Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 77/2019 AI generated

Jury of trial's competence to review monetary claims under 200,000 RON in light of Constitutional Court ruling on civil procedure thresholds

Case Number Decizia nr. 77/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of lack of material jurisdiction and declined to hear the appeal, referring the case to the Suceava Court of Appeal without any further remedy. The dispute arose from a civil action where a plaintiff company sought the partial annulment of an invoice, recognition of a debt, and compensation of reciprocal debts between two commercial entities, with lower courts having previously dismissed these claims. The ICCJ ruled that it lacked jurisdiction because the appeal was directed against a tribunal decision in a case with a monetary value not exceeding 200,000 RON, a category excluded from ICCJ review following the Constitutional Court’s 2017 decision declaring the relevant transitional threshold unconstitutional. The decisive legal basis for this procedural ruling was the interpretation of Articles 96, 97, and 483 of the Code of Civil Procedure, which, in light of the established jurisprudence on judicial hierarchy and the 2017 constitutional ruling, assigns the competence to hear such appeals to the courts of appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 449 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 483 din C. proc. civ, art. 483 alin. (2) din C. proc. civ; Jury of trial's competence to review monetary claims under 200,000 RON in light of Constitutional Court ruling on civil procedure thresholds: Prin Decizia nr. 130 din 13.09.2018, Curtea de Apel Suceava a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code judicial review constitutional jurisdiction cassation review civil annulment transitional justice

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 449 C. proc. civ
În situaţia admiterii acţiunii, reclamanta solicită încuviinţarea executării provizorii a hotărârii, în temeiul art. 449 C. proc. civ., fără plata unei cauţiuni.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
130 din 13.09.2018, Curtea de Apel Suceava a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
art. 132 C. proc. civ
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ.
art. 483 din C. proc. civ
1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr.
art. 483 alin. (2) din C. proc. civ
A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".
art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
(1) din Constituţie şi art. 31 alin.
art. 97 pct. 1 din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani în data de 01.04.2016, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce urmează a pronunţa, să dispună: anularea în parte a facturii nr. x din 11.09.2015, în proporţie de 70% şi, în consecinţă, diminuarea acesteia de la suma de 33.138 euro la suma de 9.941 RON, ca urmare a constatării cauzei de forţă majoră (secetă severă); constatarea ca exigibilă a creanţei în sumă de 122.650 RON, reprezentând lucrări agricole pentru anul agricol 2015 - 2016, pe care SC B. SRL o are faţă de reclamantă; compensarea datoriilor reciproce, respectiv suma 122.650 RON (reprezentând lucrări agricole efectuate de reclamantă) cu arenda redusă de 9.941 euro pe care reclamanta o datorează pârâtei, urmând a se obliga pârâta la plata sumei rezultate de 77.915 RON; cheltuieli de judecată.

În situaţia admiterii acţiunii, reclamanta solicită încuviinţarea executării provizorii a hotărârii, în temeiul art. 449 C. proc. civ., fără plata unei cauţiuni.

Prin Sentinţa civilă nr. 7055/11.10.2016, Judecătoria Botoşani a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea parţială a facturii fiscale nr. x din 11.09.2015.

A respins cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare act, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, ca inadmisibilă.

A respins capetele de cerere privind constatare exigibilitate creanţă şi compensaţie datorii, ca neîntemeiate.

A respins capătul de cerere privind încuviinţarea executării provizorii judecătoreşti, ca rămasă fără obiect.

A luat act de declaraţia pârâtei SC B. SRL, în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel SC A. SRL, apreciind că prima instanţă a interpretat greşit normele de drept material, precum şi probatoriul administrat în cauză.

Prin Decizia nr. 30 din 16 ianuarie 2018 Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC A. SRL Botoşani în contradictoriu cu intimata SC B. SRL Frumuşica şi a menţinut Sentinţa nr. 7055/11.10.2016, pronunţată de Judecătoria Botoşani în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC A. SRL Sadoveni - prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia nr. 130 din 13.09.2018, Curtea de Apel Suceava a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17 octombrie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Botoşani, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curţilor de apel."

A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Ulterior pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficienţă dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care instanţei supreme îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei secţii, fie în Completul de 5 judecători.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94 - 97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Botoşani, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanta SC A. SRL SADOVENI prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă C. împotriva Deciziei nr. 30 din 16 ianuarie 2018, pronunţate de Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

GGC - GV