Loan repayment claim fails; appeal annulled for challenging fact-finding, not legality.

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2019

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, secţia I civilă la data de 6 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor A. şi B., în solidar, la plata sumei de 265.000 RON şi instituirea sechestrului asigurator asupra bunului reprezentat de casa de locuit în suprafaţă de 200 mp.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 591 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 140/2017 din 3 iulie 2017, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta C., în contradictoriu cu pârâţii A. şi B..

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta C. a formulat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Prin aceeaşi decizie, a fost obligată reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că împrumutul pe care reclamanta l-a acordată părinţilor săi în vederea cumpărării unei case s-a realizat prin virament bancar în contul mamei sale, fiind în imposibilitate morală de preconstituire a unor dovezi scrise în acest sens având în vedere raporturile dintre reclamantă, în calitate de fiică, şi părinţii săi.

Instanţa de apel a constatat că, din probele administrate în cauză, reclamanta nu a putut face dovada încheierii contractului de împrumut, astfel că prima instanţă în mod temeinic a respins acţiunea în restituirea sumei, cu atât mai mult cu cât martorii audiaţi în cauză au relevat împrejurarea că suma pe care reclamanta a virat-o prin bancă pârâţilor a constitui restituirea unui împrumut pe care pârâţii l-au acordat reclamantei în cuantum de 280.000 RON.

S-a avut în vedere şi dosarul de urmărire penală în care reclamanta a fost cercetată, iar din înscrisurile acestuia a rezultat că C. a avut calitatea de învinuit, deoarece a retras din bancă suma de 8.000 euro aflată în contul mamei sale, reclamanta fiind împuternicită în numele mamei sale să facă operaţiuni bancare pentru acest cont.

La data de 17 ianuarie 2018, recurenta-reclamantă C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, reclamanta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării pârâţilor la restituirea sumei de 265.000 RON acordată acestora, cu titlu de împrumut.

Recurenta-reclamantă a susţinut că a remis pârâţilor suma de 265.000 RON, fiind îndeplinite condiţiile de validitate ale contractului de împrumut de consumaţie, potrivit art. 2158 C. civ.. Sub acest aspect, s-a mai învederat că legea nu prevede forma solemnă pentru încheierea acestui tip de contract.

În susţinerea situaţiei de fapt prezentate, reclamanta a invocat probele administrate în cauză, respectiv extrasul de cont din 20 februarie 2014 şi depoziţia unui martor.

Recurenta a învederat că, în speţă, s-a făcut dovada existenţei contractului, a operaţiunii juridice şi totodată existenţa unui termen suspensiv, împrejurări care atrag nelegalitatea deciziei recurate.

S-a mai arătat că pârâţii au încercat să denatureze starea de fapt susţinând că această sumă a fost remisă cu titlu de restituire a unei datorii pe care reclamanta o avea faţă de pârâţi, însă acest argument nu are niciun fel de suport probator.

La data de 2 martie 2018, intimaţii-pârâţi A. şi B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, pârâţii au susţinut că, în cauză, criticile invocate de recurentă nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării criticilor de nelegalitate implicând determinarea greşelilor anume imputate şi încadrarea lor în motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

La data de 21 martie 2018, recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a apărărilor formulate de intimaţi prin întâmpinare.

Prin rezoluţia aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3127 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta C. a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă prin încheierea din 7 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Ulterior, la data de 14 aprilie 2019, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, conform înscrisului aflat la fila x.

La data de 27 aprilie 2018 s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecarea recursului declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, s-a stabilit termen pentru verificarea subzistenţei temeiului de drept care a determinat suspendarea judecării cauzei şi pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului, la data de 2 aprilie 2019.

Înalta Curte constată că recursul pendinte a fost suspendat pentru a preîntâmpina o practică judiciară neunitară, având în vedere că prin încheierea de şedinţă din 8 octombrie 2018 s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la admisibilitatea recursurilor vizând litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017 în Monitorul Oficial, respectiv 20 iulie 2017, prin raportare la cele reţinute prin decizia nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere că prin decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibile sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarele nr. x/2015 şi nr. y/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept arătată, instanţa va repune cauza pe rol, potrivit art. 415 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu mai subzistă temeiul care a generat suspendarea judecării recursului pendinte.

În continuare, Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deşi formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, recurenta-reclamantă a prezentat situaţia de fapt a litigiului, după care a menţionat că în raport cu situaţia de fapt expusă, în cauză, se conturează premisele existenţei unui împrumut de consumaţie, conform art. 2158 C. civ., în temeiul căruia a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 265.000 RON, remisă acestora cu titlu de împrumut, învederând, totodată, că legea nu prevede forma solemnă pentru încheierea acestui tip de contract.

În susţinerea situaţiei de fapt prezentate, reclamanta a invocat probele administrate în cauză, respectiv extrasul de cont din 20 februarie 2014 şi depoziţia unui martor.

Recurenta a învederat că, în speţă, a fost făcută dovada existenţei contractului, a operaţiunii juridice şi totodată existenţa unui termen suspensiv, împrejurări care atrag nelegalitatea deciziei recurate.

Înalta Curte constată că modul în care au fost construite aceste critici nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Prin intermediul criticilor formulate, în realitate, recurenta-reclamantă contestă modul în care instanţa de apel a stabilit şi interpretat starea de fapt a litigiului prin raportare la probele aflate la dosarul cauzei, înscrisurile avute în vedere la stabilirea acestei situaţii de fapt, aspecte care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Recurenta-reclamantă şi-a încadrat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel în legătură cu aceste prevederi legale.

Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referindu-se fie la nesocotirea unei norme de drept material, care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport cu exigenţele textului de lege, fie la ignorarea unor norme legale incidente în cauză.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurentă, instanţa reţine că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Anulează recursul declarat de reclamanta C. împotriva deciziei nr. 3222/2017 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2019.