Court staff salary claims: appellate court as defendant and inapplicability of Art. 127 CPC optional jurisdiction in appeal

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, la data de 4 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ialomita:

- obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale (actualizate cu indicele de inflaţie) calculate (cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în legile de salarizare unitară) pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 02.05.2014-01.11.2015, respectiv 445,5 RON (405 RON majorat cu 10%) pentru perioada 01.12.2015-01.09.2016;

- obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale (penalizatoare) calculate începând cu data de 04.12.2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 10/2007, Legea nr. 53/2003, art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale, ratificat prin Decretul nr. 212 din 1974, art. 14 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv Protocolul 12 la această Convenţie (care interzice discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin legea nr. 74/1999), O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de corupţie, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, art. 1 alin. (5), art. 20 (1), art. 16, art. 41, art. 53, art. 147 din Constituţia României.

2. Prin sentinţa civilă nr. 353/F din 12 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. şi Q. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ialomiţa.

A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei.

S-au constatat prescrise pretenţiile formulate de reclamanţi pentru perioada 01.05.2014 - 03.12.2014.

Au fost respinse, ca nefondate, excepţia necompetentei materiale, a inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive, excepţii invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Au fost obligaţi pârâţii la calcularea şi plata către reclamanţi a drepturilor salariale cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie începând cu data de 09.04.2015 şi indexată cu 10% începând cu data de 01.12.2015.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a diferenţelor de salariu astfel rezultate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, precum şi a dobânzii legale şi a actualizării sumelor respective cu indicele de inflaţie de la data când drepturile trebuiau achitate până la plata lor efectivă.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamanţilor cu privire la perioada 03.12.2014 - 09.04.2015.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 353/F din 12 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a declarat apel pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2017, la data de 19 aprilie 2018.

5. Prin decizia civilă nr. 3262 din 10 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a apelului formulat de apelantul-pârât Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor din Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea Constituţională, calitatea de parte în proces a instanţei competente să judece cauza în apel, respectiv de pârât a Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei curţi de apel învecinate, respectiv la Curtea de Apel Piteşti.

6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 11 octombrie 2018, sub nr. x/2017.

7. Prin încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de instanţă din oficiu, şi, totodată, a declinat competenţa de soluţionare a apelului formulat de apelantul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 353/F din 12 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2017, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a constatat că la pct. 23 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018 s-a reţinut în mod expres că dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. pot fi invocate doar în faţa primei instanţe, nu şi în căile de atac, adăugând, de asemenea, la pct. 28, faptul că, în situaţia în care cauza este de competenţa de soluţionare a unei instanţe, iar partea are calitatea de judecător la instanţa de control judiciar, partea interesată din litigiu va putea uza de instituţia strămutării întemeiată pe aspecte ce vizează judecătorii instanţei superioare, fie în prima fază procesuală, fie în calea de atac, după caz.

Astfel, s-a apreciat că prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie un caz de competenţă teritorială de ordine privată, alternativă, ce se manifestă prin beneficiul acordat reclamantului de a sesiza o altă instanţă decât cea care are calitatea de pârât în proces. În niciun caz, instanţa nu poate uza ca temei de prevederile menţionate pentru a invoca excepţia necompetenţei teritoriale din oficiu, direct în calea de atac a apelului.

Alegerea instanţei competente în condiţiile art. 127 C. proc. civ. este un beneficiu acordat numai părţilor din proces, nu şi instanţei de judecată.

Pentru înlăturarea îndoielilor privind imparţialitatea judecătorului în calea de atac, partea poate uza de instituţia strămutării, iar judecătorul are la îndemână instituţia abţinerii, în condiţiile prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

Prin urmare, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.

6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, la data de 1 februarie 2019.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Acţiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecăţii un conflict de muncă, prin care reclamanţii, în calitate de personal auxiliar şi conex în cadrul Judecătoriei Feteşti, au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ialomiţa, la plata acestora.

În primă instanţă, cauza a fost soluţionată de către Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa civilă nr. 353/F din 12 martie 2018, hotărâre împotriva căreia pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat apel, ce a fost înregistrat la instanţa ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (2) C. proc. civ., Curţile de apel judecă ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.

În aceste limite instanţa de apel îşi verifică competenţa, curţile de apel judecând apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, raportat la prevederile art. 95 pct. 1 şi art. 209, 210 din Legea nr. 62/2011, Curtea de Apel Bucureşti este instanţa ierarhic superioară în ceea ce priveşte judecata apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 353/F din 12 martie 2018 pronunţate de Tribunalul Ialomiţa.

Curtea de Apel Bucureşti, instanţa învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 353/F din 12 martie 2018 a Tribunalului Ialomiţa, în considerarea asigurării imparţialităţii obiective faţă de calitatea de sa de parte în proces, respectiv de pârâtă, şi, totodată, având în vedere Decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte instanţe, respectiv Curtea de Apel Piteşti.

Procedând astfel, Curtea de Apel Bucureşti în mod eronat a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, întrucât competenţa facultativă reglementată de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. are ca situaţie premisă calitatea reclamantului de judecător la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă, şi nu în toate ciclurile procesuale ale judecăţii, excepţia putând fi invocată doar până la primul termen de judecată în faţa primei instanţe, în considerarea prevederilor art. 130 C. proc. civ.

Aşadar, dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. pot fi invocate doar în faţa primei instanţe, nu şi în căile de atac, beneficiul fiind acordat doar părţilor din proces, nu şi instanţei de judecată.

Într-o atare situaţie, invocarea argumentelor care ţin de aparenţa imparţialităţii obiective a instanţei mai poate fi reglementată doar prin instituţia strămutării, aceasta fiind alternativa mijlocului procedural de la art. 127 C. proc. civ., iar judecătorul are la îndemână instituţia abţinerii, în condiţiile prevăzute de art. 42 din acelaşi Cod.

În acest sens sunt şi considerentele din cadrul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, motiv pentru care, Înalta Curte, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2019.