Electricity supplier's tort liability award upheld as both parties' appeals annulled for contesting facts, not law.

Şedinţa publică din data de 28 martie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, reclamanta A. S.A. Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Brăila, obligarea acesteia la plata sumei de 465.887 RON, cu titlu de prejudiciu material adus reclamantei ca urmare a refuzului nejustificat de a-i furniza energie electrică în perioada mai 2012- martie 2014, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 170/Fciv din 13 octombrie 2016, Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 465.887 RON, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a refuzului de a furniza energie electrică, precum şi suma de 2.326 RON, cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 75/A din 2 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.A. BRĂILA împotriva sentinţei civile nr. 170/Fciv din 13 octombrie 2016. A fost schimbată în parte sentinţa apelată şi, în rejudecare: a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 134.133,58 RON; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 12.506,98 RON, cheltuieli de judecată în apel, după compensare.

Împotriva acestei decizii, ambele părţi au declarat recurs.

Motivele recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A.:

Decizia civilă nr. 75/A din 02 mai 2018 este criticată parţial, numai sub aspectul sumelor care au fost respinse în apel.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1385 alin. (1) din C. civ. - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fapta delictuală este dovedită şi reţinută chiar de instanţa de apel, care precizează că fapta ilicită a apelantei constă în aceea că a întrerupt abuziv furnizarea energiei electrice pârâtei (existând şi putere de lucru judecat în acest sens - sentinţa civilă nr. 3695/2013 a Tribunalului Brăila).

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a dispus ca prejudiciul să fie reparat integral, contrar dispoziţiilor de drept material invocate mai sus.

Instanţa de apel a diminuat suma acordată de prima instanţă cu suma pe care reclamanta ar fi plătit-o către S.C. B. S.A. dacă aceasta i-ar fi furnizat energie electrică, plătindu-se astfel o cantitate de energie electrică ce nu a fost furnizată.

Intimata a acţionat sub forma unei fapte ilicite dovedite, motiv pentru care nu poate fi vorba despre o ignorare a costului privind achiziţia energiei de la S.C. B. S.A., aşa cum apreciază instanţa de apel faţă de motivarea primei instanţe.

Instanţa de apel a mai înlăturat din cuantumul prejudiciului, aşa cum a fost reclamat, o parte din cantitatea de motorină folosită pentru a produce energie electrică, motivând că aceasta a fost folosită la autoturisme. Instanţa de apel a considerat că s-au produs dovezi în acest sens, dar nu le precizează, astfel de dovezi neexistând.

Curtea de apel a mai înlăturat din suma solicitată cheltuielile pentru mentenanţa generatoarelor şi pentru salariile personalului care s-a ocupat de generatoare şi de mutarea de la un sediu la altul.

S-a reţinut de către instanţa de apel că nu s-au produs dovezi sub acest aspect, deşi odată cu depunerea acţiunii introductive au fost ataşate şi dovezi care constau în contracte de muncă, state de plată salariu şi înregistrări contabile referitor la mentenanţa generatoarelor. Aceste fişe contabile prevăd: denumirea produsului respectiv (folosit la mentenanţa), cantitatea achiziţionată, preţul, furnizorul şi numărul şi data facturii, fiind suficiente date pentru a dovedi cheltuiala efectuată de recurentă.

Pentru toate aceste motive, suma solicitată, în cuantum de 465.887 RON este pe deplin dovedită şi justificată.

Şi sub aspectul bunei-credinţe, recurenta arată că i-a fost sistată furnizarea de energie electrică în mod abuziv de către pârâtă, care reprezintă o poziţie dominantă în Portul Brăila şi care a încercat astfel falimentarea şi eliminarea sa de pe piaţă.

Motivele recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A.:

Cauza se circumscrie, din punct de vedere juridic, răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, reglementate de art. 1.349 alin. (1) şi (2), art. 1.357-1.371 C. civ.

De asemenea, sunt incidente şi dispoziţiile art. 1.381-1.395 C. civ., care stabilesc regulile aplicabile reparării prejudiciului, cât şi dispoziţiile art. 1.331 şi art. 1.537 C. civ., care reglementează prejudiciul şi dovada acestuia.

Ca o primă critică generală, recurenta arată că în cuprinsul motivării hotărârii instanţei de apel nu a fost evocat nici un text de lege care să justifice interpretarea situaţiei de fapt pe norme de drept substanţial.

Angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie în cadrul răspunderii delictuale presupune existenţa cumulată a patru condiţii: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate şi vinovăţia. Întotdeauna proba îndeplinirii acestor condiţii ale răspunderii revine reclamantului, conform principiului "actori incubit probatio".

Această analiză a condiţiilor răspunderii delictuale nu a avut o interpretare corectă în lumina dispoziţiilor art. 1.385 alin. (3), art. 1.531 alin. (2), art. 1.532 alin. (3), art. 1.534, art. 1.537 din C. civ.

Articolul 1385 alin. (3) şi art. 1531 alin. (2) din noul C. civ. prevăd că în determinarea beneficiului nerealizat instanţa trebuia să ţină seama de cheltuielile pe care intimata le-a făcut într-o limită rezonabilă pentru limitarea sau evitarea prejudiciului.

Sub acest aspect, apelanta-pârâtă a arătat că în perioada mai 2012- martie 2014, când nu exista o hotărâre definitivă de obligare a recurentei la furnizarea de energie electrică, intimata putea să limiteze cheltuielile cu producerea acesteia dacă ar fi optat pentru racordare directă la alt furnizor.

Instanţa de apel a considerat că această modalitate, de evitare a unor cheltuieli mai mari, nu era benefică pentru intimată, deoarece aceasta ar fi trebuit să suporte din patrimoniul propriu cheltuielile cu racordarea, costurile fiind de notorietate foarte mari.

Instanţa a făcut trimitere la răspunsul primit de recurentă de la ELECTRICA S.A. prin adresa nr. x/2015, fără a face o analiză a conţinutului acesteia.

Prin Legea nr. 123/2012 - a energiei şi a gazelor naturale, s-a liberalizat această piaţă care permite oricărui consumator sa beneficieze de curent electric de la orice furnizor de pe piaţa liberă, situaţie recunoscută şi de instanţă.

Racordarea locului de consum se face în baza eliberării unui aviz tehnic de racordare emis de A.N.R.E. conform regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 59/2013. Tarifele pentru eliberarea acestor avize sunt stabilite prin Ordinul A.N.R.E. nr. 114/2014 şi cuprind avizul de amplasament cu valoarea maximă de 125 RON, la care se adaugă T.V.A. şi avizul tehnic pentru utilizatori noi cu valoarea maximă de 435 RON, la care se adaugă T.V.A.

Prin anexa 1 la Ordinul nr. 141/2014 al A.N.R.E. s-au stabilit tarife specifice de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice în raport de tipul de branşament, cu priză la pământ sau fără, îngropat sau aerian, pe distanţe, etc., care încep sub aspect valoric de la câteva zeci de RON până la ordinul miilor de RON.

În speţă, intimata putea să obţină acest aviz tehnic de racordare încă de la momentul în care recurenta a refuzat să îi furnizeze energie electrică dacă ar fi utilizat procedura de racordare prevăzută de Legea nr. 123/2012, conform ordinelor emise de A.N.R.E.

Schimbarea furnizorului de energie electrică se poate face pe baza Ordinului A.N.R.E. nr. 88/2009 care reglementează această procedură.

Conform art. 1.531 alin. (2) şi art. 1.537 din noul C. civ., proba prejudiciului trebuie făcută de reclamant, iar la stabilirea întinderii acestuia se va ţine cont şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut într-o limită rezonabilă. Conform art. 1.532 din acelaşi cod, acesta trebuie să aibă un caracter cert, iar în cazul în care cuantumul nu poate fi stabilit, acesta se face de instanţă.

Aplicarea acestor norme de drept material s-a făcut în mod greşit de către instanţa de control judiciar.

Instanţa a validat cantitatea de energie electrică stabilită de către expertul desemnat şi valoarea acesteia în sumă de 114.191,90 RON.

În considerentele deciziei nu au fost avute în vedere aspectele de nelegalitate evocate prin motivele de apel cu privire la producerea de energie electrică prin folosirea motorinei, respectiv constatările experţilor contabili care precizează că bonurile fiscale emise de casa de marcat şi depuse la dosar constituie un document justificativ de achiziţie a motorinei şi de plată, de către intimată, dar nu şi pentru consumul acesteia, şi nu pot fi luate în calcul pentru a justifica producerea energiei electrice.

De asemenea, prin răspunsurile la întrebările nr. 9 şi 11 de la interogatoriul luat intimatei, cât şi prin răspunsul transmis experţilor contabili prin adresa nr. x/28.01.2016, intimata a arătat în mod expres că sumele folosite la achiziţionarea motorinei nu au fost facturate către clienţii ale căror comenzi au generat profit, ceea ce înseamnă că aceste cantităţi au fost folosite pentru realizarea altor activităţi care impuneau acest consum. Urmare a acestei recunoaşteri, şi considerentele instanţei de apel sunt greşite atunci când reţine că activitatea specifică desfăşurată de intimată ar fi impus costuri suplimentare de producţie generate de faptul că energia electrică a fot obţinută la un preţ mai mare, din moment ce aceste cantităţi nu s-au folosit la realizarea comenzilor către clienţi. Experţii tehnici au constatat că intimata mai are în dotare nave cu propulsie Diesel, autovehicule, alte tipuri de generatoare care sunt alimentate pentru consum cu motorină şi este posibil ca motorina consumată să fi fost folosită la acestea.

Aşadar, instanţa de apel şi-a însuşit greşit modul de calcul al cheltuielilor stabilite de expertul numit pentru producerea energiei electrice la comenzile clienţilor intimatei, atâta timp cât există recunoaşterea expresă a intimatei că aceste cantităţi de motorină nu s-au folosit pentru clienţi, iar la stabilirea consumurilor pe generatoare s-au folosit caracteristici tehnice de la generatoare care nu s-au utilizat, aşa cum a arătat aceasta.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Părţile au depus asemenea puncte de vedere.

Analizând recursurile sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurenţi.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că temeiul de drept al cererilor este reprezentat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, susţinerile recurenţilor nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, reprezentând aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, urmărindu-se o reapreciere a probelor administrate în cauză, respectiv înscrisuri, expertize judiciare şi interogatoriu, fapt ce excedează motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., acestea situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs.

Invocarea încălcării sau a aplicării greşite a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1331 şi urm. C. civ., este formală, argumentele în susţinerea motivelor de recurs vizând exclusiv situaţia de fapt.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, cerinţe care nu sunt îndeplinite în cauză.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. BRĂILA şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 75/A din 2 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. BRĂILA şi de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 75/A din 2 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.