Admissibility of appeal against interlocutory order denying withdrawal of petition to resume suspended trial under principle of legality of appellate remedies

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei având ca obiect recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 430/A din 7 aprilie 2016 a Tribunalului Timiş.

Prin cererea înregistrată la 24 octombrie 2017, în temeiul art. 415 pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a dispus amânarea judecăţii cauzei, pentru imposibilitatea de prezentare, din motive medicale, a recurentei-reclamante.

Prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2018, recurenta-reclamantă a solicitat a se lua act de retragerea/renunţarea la cererea de repunere pe rol a cauzei.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins cererea de retragere/renunţare la cererea de repunere pe rol a cauzei şi a acordat termen de judecată la 28 februarie 2018.

La 27 februarie 2018, recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva încheierii din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea, în parte, a încheierii atacate sub aspectul respingerii cererii de retragere/renunţare la cererea de repunere pe rol şi trimiterea cauzei unei alte instanţe de acelaşi grad în interesul unei bune administrări a justiţiei.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa a încălcat normele de procedură care reglementează principii fundamentale, de ordine publică care guvernează procesul civil: principiul publicităţii, al contradictorialităţii, al legalităţii, al oralităţii, al dreptului la apărare şi la un proces echitabil, al colegialităţii şi nu în ultimul rând al disponibilităţii părţii, având în vedere că s-a dispus repunerea pe rol a cauzei prin rezoluţie, nu prin încheiere, în camera de consiliu şi nu în şedinţa de judecată, de către un singur judecător şi nu în complet colegial de trei judecători, anterior citării părţilor şi fără a pune în dezbaterea lor contradictorie această cerere în şedinţa de judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la 24 aprilie 2018, intimata B. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la 29 mai 2018, recurenta a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata B..

Recursul este inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 414 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului, se poate declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecăţii procesului.

Prin încheierea atacată instanţa a respins cererea de retragere/renunţare la cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentă şi a acordat termen de judecată la 28 februarie 2018.

Întrucât prin încheierea recurată nu s-a dispus suspendarea judecăţii şi nici nu s-a admis cererea de retragere/renunţare la cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentă, cauza nu se situează în cadrul de analiză al căii de atac configurat de art. 414 alin. (2) C. proc. civ., astfel că încheierea atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Conform art. 457 C. proc. civ., care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În raport cu dispoziţiile legale evocate care prevăd în mod limitativ care sunt încheierile ce pot fi atacate separat cu recurs, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Totodată, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei-pârâte B., privind cheltuielile de judecată, constatând că partea nu s-a conformat cerinţelor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-pârâtă B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2019.