Extraordinary appeal for late payment penalties in vehicle liability insurance annulled for challenging factual assessment rather than legal illegality

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2019

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 18 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul C., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 148.821 RON fără TVA reprezentând contravaloarea despăgubirilor necesare pentru repararea ansamblului auto compus din autotractor cu numărul x şi semiremorca x, proprietatea reclamantei (108.801 RON fără TVA pentru reparaţia autotractorului şi 40.020 RON fără TVA pentru reparaţia semiremorcii);

- 9.901,40 RON, reprezentând contravaloarea închirierii macaralei pentru ridicarea autovehiculului de la locul accidentului;

- 347.443 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a ansamblului auto compus din autotractor cu numărul x şi semiremorca x din 11.04.2013, până în prezent;

- o penalizare de 0,2% aplicată la suma cuvenită drept despăgubire, calculată pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu art. 37 din Norma din 29.11.2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobată prin Ordinul nr. 14/29.11.2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 49, art. 50, art. 51, art. 54 şi art. 55 din Legea nr. 136/1995, art. 26, art. 37, art. 45 din Norma din 29.11.2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobată prin Ordinul nr. 14/29.11.2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi pe normele C. civ. - art. 2224, art. 2225 şi art. 2226.

Prin sentinţa civilă nr. 6528 din 25 noiembrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 121.509,41 RON, fără TVA, reprezentând contravaloarea despăgubirilor necesare pentru repararea ansamblului auto compus din autotractor cu număr de înmatriculare x şi semiremorcă x.

Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalităţi de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate conform art. 37 din Ordinul nr. 14/29.11.2011, penalităţi ce urmează să fie calculate pentru suma totală de 178.009,41 RON, fără TVA, de la data de 29 noiembrie 2013 şi până la data de 5 ianuarie 2015, precum şi să plătească reclamantei, în continuare, penalităţi de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, penalităţi ce urmează să fie calculate pentru suma de 121.509,41 RON, fără TVA, de la data de 6 ianuarie 2015 şi până la data plăţii integrale a restului de debit, anterior menţionat.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.901,40 RON reprezentând contravaloarea închirierii macaralei, achitată de reclamantă, pentru ridicarea autovehiculului de la locul accidentului, precum şi suma de 2.527,05 RON cu titlu de lipsă de folosinţă calculată de la data de 11 aprilie 2013 şi până la data întocmirii raportului de expertiză tehnică, în specialitatea contabilitate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma totală de 11.642,61 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, iar reclamanta să plătească pârâtei suma de 937,19 RON cu acelaşi titlu. Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma totală de 10.705,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 54A din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că prin raportul de expertiză tehnică auto depus la dosarul primei instanţe s-a stabilit că, în urma accidentului rutier, autotractorul cu numărul de înmatriculare x a fost avariat, dauna fiind totală, valoarea necesară readucerii acestuia la starea iniţială fiind de 128.000,46 RON, iar semiremorca cu numărul de înmatriculare x a suferit o daună parţială, valoarea reparaţiilor necesare fiind de 50.008,95 RON.

S-a reţinut că reclamanta a achitat pârâtei, în avans, suma de 56.500 RON pentru reparaţiile necesare ansamblului avariat, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele x din vol. 3 al dosarului tribunalului.

Instanţa de apel a constatat că tribunalul a avut în vedere această plată parţială, obligând societatea de asigurare la plata sumei de 121.509,41 RON reprezentând diferenţa dintre suma de 178.009,41 RON (cuantumul total al reparaţiilor stabilite prin raportul de expertiză tehnică auto) şi suma de 56.500 RON deja achitată.

Prin urmare, primul motiv de apel a fost respins ca nefondat, reţinându-se că soluţia primei instanţe este temeinică sub aspectul cuantumului reparaţiilor necesare ansamblului avariat.

Cu privire la motivul de apel referitor la contravaloarea închirierii macaralei pentru ridicarea autovehiculului, instanţa de apel l-a respins ca nefondat, având în vedere raportul de expertiză tehnică auto care a stabilit că, în cazul semiremorcii, dauna a fost parţială, aşa încât s-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile din Norma aprobată prin Ordinul CSA nr. 14/2011, care se referă la dauna totală.

Referitor la penalităţile de întârziere, instanţa de apel a reţinut că societatea de asigurare nu a respectat obligaţia prevăzută la art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, aceea ca, în termen de 3 luni de la avizare, fie să formuleze o ofertă de despăgubire justificată, fie să notifice motivul pentru care cererea nu a fost aprobată. În aceste sens, s-a constatat că pârâta a comunicat reclamantei un răspuns la cererea de despăgubire la 10 luni de la avizarea daunei, acceptând plata parţială fără a justifica cuantumul acesteia.

Totodată, s-a mai reţinut că penalităţile de întârziere au fost acordate de prima instanţă numai prin raportare la contravaloarea reparaţiilor, respectiv 178.009,41 RON, nu şi prin raportare la contravaloarea lipsei de folosinţă şi a închirierii macaralei.

La data de 5 martie 2018, pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 54 A din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, recurenta a solicitat admiterea recursului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate numai în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate de la data de 29 noiembrie 2013 şi până la data de 5 ianuarie 2015, pentru suma totala de 178.009,41 RON, fără TVA şi, în continuare, până la plata integrală a restului de debit, 121.509,41 RON, fără TVA.

Totodată, s-a solicitat să se dispună, în cazul admiterii recursului, desfiinţarea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă recurată, în temeiul art. 722 C. proc. civ. şi întoarcerea executării silite, prin restabilirea situaţiei anterioare.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică cu privire la obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, critici întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a învederat că reclamanta nu a dovedit reaua-credinţă a pârâtei în ceea ce priveşte instrumentarea dosarului de daună, având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (6) şi art. 38 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011.

În speţă, pârâta B. nu avea obligaţia să-şi dea acordul scris către unităţile de service astfel cum susţine reclamanta, întrucât a emis documentul de introducere în reparaţie a vehiculelor seria x în condiţiile art. 5 din Ordinul CSA nr. 12/2008 conform căruia "documentul de introducere în reparaţie a vehiculelor constituie actul în baza căruia unităţile autorizate de profil permit introducerea vehiculului în procesul de reparaţie".

Totodată, s-a învederat că pârâta a avut o comunicare permanentă cu reclamanta, astfel cum rezultă şi din adresa nr. x/4.02.2014 prin care pârâta a solicitat reclamantei ca după efectuarea reparaţiei să depună factura aferentă.

Prin urmare, având în vedere că la momentul constituirii dosarului de daună asigurătorul nu avea elemente suficiente pentru a cuantifica dauna, recurenta a solicitat admiterea recursului, întrucât, pe de o parte situaţia de fapt nu a fost stabilită în mod corect de către instanţa de apel, iar pe de alta parte, textele de lege nu au fost aplicate corespunzător elementelor rezultând din ansamblul probator existent la dosarul cauzei.

La data de 24 aprilie 2018, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, cu motivarea că din cuprinsul cererii de recurs nu rezultă ataşarea dovezii privind achitarea taxei de timbru.

Intimata-reclamantă a mai invocat şi excepţia nulităţii recursului, solicitând în consecinţă anularea acestuia, având în vedere că susţinerile recurentei vizează doar aspecte care privesc temeinicia cauzei.

Pe fondul litigiului, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

La data de 18 mai 2018, recurenta-pârâtă transmis prin fax răspuns la întâmpinare, în format incomplet, prin care a solicitat admiterea recursului.

Prin rezoluţia aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3419 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ce a fost depusă la dosar potrivit dovezii aflate la fila x.

La data de 29 iunie 2018 s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 54 A din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 13 noiembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 6 decembrie 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea şi nulitatea recursului formulat de pârâtă.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 2 aprilie 2019.

Prealabil, Înalta Curte va analiza excepţiile netimbrării şi inadmisilităţii recursului invocate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului, instanţa constată că este neîntemeiată, astfel încât o va respinge având în vedere că recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel cum i s-a pus în vedere, potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dovada aflându-se la dosarul de recurs.

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge având în vedere că prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condiţiile în care s-a statuat că este neconstituţional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului se va determina prin raportare la cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

Înalta Curte a luat în examinare excepţia nulităţii recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deşi formal au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, recurenta-pârâtă a prezentat situaţia de fapt, după care a precizat că înţelege să critice decizia recurată numai sub aspectul acordării penalităţilor de întârziere raportat la faptul că reclamanta nu a dovedit reaua-credinţă a pârâtei în ceea ce priveşte instrumentarea dosarului de daună, evocând în continuare dispoziţiile art. 36 alin. (6) şi art. 38 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011.

În continuare, s-a învederat că pârâta B. nu avea obligaţia să-şi dea acordul scris către unităţile de service astfel cum susţine reclamanta, întrucât a emis documentul de introducere în reparaţie a vehiculelor seria x în condiţiile art. 5 din Ordinul CSA nr. 12/2008.

Recurenta a mai arătat că pârâta a avut o comunicare permanentă cu reclamanta, astfel cum rezultă şi din adresa nr. x/4.02.2014 prin care pârâta a solicitat reclamantei ca după efectuarea reparaţiei să depună factura aferentă.

În realitate, modul în care au fost construite aceste critici, nesocoteşte caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Prin intermediul acestor critici, recurenta-pârâtă contestă modul în care instanţa de apel a stabilit şi interpretat starea de fapt a litigiului, documentele avute în vedere la stabilirea acestei situaţii de fapt, aceste aspecte nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

În cuprinsul recursului, recurenta-pârâtă a mai susţinut că, la momentul constituirii dosarului de daună, asigurătorul nu avea elemente suficiente pentru a cuantifica dauna, motiv pentru care a apreciat că se impune admiterea recursului, întrucât, pe de o parte situaţia de fapt nu a fost stabilită în mod corect de către instanţa de apel, iar pe de alta parte, textele de lege nu au fost aplicate corespunzător elementelor rezultând din ansamblul probator existent la dosarul cauzei.

Prin această critică, practic, recurenta contestă modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt prin raportare la probele aflate la dosarul cauzei, fiind în realitate vorba de o nouă critică care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Recurenta-pârâtă şi-a încadrat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurenta nu a prezentat critici din care să rezulte incidenţa în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta susţinând, în esenţă, că recursul vizează reţinerea în mod eronat de către instanţa de apel a situaţiei de fapt şi aplicarea greşită a unor texte de lege prin raportare la elementele ce rezultă din ansamblul probator existent la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, în cuprinsul recursului, recurenta-pârâtă a evocat mai multe dispoziţii legale, respectiv art. 36 alin. (6), art. 38 alin. (1) din Norma CSA 14/2011, art. 5 din Ordinul CSA nr. 12/2008, fără a arăta în concret în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a acestor texte de lege prin raportare la considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. fiind una formală.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 54 A din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile netimbării şi inadmisibilităţii recursului invocate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 54 A din 15 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2019.