Recourse annulled for lack of judicial stamp due to non-compliance with pre-payment obligation
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Appeal and Justice (High Court of Cassation and Justice) annulled the appellant's recourse for lack of judicial stamp, leaving the Court of Appeal decision upholding the dismissal of the claim in force. The dispute involved a commercial company seeking partial annulment of a 2012 transaction and damages from a counterparty, which was initially dismissed by the first-instance court and subsequently upheld on appeal; the recourse was filed at the Supreme Court. The decisive legal basis was Article 486(2) and (3) of the Civil Procedure Code, in conjunction with Article 33 of Government Emergency Ordinance No. 80/2013, which mandates pre-payment of judicial stamps for recourses and imposes nullity as a sanction for non-compliance; the court found that the appellant failed to pay the required fee of 5,249 RON despite formal notifications and opportunities to cure the defect prior to the hearing.
Legislator headnote
AI generatedart. 1488 C. civ, art. 1214 din C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Recourse annulled for lack of judicial stamp due to non-compliance with pre-payment obligation: , au fost invocate prevederile art. 1488 C. civ. de la 1864, art. 1856 şi urm., art. 1248 şi urm., art. 1251, 1257, 1266 alin. (2), art. 1207 şi urm., art. 1214 din C. civ. aflat în vigoare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2019
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, la 6 august 2014, sub dosarul nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună:
- anularea parţială a tranzacţiei încheiate la data de 8 august 2012 între părţile litigante;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 384.836,86 RON şi a dobânzii legale de la data încheierii tranzacţiei şi până la plata efectivă;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1488 C. civ. de la 1864, art. 1856 şi urm., art. 1248 şi urm., art. 1251, 1257, 1266 alin. (2), art. 1207 şi urm., art. 1214 din C. civ. aflat în vigoare.
2. Prin sentinţa civilă nr. 3149 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa soluţionării acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.
3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 11 decembrie 2014, sub dosarul nr. x/2014.
4. Prin sentinţa civilă nr. 3437 din 6 iunie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.
5. Apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3437 din 6 iunie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 2106/A din 4 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
6. Împotriva deciziei civile nr. 2106/A din 4 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma căruia a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a reluat ad literam criticile din apel, prin care s-a prezentat modul de desfăşurare a relaţiilor contractuale dintre părţile litigante, fără a se arăta care sunt greşelile imputate instanţei de apel în soluţionarea apelului.
7. Intimata-pârâtă B. S.R.L., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de recurs, în argumentarea căreia s-a susţinut că recurenta-reclamantă a reluat integral memoriul de apel.
8. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu din 13 noiembrie 2018 a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
La dosar, nu s-au depus puncte de vedere la raport.
Ulterior, s-a fixat termen pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 2 aprilie 2019.
9. Înalta Curte a luat în examinare excepţia netimbrării recursului reclamantei A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:
În cauză, cum recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a timbrat anticipat recursul cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 5.249 de RON, la data de 23 aprilie 2018 i s-a comunicat obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat.
Or, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părţii i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.
Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată, potrivit dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 470 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din actul de procedură ce i-a fost comunicat la data de 23 aprilie 2018, obligaţie asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul din 2 aprilie 2019, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2106/A din 4 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2106/A din 4 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2019.