Appeal annulled as grounds attacked factual merits rather than legality; contract claim rejected.

Şedinţa publică din data de 28 martie 2019

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31.08.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. rezilierea contractului de colaborare nr. x/29.08.2012 şi a actului adiţional din 01.09.2013 şi obligarea pârâtei la restituirea integrală a remuneraţiei plătite, în valoare totală de 297.093 RON, pentru neexecutarea obligaţiilor principale asumate contractual. Totodată, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 231/27.01.2017 a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel S.C. A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 127/A din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 231/27.01.2017 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016 având ca obiect reziliere contract, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. A. S.A.

Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii instanţa apreciind greşit că, întrucât în cadrului unui studiu predat (Lucrarea 1) se fac referiri punctuale asupra anumitor mărci în contextul în care obiectul contractului nu este bine explicitat, se poate considera că acoperă obiectul studiului care trebuia efectiv predat (Lucrarea 2).

Recurenta susţine că nu poate accepta că s-a predat lucrarea ce reprezenta obligaţia pârâtului, dar, dintr-o eroare materială, în titlul Lucrării nr. 2 în realitate s-a predat lucrarea ce face obiectul contractului, deoarece atât în titlul acestei lucrări cât şi în conţinut se face vorbire exclusiv la incidenţa design-ului vestimentar asupra pieţei desenelor şi modelelor ca obiecte ale proprietăţii industriale, fără a se raporta la marcă, ca drept de proprietate industrială.

Din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material respectiv art. 2 din Legea nr. 84/1998 şi art. 2 lit. d) din Legea nr. 129/1992, în sensul că un studiu care privea desene şi modele a fost asimilat unui studiu care trebuia să privească mărcile înregistrate, cu încălcarea normelor de drept material mai sus enunţate.

Recurenta susţine că instanţa a confundat instituţiile dreptului proprietăţii industriale, respectiv desenele şi modelele cu mărcile, ca obiecte distincte ale domeniului proprietăţii industriale.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs nu a dezvoltat critici ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei că instanţa a apreciat greşit că, întrucât în cadrului unui studiu predat se fac referiri punctuale asupra anumitor mărci, se poate considera că acoperă obiectul studiului care trebuia efectiv predat dar şi acelea că un studiu care privea desene şi modele a fost asimilat unui studiu care trebuia să privească mărcile înregistrate, ţin de netemeinicia hotărârii iar nu de nelegalitatea acesteia.

În fapt, recurenta încearcă, pe calea recursului, să repună în discuţie situaţia de fapt şi reinterpretarea probatoriul, aspecte care contravin raţiunii acestei căi de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A împotriva deciziei civile nr. 127/A din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A împotriva deciziei civile nr. 127/A din 23 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.