Cassation annulled for failure to develop legal grounds in commercial lease utility refacturation dispute

Şedinţa publică din data de 28 martie 2019

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 776/2017 din 10.10.2017 Tribunalul Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. SPRL în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 397.365,12 RON din care: 303.529,22 RON, contravaloarea facturilor nr. x/06.07.2015, factura nr. x/08.07.2015 şi factura nr. x şi suma de 93.835,20 RON reprezentând penalităţi aferente debitului principal. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.524,37 RON cu titlu de daune interese pentru neîndeplinirea obligaţiei contractuale. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul achitat de către reclamantă expertului.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal a declarat apel S.C. C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 168 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a fost admis apelul declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 776 din 10.10.2017 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă,contencios administrativ şi fiscal, sentinţă care a fost schimbată în parte. Au fost înlăturate dispoziţiile din sentinţă privind plata sumei de 397.365,12 RON, reprezentând contravaloare facturi şi penalităţi, precum şi a daunelor interese în cuantum 5.524,37 RON. A fost admisă în parte acţiunea promovată de B. S.P.R.L. - Filiala Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului B. S.P.R.L. - Filiala Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.A., contravaloarea a 84.323,6 KW, reprezentând consumul de energie electrică din perioada noiembrie 2014- iunie 2015. A fost păstrată dispoziţia privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de la instanţa de fond. A fost obligată B. S.P.R.L. - Filiala Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.A. să plătească apelantei S.C. C. S.R.L., suma de 17.779 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. A. S.A.

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Arătând că deşi a fost dedusă judecăţii pretenţia derivând din executarea unui contract, totuşi instanţa de apel, depăşind principiile statuate de art. 1270 şi art. 1170 C. civ. nu a dat relevanţă voinţei părţilor prin simplul motiv că a încălcat clauzele contractului de închiriere nr. 2912 din data de 1.07.2014.

În opinia recurentei, soluţia instanţei de apel a generat un dezechilibru contractual între părţi, fiind pronunţată şi cu încălcarea prevederilor art. 1350 şi a principiului bunei credinţe în derularea relaţiilor contractuale întrucât în conformitate cu art. 2, 7.1, 7.2 şi art. 12.11 din contract, locatarul, pe lângă obligaţia de plată a chiriei avea şi obligaţia de a achita şi plata utilităţilor refacturate de locator.

Instanţa de apel nu a dat relevanţă clauzelor specifice cu privire la posibilitatea locatorului de a refactura consumul de energie electrică precum şi faptului că, prin neprecizarea unui anume mod de calcul, partea îndreptăţită la refacturare avea la îndemână orice mod de calcul dorea, atâta timp cât se respecta principiul bunei credinţe în derularea relaţiilor contractuale.

În opinia recurentei, instanţa de apel a omis faptul că, chiar dacă a schimbat modul de calcul al consumului de energie electrică şi a refacturat alt consum către chiriaş, consumul real, acest lucru s-a făcut în temeiul prevederilor contractuale. Instanţa de apel, prin obligarea chiriaşului să plătească doar plata cantităţii de energie electrică iniţial facturată şi prin respingerea la plată a consumului real, calculat conform contractului, sunt încălcate prevederile contractuale statuate în art. 1270 şi 1350 C. civ.

Recurenta contestă şi modul de acordare a cheltuielilor de judecată arătând că instanţa nu a cenzurat onorariul de avocat de 13.800 RON pe care îl consideră disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi activitatea efectiv desfăşurată de avocat.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului din perspectiva Deciziei nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie iar în subsidiar, excepţia nulităţii recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, o va respinge reţinând faptul că prin modificările legislative aduse prin Legea nr. 310/2018 a fost reglementată admisibilitatea recursului pentru deciziile pronunţate după data publicării în M.O. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, decizia atacată fiind pronunţată după această din urmă decizie.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea criticilor nu a dezvoltat motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susţinerile recurentei că instanţa nu a dat relevanţă voinţei părţilor precum şi trimiterile la interpretarea dispoziţiilor contractuale, nu reprezintă critici de nelegalitate în concepţia noului C. proc. civ.

În fapt, recurenta încearcă, pe calea recursului, să repună în discuţie situaţia de fapt şi reinterpretarea probatoriul, aspecte care contravin raţiunii acestei căi de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A.- prin lichidator B. S.P.R.L. - Filiala IAŞI împotriva deciziei nr. 168 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului formulată de intimata-pârâtă C. S.R.L..

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A.- prin lichidator B. SPRL - Filiala IAŞI împotriva deciziei nr. 168 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 martie 2019.