Territorial jurisdiction for labor claims against a judicial institution: facultative choice of a neighboring appellate circuit under Article 127 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 17 mai 2018, sub dosarul nr. x/2018, reclamantele A., B., C., D. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Galaţi să se dispună admiterea acţiunii în sensul obligării pârâţilor la plata către reclamanţi a salariilor de încadrare şi a celorlalte drepturi raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 de RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv în cuantum de 484,18 de RON începând cu data de 01.12.2015, precum şi obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat în sensul plăţii pentru fiecare lună până la recunoaşterea definitivă a dreptului, a diferenţelor drepturilor salariale dintre veniturile cuvenite reclamanţilor şi veniturile efectiv încasate, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective la care se va adăuga valoarea dobânzii legale calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată, până la data plăţii efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.U.G. nr. 13/2008, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, Legea nr. 293/2015, Codul muncii, Legea nr. 62/2011, C. civ., CEDO, O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, Deciziile nr. 21/2015 şi nr. 23 din 26 septembrie 2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, O.U.G. nr. 20/2016.

2. Prin sentinta civila nr. 6677 din 21 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă că litigiul a fost declanşat de reclamante în baza raporturilor de muncă cu pârâţii, în temeiul dispoziţiilor art. 231 din Codul muncii, astfel că în baza dispoziţiilor art. 269 din Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, iar potrivit dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Instanţa a mai reţinut că la data formulării cererii de chemare în judecată reclamantele erau încadrate în funcţia de personal auxiliar al Judecătoriei Lieşti, jud. Galaţi, având şi domiciliul în acelaşi judeţ.

Totodată, s-a avut în vedere că, la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantele nu îşi desfăşurau activitatea în cadrul Tribunalului Galaţi, precum şi faptul că domiciliile acestora sunt pe raza judeţului Galaţi, motiv pentru care s-a apreciat că competenţa teritorială de soluţionare aparţine Tribunalului Galaţi, nefiind incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., motiv pentru care a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, la 17 mai 2018, sub acelaşi număr de dosar.

4. Prin sentinţa civilă nr. 62 din 23 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Totodată, s-a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Galaţi şi s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii s-a avut în vedere decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, şi că în cauză Tribunalul Galaţi are calitatea de pârât, astfel că s-a apreciat că cererea de chemare în judecată nu este de competenţa Tribunalului Galaţi, iar faţă de împrejurarea că reclamanţii şi-au manifestat opţiunea cu privire la instanţa competentă, introducând iniţial acţiunea pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub dosarul nr. x/2018, la data de 20 februarie 2019.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Acţiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâţilor Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi la acordarea unor diferenţe salariale reclamantelor A., B., C., D., în calitate de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Lieşti, Judeţul Galaţi, astfel că sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În acest sens, se arată în considerentele deciziei, la punctul 47: "În continuare, Curtea reţine că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, şi nu şi la ipoteza la care instanţa de judecată ar avea această calitate, dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate.

Legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege. Dar atunci când decide să uzeze de acest beneficiu, apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza şi nu doar un judecător din cadrul acesteia.

Legiuitorul a reglementat acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Curtea reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în interpretarea restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie (pct. 50), iar "art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu".

Calitatea de personal auxiliar al reclamantelor, precum şi calitatea de parte în proces a Tribunalului Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi, determină incidenţa textului de lege care reglementează competenţa facultativă, respectiv art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.

Reclamantele s-au adresat Tribunalului Bucureşti, aceasta fiind opţiunea cu privire la instanţa de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Galaţi, în arondarea căreia se află Tribunalul Galaţi, determinând astfel competenţa teritorială exclusivă în soluţionarea acţiunii.

Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod şi cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2019.