Exclusion of contractual resolution actions from the insolvency claim realization moratorium as real actions

Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2019

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 06.04.2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., prin lichidator D. S.P.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.05.2010 de B.N.P. E. şi, pe cale de consecinţă, să repună părţile în situaţia anterioară, cu efectul întoarcerii imobilului în suprafaţă de 70.130 mp înscris în C.F. nr. x a localităţii Braşov în patrimoniul lor şi efectuării înscrierilor corespunzătoare în cartea funciară a imobilului.

La 19.10.2016, S.C. F. S.R.L. a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr. 915/09.12.2016, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.05.2010 de B.N.P. E., a repus părţile în situaţia anterioară şi a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. şi intervenienta S.C. F. S.R.L. au declarat apel, căile de atac fiind respinse prin decizia civilă nr. 1491/Ap/28.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. şi S.C. F. S.R.L.

În motivarea recursului său, S.C. C. S.R.L. a arătat că în apel au fost interpretate şi aplicate greşit art. 1020 şi 1021, coroborate cu art. 1365 şi 1368 C. civ., prin prisma eronatei înţelegeri a dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 85/2014, încadrând aceste critici în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, a arătat că la data deschiderii procedurii falimentului împotriva societăţii C. S.R.L., contractul de vânzare-cumpărare era în vigoare, iar reclamanţii erau titularii unui drept de creanţă reprezentând preţul vânzării, drept pe care şi l-au înscris la masa credală, imobilul aflat în proprietatea debitoarei fiind singurul activ valorificabil. Întrucât se află în insolvenţă, a apreciat că doar în cadrul procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 85/2014, derogatorie de la dreptul comun, se poate realiza creanţa.

Mai arată şi că instanţa a interpretat eronat semnificaţia şi efectele produse de caracterul real al acţiunii în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, excluzând în mod greşit această acţiune de sub incidenţa art. 75 din Legea nr. 85/2014.

În opinia sa, este inadmisibilă o acţiune în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece încalcă principiile instituite de art. 4 pct. 1, 3, 4, 5 şi 6 din Legea nr. 85/2014, care presupun un tratament egal al creditorilor, o procedură în care aceştia să-şi realizeze creanţa cu respectarea ordinii de prioritate.

Recurenta invocă incidenţa art. 123 din Legea nr. 85/2014, arătând că vânzătorul unui bun, cum e cazul în speţă, care nu şi-a rezervat proprietatea, nu are altă soluţie decât să se înscrie la masa credală.

În motivarea recursului său, S.C. F. S.R.L. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit art. 75 din Legea nr. 85/2014 când a reţinut că acesta vizează doar acţiunile personale pentru realizarea creanţelor.

A apreciat că o atare interpretare este greşită, întrucât textul de lege are în vedere suspendarea acţiunilor pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, fără să facă distincţie între acţiunile reale şi personale şi a susţinut că acţiunea în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata preţului este în esenţă tot o acţiune în realizarea creanţei deţinute împotriva societăţii, întrucât, în cazul admiterii sale şi al repunerii în situaţia anterioară a părţilor, dreptul de creanţă iniţial al acestora ar înceta, căci nu ar mai avea suportul contractual.

Susţine această recurentă că reclamanţii-vânzători au înţeles să renunţe la notarea în cartea funciară a privilegiului legal pentru restul de preţ, astfel încât au fost înscrişi în tabelul de creanţe în calitate de creditori chirografari şi nu de creditori garantaţi, renunţând şi la pactul comisoriu de ultim grad inserat iniţial în contract.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 26.02.2019 au fost admise în principiu recursurile şi a fost stabilit termen pentru judecată la 03.04.2019.

Examinând recursurile, Înalta Curte, notând că recurenţii au formulat critici comune, care vor fi analizate prin considerente comune, constată că, în stabilirea situaţiei de fapt necontestate, instanţele devolutive au reţinut că între intimaţii-reclamanţi, în calitate de vânzători şi recurenta-pârâtă, în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care vânzătorii au transmis dreptul de proprietate asupra unui teren, pentru preţul total de 1.000.000 de euro, din care s-a achitat suma de 1.000 de euro.

Prin actul adiţional din 09.06.2010, părţile au hotărât anularea condiţiei rezolutorii inserate în contract.

Urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva C. S.R.L., reclamanţii au formulat cerere de admitere a creanţei la masa credală, pentru a-şi conserva dreptul de creanţă corespunzător preţului stabilit prin contractul încheiat cu pârâta şi neachitat.

Prin acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanţii solicită rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Înalta Curte constată că ambele recurente critică faptul că instanţele au reţinut caracterul real al acţiunii în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanţi şi pârâtă, apreciind că, atât timp cât cumpărătoarea se află în insolvenţă, creanţa se poate realiza doar în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Critica este nefondată.

Conform art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor.

Prin aceste dispoziţii, legiuitorul a stabilit să fie suspendate de drept toate acţiunile prin care creditorii societăţii în insolvenţă urmăresc realizarea creanţelor împotriva acesteia, urmând ca, ulterior, aceştia să-şi realizeze creanţa în cadrul procedurii colective demarate prin deschiderea procedurii insolvenţei.

Această soluţie legislativă nu vizează însă toate acţiunile, indiferent de natura lor, ci doar pe cele personale vizând realizarea creanţelor împotriva falitului.

Acţiunea în rezoluţiune care face obiectul prezentei cauze nu este una în realizarea creanţei împotriva averii debitorului de natura celor vizate de art. 75 din Legea nr. 85/2014, ci o acţiune prin care se urmăreşte valorificarea unui drept real şi nu a unui drept de creanţă asupra pârâtei în privinţa căreia s-a declanşat procedura insolvenţei.

Aşadar, în mod corect au fost excluse de la aplicare dispoziţiile speciale ale Legii nr. 85/2014.

Conform art. 1020 şi art. 1021 din C. civ. de la 1864, în contractele sinalagmatice, condiţia rezolutorie fiind întotdeauna subînţeleasă în cazul când una din părţi nu-şi îndeplineşte angajamentul, partea în privinţa căreia angajamentul s-a executat are posibilitatea alternativă de a alege, fie obligarea celeilalte părţi să-şi execute obligaţia când este posibil, fie de a cere desfiinţarea, prin hotărâre judecătorească, a convenţiei, cu daune interese, dreptul de opţiune al creditorului obligaţiei neexecutate nefiind subordonat vreunei condiţii.

Potrivit art. 1365 C. civ., dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea vânzării, iar o asemenea acţiune este reală, astfel cum prevede art. 1368 C. civ.

Contrar susţinerilor recurentelor, instanţa de apel nu a încălcat principiile instituite de Legea nr. 85/2014; împrejurarea că art. 123 din acelaşi act normativ se referă, în câteva ipoteze, la situaţii în care se poate deduce că nu ar opera rezoluţiunea nu are semnificaţia pe care i-o acordă recurentele, pentru că textul evocat instituie doar situaţii de excepţie, iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse prin analogie.

Considerentele expuse mai sus relevă că decizia atacată este una legală, criticile prezentate de către recurente neavând aptitudinea de a determina casarea sa, motiv pentru care în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează să fie respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-intervenientă S.C. F. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1491/Ap/28.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2019.