Restitution of undue payments time-barred; appeal dismissed with costs.

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 823, pronunţată la data de 21 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2015, a respins apelul declarat de reclamanta S.C. "Exploatare Sistem Zonal Prahova" S.A. Ploieşti, împotriva sentinţei nr. 730 din 21.04.2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul A., ca nefondat, şi a obligat apelanta la 1.200 RON cheltuieli de judecată către intimatul- pârât A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta Societatea, "EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA" S.A. PLOIEŞTI, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate, iar, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În recursul său, întemeiat în drept în prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat decizia recurată pentru netemeinicie şi nelegalitate, în esenţă, susţinând că era împlinit termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, astfel cum în mod eronat s-a reţinut.

Astfel, recurenta- reclamantă învederează dispoziţiile art. 6 din Noul C. civ. şi arată că, fiind ţinută de cauza juridică a cererii de chemare în judecată, urmează ca instanţa de control judiciar să constate că termenul de prescripţie de 3 ani, consacrat de art. 2517 C. civ., a început să curgă de la data de 03.04.2013, nefiind împlinit la data de 21.12.2015, data introducerii cererii de chemare în judecată- data poştei.

Concluzionând, recurenta- reclamantă apreciază că în cauză nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune, instanţa de fond fiind în eroare atunci când a reţinut că termenul de prescripţie ar fi fost împlinit la data de 22.12.2015, data introducerii cererii de chemare în judecată- data poştei, pentru toate aceste motive, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate, iar, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prin Rezoluţia din 16 martie 2018, s-a dispus comunicarea recursului către intimatul- pârât A., care a depus întâmpinare, înregistrată la data de 03 aprilie 2018, întâmpinare prin care, pe cale de excepţie, a arătat că înţelege să invoce excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fiind anexată dovada în acest sens (chitanţa nr. x din 29.03.2018, dosar recurs).

În conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea, de îndată, a întâmpinării formulate de intimatul- pârât A. către recurenta- reclamantă Societatea "Exploatare Sistem Zonal Prahova" S.A. Ploieşti, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, recurenta nedepunând răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în raport de dispoziţiile 493 Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 20 septembrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentei- reclamante şi intimatului- pârât, părţile nedepunând puncte de vedere în scris asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 15 noiembrie 2018, constatând că nu toţi membrii completului sunt în unanimitate de acord cu privire la inadmisibilitatea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 4 aprilie 2019, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În situaţia în care creditorul obligaţiei de a primi o sumă de bani primeşte, în mod intenţionat, mai mult decât i se datora, trebuie să restituie suma ca urmare a plăţii nedatorate. Aşadar, ca urmare a efectuării plăţii nedatorate se naşte obligaţia pentru accipiens (cel care a primit plata) de a restitui solvensului (celui care a efectuat o asemenea plată) ceea ce el a primit cu titlu de plată.

Astfel, în speţă, este vorba despre o plată nedatorată, ce se încadrează pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., aceasta însemnând că partea care a făcut o plată nedatorată, avea dreptul la restituirea sumei ce a fost plătită nedatorat.

O astfel de acţiune în repetiţiune, în restituirea plăţii nedatorate, este o acţiune patrimonială, astfel încât, ea va putea fi intentată în termenul de prescripţie de drept comun, de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la momentul de la care curge termenul de prescripţie, faţă de dispoziţiile art. 7 şi 8 din actul normativ menţionat, se reţine că acest termen curge din momentul când solvensul a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurarea că plata a fost nedatorată.

Raportat la considerentele enunţate, având în vedere şi obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că în mod corect s-a constatat de către instanţa de apel că, la data introducerii acţiunii, respectiv, la 24.12.2015 era prescris dreptul la acţiune pentru suma solicitată de reclamantă, ce a fost plătită pârâtului în perioada 2009- 2011.

Recurenta- reclamantă Societatea, "Exploatare Sistem Zonal Prahova" S.A. Ploieşti susţine, în esenţă, că termenul de prescripţie extinctivă a început să curgă de la momentul la care D.G.R.F.P. Prahova a emis decizia nr. 1872 din 03 aprilie 2013, prin care s-a constatat că intimatul-pârât A. a încasat o plată nedatorată, motiv pentru care acest termen nu era împlinit la data introducerii acţiunii. În acest sens, autoarea căii de atac a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la art. 6 Noul C. civ. şi art. 2517 Noul C. civ.

Pe de altă parte, intimatul-pârât susţine, în esenţă, că recurenta-reclamantă a cunoscut caracterul nedatorat al plăţii la data efectuării acesteia (pentru perioada octombrie- decembrie 2011), moment de la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă, fiind astfel împlinit acest termen la data introducerii acţiunii.

Aşadar, chestiunea aflată în divergenţă şi de care depinde soluţionarea prezentului recurs vizează stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, "prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea", iar conform art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ, "dispoziţiile alineatului precedent se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei".

Deşi art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 face referire doar la îmbogăţirea fără just temei, dispoziţiile art. 8 alin. (1) sunt aplicabile şi acţiunii întemeiate pe plata nedatorată, întrucât ambele tipuri de acţiuni vizează răspunderea civilă extracontractuală.

Această interpretare decurge din aplicarea principiului conform căruia, ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet (unde se aplică acelaşi raţionament, se aplică aceeaşi soluţie).

Textele de lege anterior evocate relevă că stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi a celui chemat să răspundă de ea.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă apreciază că termenul general de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la momentul obiectiv al acordării indemizaţiilor de şedinţă, întrucât la acest moment recurenta-reclamantă putea şi trebuia să cunoască atât paguba (caracterul nedatorat al plăţii), cât şi pe cel care răspunde de ea (accipiens), conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

În aceste condiţii, susţinerea recurentei-reclamante în sensul că momentul la care D.G.R.F.P. Prahova i-a comunicat decizia nr. 1872 din 03 aprilie 2013, prin care s-a constatat că intimatul-pârât a încasat o plată nedatorată, coincide cu cel la care a cunoscut caracterul nedatorat al plăţii nu poate fi primită, întrucât art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 instituie în mod alternativ atât un moment subiectiv (a cunoscut), cât şi un moment obiectiv (trebuia să cunoască), în funcţie de care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă.

Or, în prezenta cauză, momentul obiectiv de la care a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă coincide cu data plăţii indemnizaţiei necuvenite, când recurenta-reclamantă putea şi trebuia să cunoască caracterul nedatorat al plăţii pe baza înscrisurilor şi informaţiilor pe care le deţinea.

Mai mult decât atât, în chiar cuprinsul cererii de recurs s-a susţinut că acţiunea în restituirea plăţii nedatorate este supusă prescripţiei prevăzute de dispoziţiile art. 2517 C. civ.. În aceste condiţii, autoarea căii de atac acreditează implicit concluzia că termenul de prescripţie extinctivă a început să curgă după intrarea în vigoare a C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2011, respectiv, după data de 1 octombrie 2011.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, art. 6 alin. (4) C. civ. prevede că prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Având în vedere că termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani era deja împlinit, fără să fi intervenit vreun caz de suspendare sau întrerupere în sensul art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958, rezultă că, formularea cererii de chemare în judecată la 24 decembrie 2015 s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiunea în restituirea plăţii nedatorate stingându-se prin prescripţie, conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Nu în ultimul rând, stabilirea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripţie, fie cel obiectiv, fie cel subiectiv, reprezintă un aspect ce ţine de situaţia de fapt, determinată pe baza aprecierii probelor administrate în cauză. Aşadar, nu poate fi subscrisă unei critici de nelegalitate cererea recurentei ca, urmare reaprecierii probelor, instanţa de recurs să stabilească că nu avea posibilitatea de a cunoaşte caracterul nedatorat al plăţii la data statuată de instanţele de fond, suverane în procesul stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor deduse judecăţii.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) Noul C. proc. civ., va obliga recurenta- reclamantă să plătească intimatului- pârât A. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea, "EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA" S.A. PLOIEŞTI împotriva deciziei nr. 823 din 21 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta- reclamantă Societatea, "Exploatare Sistem Zonal Prahova" S.A. Ploieşti să plătească intimatului- pârât A. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2019.