424.560,71 RON a facturii fiscale nr. x din 29 august 2011, intimata-pârâtă A. a efectuat o plată parţială în cuantum de 100.000 RON, prin OP, la data de 14 decembrie 2011;

- intimata-pârâtă A. nu a refuzat la plată factura fiscală emisă în baza Contractului de prestări servicii utilaje nr. DJRC/130 din 01 iulie 2011, ci a recunoscut creanţa datorată, a efectuat o plată parţială, a înscris în contabilitatea proprie factura fiscală şi a efectuat operaţiunile financiar-contabile privind deducerea TVA aferent facturii fiscale nr. x din 29 august 2011.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că factura fiscală x din 29 august 2011 a fost acceptată de către intimata A., aceasta recunoscând creanţa datorată, efectuând plata parţială, înscriind în contabilitatea proprie factura fiscală şi efectuând operaţiunile financiar-contabile privind deducerea TVA aferent facturii fiscale nr. x din 29 august 2011.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de astăzi Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Excepţia este întemeiată şi urmează a fi admisă pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile din recurs nu fac referiri explicite la soluţia dată de către instanţa de apel şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei recurate.

Astfel deşi invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanţei de apel cu privire la aplicarea art. 2538 alin. (2) C. civ., argumentaţia adusă în susţinere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei dedusă din dinamica raporturilor juridice derulate între părţi şi probatoriul administrat - înscrisuri, raport de expertiză - cu privire la faptul că factura fiscala x din 29 august 2011 a fost acceptată de către intimata A., aspect dedus din faptul că aceasta şi-a înscris în contabilitate factura fiscala şi a efectuat operaţiunile financiar-contabile privind deducerea TVA aferent facturii fiscale nr. x din 29 august 2011.

Prin criticile invocate recurenta-reclamantă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată prin hotărârea recurată, dar aduce în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie restabilirea situaţiei de fapt proprie speţei precum şi reinterpretarea probatoriului, împrejurare ce situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de casare a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susţinut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluţiei pronunţate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material incidente speţei.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va constata nul recursul în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă S.C. A..

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA DE CONSTRUCŢII ÎN TRANSPORTURI BUCUREŞTI S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. SPRL împotriva deciziei nr. 43 din 29 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2019.