Competence for labor conflict challenging salary recalculation based on final judicial awards

Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22.12.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş la emiterea de ordine prin care să le acorde reclamanţilor, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie şi vechime în funcţie, drepturile reprezentând creşteri salariale de 18%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în plată şi creşteri salariale de 7%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată, precum şi la plata dobânzilor penalizatoare aferente diferenţelor salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea acţiunii până la plata efectivă a sumelor de bani cuvenite şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la alocarea sumelor necesare plăţii diferenţelor salariale solicitate; reclamanţii au precizat că solicită aceste drepturi începând cu luna decembrie 2013, cu excepţia reclamantului N., în cazul căruia le solicită începând cu 15.07.2014 şi a reclamantei O., în cazul căreia le solicită începând cu 15.07.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 2633/06.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, de vreme ce reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la emiterea de noi ordine prin care drepturile lor salariale să fie recalculate prin raportare la creşterile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, în temeiul O.G. nr. 10/2007 şi O.G. nr. 3/2006, precum şi plata diferenţelor salariale, iar nu anularea vreunui act de stabilire a drepturilor salariale, litigiul dedus judecăţii are natura unui conflict individual de muncă.

În continuare, a evocat dispoziţiile art. 266 din Legea nr. 53/2003 şi art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, care reglementează conflictele individuale de muncă şi a subliniat că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

A mai reţinut curtea de apel că, în ceea ce priveşte salarizarea procurorilor, Curtea de Apel Bucureşti este competentă material să judece exclusiv în ipoteza reglementată de art. 7 alin. (2) al Capitolului VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, respectiv în cazul contestării actelor prin care au fost stabilite drepturi salariale; or, în cauză nu se regăseşte această ipoteză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Mureş, secţia Civilă la data de 25.07.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1130/23.10.2018, Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanţii, care au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, contestă, în fapt, modul în care le-au fost stabilite drepturile salariale.

În continuare, a subliniat că, potrivit art. 7 al Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, personalul salarizat nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau ale parchetelor de pe lângă acestea, iar contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile; împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri, iar hotărârile pronunţate sunt irevocabile.

A reţinut tribunalul că, aşa cum rezultă din normele legale citate, salarizarea personalului din justiţie se face pe baza unor ordine de salarizare emise de ordonatorul principal de credite, iar dacă angajatul este nemulţumit de modalitatea de calcul a salariului care rezultă din ordin, are posibilitatea să conteste actul administrativ; a mai apreciat că, din raţiuni de simetrie juridică, acţiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis şi care este considerat ilegal, refuzul nelegal al emiterii unui nou ordin de salarizare constituind un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică, de la care părţile nu pot deroga.

Normele de competenţă materială sunt stabilite în funcţie de obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanţe judecătoreşti.

În speţă, reclamanţii au învestit Curtea de Apel Bucureşti cu o cerere prin care au solicitat emiterea unor ordine prin care să li se recunoască creşterile salariale de 18%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, în baza O.G. nr. 10/2007 şi creşterile salariale de 7%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, în baza O.G. nr. 3/2006.

Curtea de apel, reţinând că reclamanţii nu au solicitat anularea vreunui act de stabilire a drepturilor salariale, a apreciat că litigiul dedus judecăţii are natura unui conflict individual de muncă, iar nu natură contencios-administrativă.

La rândul său, verificându-şi competenţa, tribunalul a apreciat că, din raţiuni de simetrie juridică, acţiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis şi care este considerat ilegal, astfel că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 7 al Capitolului VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, prin care s-a abrogat Legea nr. 284/2010, "prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice", iar potrivit alin. (2), "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Înalta Curte notează că reclamanţii au învestit instanţa judecătorească cu o acţiune prin care solicită emiterea de ordine, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, care să includă cumulat drepturile reprezentând creşteri salariale de 18% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în plată şi creşteri salariale de 7%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată.

Aşadar, nu este contestată o hotărâre dată de organele de conducere ale ordonatorului de credite în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru a fi atrasă incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, care instituie o competenţă materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială.

Prin urmare, litigiul dedus judecăţii are natura unui conflict individual de muncă, motiv pentru care competenţa materială trebuie stabilită prin raportare la dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

În speţă, locul de muncă al reclamanţilor se află în judeţul Mureş, astfel că, raportat la textele de lege mai sus citate, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Mureş.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2019.