Territorial jurisdiction for labor litigation: jurisdiction by a claimant branch's secondary seat under Art. 269(2) Labor Code and Art. 56(2) CPC

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 17.08.2018 secţia I Civilă - Litigii de Muncă, dosar nr. x/2018, reclamanta SNTFC CFR Calatori S.A. Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Calatori Timişoara a chemat în judecată pe pârâtul A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2186,20 RON, sumă ce reprezintă 70% din contravaloarea abonamentelor/biletelor de transport decontate pentru perioada ianuarie 2016 - februarie 2018 şi a cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezenta cauză.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 254 (1) şi art. 256 (1) din Codul Muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1506/PI din data de 8 noiembrie 2018, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta SNTFC CFR CALATORI SA-SUCURSALA REGIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CALATORI TIMISOARA în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

Cererea formulata de reclamantă împotriva paratului se încadrează in materia conflictelor de muncă, iar competenţa teritorială privind soluţionarea unor astfel de cereri este exclusiva si revine instanţei competente in a cărei circumscripţie reclamantul isi are domiciliul sau reşedinţa ori, dupa caz, sediul sau locul de munca, aşa după cum statueaza dispoziţiile prevăzute de art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, aceasta competenţă determinând capacitatea unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona în exclusivitate conflictele de muncă.

Din aceste norme legale imperative rezulta ca se stabileşte competenta teritoriala in funcţie de domiciliul, reşedinţa, sediul sau locul de munca pe care reclamanta le are la data introducerii acţiunii, fiind fara relevanta unde are sediul sucursala prin care a fost formulata acţiunea, a reţinut instanţa.

Art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu conţine vreun indiciu al intenţiei legiuitorului de a se raporta la sediul sucursalei unde s-a desfăşurat raportul de muncă, iar art. 43 din Legea nr. 31/1990 prevede că sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor ca şi celelalte sedii secundare - agenţii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii- care sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor.

Dacă legiuitorul ar fi intenţionat stabilirea competentei şi in funcţie de sediile secundare, ar fi inserat această posibilitate în chiar conţinutul normei de la art. 269 alin. (2) din Codul muncii, aşa cum s-a reţinut si in Decizia nr. 920/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia I.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 640 din 6 februarie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti secţiei a VIII -a conflicte de muncă şi asigurări sociale; a declinat cauza privind pe reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI SA-SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI TIMIŞOARA în contradictoriu cu pârâtul A., spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş; a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţia si Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut, în esenţă următoarele:

După evocarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, instanţa a reţinut că, în cazul litigiilor de muncă, sub aspectul competenţei teritoriale, prin excepţie de la regula de drept comun, înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform prevederilor art. 210 din Legea 62/2011 a dialogului social, cererea se introduce la instanţa în a cărei rază reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Aşadar, în vederea determinării competenţei teritoriale, legiuitorul a prevăzut două criterii alternative de stabilire a competenţei, în sensul că reclamantul, are alegerea de competenţă între instanţa de la domiciliul sau de la locul de muncă.

În speţa de faţă, instanţa a constatat faptul că deşi reclamanta SNTFC CFR CĂLĂTORI SA-SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI TIMIŞOARA este o sucursală, absenţa personalităţii juridice este lipsită în acest caz de relevanţă juridică raportat la prevederile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd faptul că pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

S-a reţinut că raporturile juridice de muncă ce atrag competenţa exclusivă au fost încheiate şi derulate cu SNTFC CFR CĂLĂTORI S.A. - SUCURSALA REGIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI TIMIŞOARA, care are sediul în municipiul Timiş şi că, mai mult, reclamanta şi-a individualizat şi precizat sediul în municipiul Timiş. De altfel şi locul de muncă, stabilit de părţi prin contractul individual de muncă este tot în judeţul Timiş şi pentru întreg demersul juridic desfăşurarea actelor procedurale în acelaşi loc asigură o mai bună administrare a actului de justiţie.

A mai reţinut instanţa că în acelaşi sens este şi Decizia nr. 275/30.01.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I, dată în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă (există similitudini între părţi, în sensul că ambele reclamante din cele două dosare sunt sucursale ale SNTFC CĂLĂTORI SA).

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la conflictele de muncă revine instanţei de la domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul reclamantului, indiferent de calitatea de salariat sau angajator a reclamantului.

De asemenea, dispoziţiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd următoarele: "Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau entităţile fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii".

Prin dispoziţiile legale anterior citate, legea de procedură civilă le conferă sucursalelor legitimare procesuală activă, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, raţiunea legiuitorului fiind legată de drepturile şi obligaţiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, aşa cum este cazul în speţă.

În aceste condiţii, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu cele ale art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că noţiunea de "sediu" la care fac referire dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu se referă numai la sediul principal al persoanei juridice ci şi la sediul secundar, cum este cel al unei sucursale, ce are capacitate procesuală de folosinţă şi de exerciţiu.

Aplicând regula de interpretare a normelor juridice, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, rezultă că "sediul" reclamantului la care se referă art. 269 alin. (2) din Codul muncii vizează atât sediul principal, cât şi sediul secundar.

În speţă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă, declanşat de către angajator, respectiv o acţiune în răspundere patrimonială constând în recuperarea de la salariat a sumei de 2186,20 RON, reprezentând 70% din contravaloarea abonamentelor/biletelor de transport decontate pentru perioada ianuarie 2016 - februarie 2018 şi că, potrivit menţiunilor din cererea de chemare în judecată, sediul societăţii reclamante SNTFC CFR Calatori S.A. Sucursala Regionala de Transport Feroviar de Calatori Timişoara se află în Timişoara, judeţul Timiş.

Dat fiind că raporturile juridice de muncă ce atrag competenţa exclusivă au fost încheiate şi derulate cu SNTFC CFR CĂLĂTORI S.A. - Sucursala Regională De Transport Feroviar De Călători Timişoara, care are sediul în municipiul Timişoara, iar în cererea de chemare în judecată a fost indicat drept sediu al reclamantei cel din municipiul Timişoara, rezultă că în funcţie de acest sediu se va determina instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză.

Faptul că sediul anterior menţionat este unul secundar în sensul art. 227 alin. (2) teza I C. civ. nu poate conduce la concluzia că instanţa competentă teritorial se determină numai în funcţie de sediul principal al reclamantului, în condiţiile în care art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu face nicio distincţie între sediul principal sau sediul secundar al reclamantului.

Având în vedere că municipiul Timişoara, se află în circumscripţia teritorială a Tribunalului Timiş, rezultă că această instanţă este competentă să soluţioneze litigiul de muncă ivit între părţi.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2019.