Failure to formulate grounds of illegality in cassation appeals against a water utility debt: nullity of both appeals due to substantive objections masquerading as legal error

Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2019

Asupra cererilor de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti la 30.07.2015, reclamanta S.C. Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa S.A. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Găeşti, prin Primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 172.989,05 RON, reprezentând contravaloarea parţială a facturilor de furnizare a apei potabile şi a serviciului de preluare la canalizare a apelor uzate şi meteorice, emise în perioada 14.04.2015-15.07.2015, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 12/7.01.2016, Judecătoria Găeşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Prin sentinţa nr. 674/05.04.2017, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 172.989,05 RON, reprezentând contravaloarea parţială a facturilor de furnizare a apei potabile şi a serviciului de preluare a apei uzuale emise în perioada 14.04.2015-15.07.2015, dar şi suma de 4.564,78 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel.

Prin decizia nr. 793/26.10.2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă numai a sumei de 123.508,21 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi a sumei de 3.258 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, ambele părţi au declarat recurs.

În motivarea recursului propriu, S.C. Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa S.A. a invocat faptul că instanţa de apel, în mod eronat, a reţinut că pârâta îi datorează doar 12% din ultima factură, pe motiv că ar fi denunţat actul adiţional nr. x/18.03.2015, aşa încât aceasta i-ar datora sumele doar până la data de 17.04.2015.

Susţine recurenta-reclamantă că denunţarea unilaterală a contractului produce efecte cel mai devreme de la data comunicării ei de către cealaltă parte contractantă; or, în cauză, a aflat de denunţarea unilaterală doar cu ocazia litigiului, ca atare a afirmat că denunţarea nu-i este opozabilă.

Printr-o altă critică, arată că în speţă nu a operat denunţarea contractului părţilor, nici măcar în modalitatea arătată de către pârâtă prin adresa nr. x/17.04.2015, deoarece contravine clauzei cuprinse în art. 12 din contract, care vizează condiţiile în care acesta încetează. În dezvoltarea acestei critici, mai arată că partea adversă nu a indicat obligaţia pretins neexecutată şi nici intervenirea unui caz de încetare a contractului, neproducând dovezi în sensul art. 12 alin. (6) din contract.

Recurenta-reclamantă arată şi că pârâta nu a respectat dispoziţiile legale invocate în adresa de denunţare unilaterală a contractului, deoarece potrivit art. 1276 alin. (2) C. civ., pârâta era obligată să îi acorde un termen rezonabil de preaviz, altfel că denunţarea anunţată fără parcurgerea procedurii premergătoare este lipsită de efect juridic.

Printr-o ultimă critică, arată că denunţarea contractului nici nu era posibilă deoarece nu a fost prevăzută în contractul părţilor, pârâta neputând să pună capăt contractului prin propria voinţă.

În motivarea recursului său, Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Găeşti a criticat decizia atacată prin prisma art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind că suma totală la care trebuia să fie obligată necesita a fi corelată cu concluziile raportului de expertiză realizat în cauză.

Mai arată recurenta-pârâtă că reclamanta nu se poate considera prejudiciată patrimonial prin neplata facturilor, deoarece nu a colectat ape pluviale de pe suprafaţa de 181.500 m.p., astfel că lipseşte o condiţie necesară în vederea angajării răspunderii civile contractuale, motiv pentru care apreciază că este vorba de o îmbogăţire fără justă cauză.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursurile sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi Cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenţi.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul legii de procedură anterioare, sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488; dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţilor, ambele recurente în cauză, cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursurile să fie întemeiate pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, căci prin calea extraordinară de atac se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate; părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, iar legea nu îngăduie o a treia judecată devolutivă, ci instituie principiul dublului grad de jurisdicţie.

Înalta Curte constată că recurenţii au indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs, nu au dezvoltat nicio critică de nelegalitate la adresa hotărârii atacate.

Susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de apel a apreciat în mod greşit că în cauză a avut loc denunţarea unilaterală a contractului ţin de eventuala netemeinicie a hotărârii, nu de nelegalitatea ei, întrucât vizează modul de interpretare a probelor.

În mod similiar, aprecierile recurentei-pârâte că suma totală la care a fost obligată trebuia corelată cu concluziile raportului de expertiză realizat în cauză constituie critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

În fapt, recurentele încearcă pe calea recursului să repună în discuţie situaţia de fapt şi reinterpretarea probatoriul, aspecte care contravin raţiunii acestei căi de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 493 alin. (5), raportat la art. 486 alin. (3) şi la art. 486 alin. (2) lit. d) C. proc. civ., va anula recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIŞTE DÂMBOVIŢA S.A. şi de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ GĂEŞTI împotriva deciziei nr. 793/10.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2019.