Guarantor appeal fails; penalizing interest on guarantee upheld from maturity despite claim-window dispute and alleged principal error.

Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2019

Asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 29.10.2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 468.800 RON, reprezentând 80% din soldul restant în sumă de 586.000 RON, al creditului acordat B. S.R.L., prin contractul de credit nr. x/19.11.2013, modificat prin actele adiţionale nr. x/05.02.2014 şi nr. y/27.05.2014, sumă la garantarea căreia pârâtul s-a obligat în calitate de fidejusor; reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtului la plata daunelor-interese, reprezentând dobânda legală penalizatoare la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale aferentă debitului principal, calculată de la scadenţă, 17.08.2015, până la data achitării integrale a acestuia, precum şi cheltuieli de judecată.

La data de 16.11.2015, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând ca pârâtul să fie obligat doar la plata sumei de 9.141,6 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare, precizând că debitul principal a fost achitat la 29.10.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 2456/18.04.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea, astfel cum a fost modificată şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 486.000 RON, de la data de 17.08.2015 şi până la data plăţii debitului principal, 29.10.2015.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul, calea de atac astfel promovată fiind respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 1499/A/10.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă; apelantul a fost obligat să plătească intimatei suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN S.A.

Recurentul invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa a dat o interpretare proprie clauzelor convenţiei părţilor, în cuprinsul căreia sunt specificate obligaţiile lor şi condiţiile în care se procedează la aprobarea cererii de plată.

Astfel, în opinia recurentului, instanţa de apel a considerat în mod neîntemeiat că acesta este obligat la plata dobânzii legale de la 17.08.2015 şi până la plata debitului, 29.10.2015.

Părţile au prevăzut la art. 9.4 din convenţie ca plata garanţiei se efectuează în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată însoţită de toate documentele prevăzute la art. 9.2. Însă, întrucât pentru soluţionarea cererii de plată au fost necesare clarificări, iar intimata a răspuns solicitării abia în data de 05.10.2015, recurentul susţine că nu poate fi obligat la plata dobânzii legale începând cu 17.08.2015, termenul de plată fiind suspendat pe perioada cât documentaţia era incompletă.

Recurentul susţine că cel mult putea fi obligat la plata dobânzii legale de la data transmiterii ultimului document, respectiv de la data de 05.10.2015 şi până la data plăţii efective, respectiv până la 29.10.2015, aşa încât apreciază că instanţa a greşit obligându-l la plata dobânzii legale de la 17.08.2015 până la 29.10.2015, interpretând greşit convenţia părţilor, în conformitate cu care termenul de plată nu curge pe perioada cât documentaţia era incompletă.

Printr-o altă critică, arată că instanţa de apel a apreciat neîntemeiat că primul motiv de apel reflectă o eroare materială ce nu putea fi îndreptată pe calea apelului. În acest sens, susţine că instanţa de fond l-a obligat la achitarea dobânzii aferente sumei de 486.000 RON, în loc de 468.800 RON.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 26.02.2019, recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen pentru judecata sa la 03.04.2019.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Între părţi s-a încheiat Convenţia cadru - Plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, modificată prin mai multe acte adiţionale, prin care recurentul, în calitate de fidejusor, s-a obligat, în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, să garanteze obligaţiile de rambursare a finanţărilor individuale acordate de intimată beneficiarilor, întreprinderi mici şi mijlocii, în limita unui plafon de garantare.

Ca urmare a nerespectării de către beneficiarul B. S.R.L. a obligaţiilor contractuale, intimata a solicitat recurentului, în aplicarea art. 9 din contract, plata garanţiei.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 9.4 din Convenţia cadru, plata garanţiei trebuia executată în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată însoţită de documentele prevăzute la art. 9.2.

Instanţele devolutive au reţinut că prin adresa nr. x/05.05.2015, recurentul a solicitat intimatei să transmită în completare mai multe documente; acestea au fost trimise recurentului prin adresa nr. x/15.05.2015.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a criticat interpretarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor convenţiei încheiate de părţi în cuprinsul căreia sunt specificate obligaţiile părţilor şi condiţiile în care se procedează la aprobarea cererii de plată.

Critica este nefondată.

Dincolo de faptul că instanţa de apel a reţinut în mod corect că refuzul Fondului de a plăti garanţia pentru B. S.R.L. a fost nejustificat, dat fiind faptul că, deşi în data de 15.05.2015 banca a răspuns solicitării Fondului şi i-a transmis în copie conformă cu originalul, documentele solicitate, acesta a lăsat să expire termenul stabilit de părţi pentru efectuarea plăţii garanţiei, critica nu relevă nicio încălcare ori aplicare greşită a vreunei norme de drept material.

Cum ulterior datei comunicării de către intimată a înscrisurilor solicitate, recurentul nu a afirmat că documentaţia ar fi incompletă, în mod corect s-a determinat data scadenţei obligaţiei de plată, de la care a fost calculată dobânda penalizatoare, iar împrejurarea că recurentul a solicitat intimatei precizări cu privire la un dosar penal în care erau efectuate cercetări faţă de administratorul societăţii împrumutate nu îl exonerează de obligaţia de a respecta termenul de plată stabilit, în condiţiile în care cererea Fondului a fost formulată după ce scadenţa fusese împlinită.

De aceea, atitudinea recurentului de a întârzia în mod nejustificat plata este de natură să releve legalitatea hotărârilor anterioare, prin care acesta a fost obligat să plătească dobânda penalizatoare aferentă perioadei cuprinsă între data scadenţei şi data achitării integrale a garanţiei asumate.

Recurentul a criticat şi faptul că instanţa de apel a apreciat neîntemeiat că prima critică referitoare la faptul că tribunalul a dispus obligarea sa la achitarea dobânzii aferente sumei de 486.000 RON, în loc de 468.800 RON, reflectă o eroare materială ce nu poate fi îndreptată pe calea apelului.

Nici această critică nu este fondată.

Potrivit art. 445 C. proc. civ., îndreptarea erorilor materiale cuprinse în hotărâri nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444.

Din acest text de lege, rezultă că pentru îndreptarea unei erori materiale, dispoziţiile legale procedurale prevăd o cale de soluţionare diferită de cea a apelului.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală, motiv pentru care, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN S.A. împotriva deciziei civile nr. 1499/A/10.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2019.