Territorial jurisdiction for labor contract restitution claims under exclusive Labor Code venue rules

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 2 iulie 2018 reclamanta Societatea A. S.R.L., cu sediul în Cluj Napoca, a solicitat obligarea pârâtei B.:

- la plata sumei de 562,5 euro, în RON la momentul plăţii reprezentând suma încasată cu titlu necuvenit;

- la plata dobânzii legale aferente sumei menţionate la primul petit, de la momentul primirii notificării - 01 martie 2018 şi până la achitarea integrală a debitului principal;

- la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cerere.

În motivarea acţiunii s-a arătat, că între reclamantă şi pârâtă au existat relaţii de natură contractuală în urma încheierii contractului individual de muncă nr. x din 24 august 2017 şi care a încetat la data de 10 ianuarie 2018.

S-a arătat că la data de 15 ianuarie 2018, în urma unei erori informatice, în contul pârâtei s-a efectuat un virament greşit, fiind achitată o sumă mai mare cu titlu de diurnă decât cea cuvenită în fapt, aspect ce rezultă din ordinele de deplasare şi extrasul de cont, ambele înscrisuri fiind ataşate acţiunii introductive.

S-a arătat că, deşi a fost somată pârâta, aceasta nu a dat curs notificării.

În drept, au fost invocate prevederile art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

Prin adresa din 29 octombrie 2018, reclamanta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş şi în drept a invocat prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii şi cele art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Tribunalul Mureş, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 1400 din 22 noiembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

În pronunţarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că, în raport de natura cauzei şi de faptul că reclamanta are sediul în Cluj Napoca, în determinarea instanţei competente teritorial, sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii.

Astfel învestit, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 352 din 15 februarie 2019, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată, din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Mureş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În pronunţarea acestei sentinţe, cea de-a doua instanţă a reţinut, în esenţă, că nu a fost legal sesizată prin sentinţa de declinare a competenţei, cu luarea în considerare a următoarelor aspecte:

- prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2018 Tribunalul Mureş, verificându-şi competenţa în temeiul art. 131 C. proc. civ. a apreciat că este competent general, material şi teritorial să soluţioneze cauza;

- astfel cum rezultă din prevederile art. 131 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., încheierea de verificare şi de stabilire a competenţei generale, materiale şi teritoriale are caracter interlocutoriu, din dispoziţiile art. 235 C. proc. civ. rezultând că instanţa este legată de încheierile premergătoare cu caracter interlocutoriu, în sensul că nu mai poate reveni asupra celor hotărâte;

- este lipsită de relevanţă împrejurarea că, prin încheierea şedinţei camerei de consiliu de la 21 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Mureş a fost îndreptată eroarea materială din încheierea pronunţată la data de 25 octombrie 2018 în sensul că procedura de citare nu era legal îndeplinită cu reclamanta, în loc de menţiunea eronată că procedura de citare era legal îndeplinită, deoarece instanţa nu mai putea reveni asupra măsurii de verificare, respectiv de stabilire a competenţei, aspectul menţionat putând fi cenzurat numai în căile de atac.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Cluj este instanţa competentă teritorial în soluţionarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta.

Prima instanţă, Tribunalul Mureş şi-a analizat competenţa teritorială raportându-se strict la dispoziţiile imperative ale art. 269 alin. (2) C. proc. civ., temeiul juridic invocat de reclamantă în susţinerea cererii, din perspectiva verificării condiţiilor procesuale impuse de textul de lege.

Cea de-a doua instanţă, Tribunalul Cluj, a stabilit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei nu ca urmare a unei analize a temeiului juridic pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea raportat la particularităţile speţei, ci ca urmare a exercitării unui control de legalitate asupra încheierilor pronunţate de prima instanţă la data de 25 octombrie 2018, cu caracter interlocutoriu, prin care Tribunalul Mureş a statuat asupra competenţei sale materiale şi teritoriale în soluţionarea pricinii, respectiv la data de 21 noiembrie 2018 prin care a fost îndreptată eroarea materială strecurată în încheierea din 25 octombrie 2018.

Ori, Tribunalul Cluj a fost învestit cu soluţionarea acţiunii prin efectul declinării de competenţă dispusă de prima instanţă şi nu ca urmare a promovării unei căi de atac formulată împotriva încheierii interlocutorii pronunţată de Tribunalul Mureş la data de 25 octombrie 2018, în condiţiile de exercitare reglementate de art. 132 alin. (2) C. proc. civ., abordarea procesuală a celei de-a doua instanţe, specifică instanţei de control judiciar, făcând irelevantă argumentaţia adusă în susţinerea soluţiei de declinare a competenţei şi denaturând conţinutul conceptului juridic de conflict de competenţă.

În speţă, relevanţă în determinarea instanţei competente teritorial prezintă natura acţiunii şi temeiul juridic pe care aceasta se fundamentează.

Cererea de chemare în judecată se situează în sfera de analiză a conflictelor individuale de muncă întrucât are ca obiect restituirea unor sume încasate necuvenit de pârâtă în temeiul unor raporturi contractuale derivate din contractul individual de muncă nr. x din 24 august 2017 încheiat între părţile în litigiu, temeiul juridic al cererii indicat de reclamantă fiind art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

În raport de natura cauzei şi de faptul că reclamanta are sediul în Cluj Napoca, în determinarea instanţei competente teritorial, sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii care reglementează norme de competenţă teritorială exclusivă şi potrivit cărora "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabileşte că Tribunalul Cluj este instanţa competentă în soluţionarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2019.