Contractual damages for defective delivery annulled for failure to prepay stamp duty under Article 486(3) of the Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for lack of compliance with stamping requirements, thereby leaving in force the appellate court's decision to dismiss the claimant's contractual damages lawsuit as unfounded. The dispute centered on a company's request for 50,000 EUR in contractual damages and late payment penalties against two opposing parties, alleging breach of contract and failure to properly deliver and operate goods, which was rejected by the first-instance and appellate courts. The Supreme Court ordered the annulment of the appeal solely on procedural grounds, citing Article 486(3) of the Civil Procedure Code, which imposes nullity for failure to attach proof of payment of the judicial stamp duty, as the appellant failed to pay the required 2,115 RON tax and did not cure this defect despite prior notice and the deadline for compliance.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1787 C. civ, art. 1790 alin. (2) C. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (2) C. proc. civ; Contractual damages for defective delivery annulled for failure to prepay stamp duty under Article 486(3) of the Code of Civil Procedure: Împotriva deciziei civile nr. 9C din 18 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2019
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, la 31 august 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri contractuale şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi începând cu data de 30 martie 2015 şi până la îndeplinirea obligaţiei, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, art. 1796 şi urm. C. civ.
2. Prin sentinţa nr. 127 din 25 iunie 2017, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. SRL.
3. Apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 127 din 25 iunie 2017 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 9C din 18 ianuarie 2018.
4. Împotriva deciziei civile nr. 9C din 18 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.
În motivarea recursului, s-a arătat în principal că instanţa de apel nu a ţinut cont de neîndeplinirea obligaţiei de predare a bunului de către intimata de rang I, conform art. 1787 C. civ., încălcând, totodată, dispoziţiile legale referitoare la natura contractului, scopul acestuia, de negocierile purtate între părţi, de practicile statornicite între acestea, dar mai ales de comportamentul celor două intimate ulterior încheierii contractului.
Instanţa de apel a făcut o confuzie asupra noţiunilor privind predarea şi funcţionarea bunului şi, totodată, nu a stabilit corect situaţia de fapt, în contextul în care din înscrisurile de la dosar rezultă că predarea-primirea a fost făcută de către o singură persoană, care nu face parte din reprezentanţii intimatei de rang I, respectiv S.C. B. S.R.L., şi, nici nu-i angajează în vreun fel răspunderea contractuală.
5. Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului reclamantei şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, fără cheltuieli de judecată.
În combaterea recursului, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a arătat că în cauză nu poate fi reţinută o neexecutare a contractului din partea sa, din probele administrate neputându-se desprinde o asemenea concluzie. Astfel, pârâtei nu i se poate imputa neexecutarea obligaţiei contractuale deduse judecăţii.
Reclamanta a preluat activul şi bunurile existente fără nicio obiecţie.
La soluţionarea cauzei sunt relevante şi dispoziţiile art. 1790 alin. (2) C. civ.
6. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a combătut argumentele intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L., solicitând respingerea acestora ca nefiind dovedite.
7. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu din 13 noiembrie 2018, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La dosar, nu s-au depus puncte de vedere la raport.
Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 2 aprilie 2019.
8. Înalta Curte a luat în examinare excepţia netimbrării recursului reclamantei S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:
În cauză, cum recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu a timbrat anticipat recursul cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.115 RON, la data de 26 martie 2018 i s-a comunicat obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat.
Or, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părţii i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.
Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată, potrivit dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 470 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din actul de procedură ce i-a fost comunicat la data de 26 martie 2018, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul din 2 aprilie 2019, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 9C din 18 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 9C din 18 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2019.