Inadmissibility of recourse against final general meeting resolution annulment decision under corporate law exclusive jurisdiction rules

Şedinţa publică din data de 28 martie 2019

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută parţială a art. 12 alin. (6) din actul constitutiv al societăţii pârâte din data de 24.10.2014 şi nulitatea absolută integrală a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor B. S.A. din data de 10.10.2016, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2151/28.12.2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute integrale a Hotărârii AGEA B. S.A. din data de 10.10.2016, ca nefondată. A fost calificată ca fiind apărare de fond excepţia puterii de lucru judecat invocată de pârâta B. S.A., prin întâmpinare. A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

Împotriva acestei soluţii a promovat apel A..

Prin decizia civilă nr. 1273/2017 din 06.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A. invocând motivele de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5,7 şi 8 C. proc. civ.

Recurentul suţine că la data adoptării ultimului act constitutiv au fost încălcate prevederile Legii nr. 297/2004 sub aspectul prezenţei acţionarilor reprezentând 3/4 din totalul capitalului social, al votului pozitiv al acţionarilor reprezentând 3/4 din totalul capitalului social şi sub aspectul condiţiei ca aporturile în natură să reprezinte numai bunuri performante realizării obiectului de activitate al societăţii.

În opinia recurentului aceste norme sunt imperative menite să protejeze interesele acţionarilor minoritari prin instituirea unor norme derogatorii de la dreptul comun, în speţă Legea nr. 31/1990 prin instituirea unor condiţii de cvorum şi vot respectiv prin instituirea unor condiţii suplimentare privind aporturile în natură, respectiv prin instituirea condiţiei privind performanţa bunului adus ca aport în natură, prin raportare la obiectul de activitate al societăţii.

Susţine recurentul că, din analiza comparativă a normei juridice cuprinse în art. 240 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 şi a normei convenţionale cuprinsă în art. 12 alin. (6) din actul constitutiv rezultă că acesta din urmă încalcă flagrant legea întrucât: instituie o prezenţă obligatorie la prima convocare de numai 1/4 faţă de cea de 3/4 cât este impusă de lege; instituie, la prima convocare, un vot pozitiv al acţionarilor reprezentând 2/3 din totalul capitalului social deţinut de acţionarii prezenţi/reprezentanţi, faţă de 3/4 din totalul capitalului social impus de lege; permite majorarea capitalului social prin aducerea ca aport a oricărui tip de bun, faţă de necesitatea aducerii ca aport numai a bunurilor performante prin raportare la obiectul de activitate al societăţii, cerinţa impusă de lege; instituie o prezenţă obligatorie la a doua convocare de numai 1/5 faţă de 3/4 cât este cea impusă de lege; instituie, la a doua convocare, un vot pozitiv al acţionarilor reprezentând majoritatea capitalului social deţinut de acţionarii prezenţi/reprezentaţi faţă de 3/4 din totalul capitalului social impus de lege.

Arată recurentul că teza instanţei de apel în sensul că în actul constitutiv ar fi reglementată numai majorarea de capital social, în general, iar nu în concret, nu poate fi reţinută întrucât nu există nicio probă administrată în cauză care să conducă la această concluzie.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive (...) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990 actualizată, acţiunile în anularea hotărârilor adunării generale a acţionarilor sunt date în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti şi se soluţionează în primă instanţă de tribunalul în a cărei circumscripţie se află sediul principal al societăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 "Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunţată este supusă numai apelului".

Cum decizia ce formează obiectul prezentului recurs este definitivă de la pronunţare, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1273/2017 din 6 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.