Lease annulment and rent repayment upheld after High Court declines jurisdiction, transfer to Court of Appeal.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 25.03.2016, sub nr. x/2016, reclamanta SC "A." SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea contractelor de închiriere nr. x/30.05.2013, nr. y/30.05.2016 şi nr. x/24.02.2014 şi în baza principiului restabilirii situaţiei anterioare să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 21567 RON reprezentând contravaloarea chiriei achitate în baza acestor contracte.

Prin Sentinţa civilă nr. 7031/2017 din data de 10.11.2017, Judecătoria Slatina a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul B..

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC "A." SA, în contradictoriu cu pârâtul B..

A dispus anularea contractelor de închiriere nr. x/30.05.2013, nr. y/30.05.2013 şi nr. 1553/24.02.2014.

A obligat pârâtul B. să restituie reclamantei SC "A." SA: suma de 9.954 RON, plătită de reclamantă pârâtului în baza contractului de închiriere nr. x/30.05.2013, suma de 3.871 RON, plătită de reclamantă pârâtului în baza contractului de închiriere nr. x/30.05.2013, şi suma de 7.742 RON, plătită de reclamantă pârâtului în baza contractului de închiriere nr. x/24.02.2014.

A obligat pârâtul B. la plată către reclamanta SC "A." SA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.383,35 RON, din care 1.183,35 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1.200 RON, reprezentând onorariu expert.

A respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B..

Prin Decizia nr. 202 din 14 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins apelul declarat de apelantul pârât B. împotriva Sentinţei civile nr. 7031 din data de 10.11.2017, pronunţată de Judecătoria Slatina, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul reclamant SC A. SA, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul B. solicitând admiterea recursului, desfiinţarea în tot a deciziei recurate şi pe fond respingerea cererii reclamantei ca nefondată.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Olt la data de 20.08.2018.

Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 14.09.2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Olt, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 965/14.11.2018, s-a statuat că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel."

A reţinut instanţa că, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...) ".

Legea nr. 2/2013 a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2018 inclusiv.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională.

Ulterior pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 de către Curtea Constituţională, ar fi fost util ca legiuitorul, dând eficienţă dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să stabilească instanţa căreia urma să îi revină competenţa de a soluţiona recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în soluţionarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, aşa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce priveşte competenţa materială în soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate în apel în cereri evaluabile în bani cu o valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Aşadar, prima teză a acestui text a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care instanţei supreme îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei secţii, fie în Completul de 5 judecători.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94 - 97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

De aceea, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Olt, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 202 din 14 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

GGC - GV