Jurisdictional conflict over payment order: validity of contractual forum selection clause in infrastructure access contracts

Şedinţa publică din data de 28 martie 2019

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 7.11.2018, creditoarea Compania Nationala de Căi Ferate CFR S.A. a chemat in judecata pe debitoarea Societatea Transferoviar Calatori S.R.L., solicitand ca aceasta sa fie obligata la plata sumei de 4.113.700,89 RON reprezentand creanta certa, lichida si exigibila in conformitate cu contractele de acces pe infrastructura feroviara nr. 278/2017 si nr. 131/2016, precum si cu recunoasterea expresa a debitului, asa dupa cum rezulta din conventia de esalonare nr. 1/3223/21.06.2018.

In drept, creditoarea a indicat prevederile art. 1014 si urm. C. proc. civ., art. 14, art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 - art. 1538 C. civ.

Fata de exceptia de necompetenta teritoriala, Tribunalul a retinut ca, potrivit art. 1016 C. proc. civ., dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel.

In cauza, sediul debitoarei este situat in Cluj Napoca.

Nu poate fi retinuta apararea creditoarei conform careia in cauza ar fi aplicabile normele de competenta agreate conventional prin contractele de acces pe infrastructura feroviara nr. 278/2017 si nr. 131/2016.

Intr-adevar, potrivit art. 39.5 din cele doua contracte, daca solutionarea pe cale amiabila nu este posibila, orice litigiu din sau in legatura cu acest contract, inclusiv referitor la incheierea, executarea ori desfiintarea lui, este de competenta instantelor judecatoresti de drept comun in circumscriptia carora se afla sediul social al CFR.

Partile au incheiat o conventie de esalonare a datoriilor Transferoviar Calatori S.R.L. inregistrata sub nr. x/21.06.2018//1/2533/21.06.2018 si au stabilit ca datoriile izvorate din cele doua contracte, in suma de 10.220.890,49 RON la data incheierii conventiei, sa fie platite de debitor esalonat in sase transe lunare in perioada iulie- decembrie 2018. Partile au confirmat ca CFR S.A. detine impotriva CFR Transferoviar Calatori S.R.L. o creanta certa, lichida si exigibila in suma totala de 10.220.890,49 RON a carei prescriptie curge de la data semnarii conventiei de esalonare (art. 2.3).

In situatia nerespectarii graficului de esalonare la plata, conventia se reziliază de drept, fara necesitatea vreunei alte notificari, fara vreo alta formalitate si fara interventia unei autoritati sau a instantei de judecata (art. 3.4).

In cazul in care partile nu ajungeau la un acord de solutionare pe cale amiabila, litigiul urma sa fie dedus judecatii instantei competente (art. 4.2).

Prin cererea de chemare in judecata creditoarea a aratat ca izvorul creantei sale il constituie cele doua contracte de acces pe infrastructura feroviara, ca debitul izvorat din cele doua contracte a fost recunoscut de debitoare prin conventia de esalonare si ca debitoarea nu si-a respectat obligatia de plata asumata prin convenia de esalonare, care a fost reziliata.

Asa cum a aratat la termenul din data de 13.12.2018, creditoarea nu a facut dovada rezilierii conventiei de esalonare, ceea ce atrage concluzia ca aceasta exista in continuare in ordinea juridica a partilor si ca produce efectele pe care partile le-au urmarit la incheierea sa.

Contractele de acces contin obligatia debitoarei de a achita contravaloarea serviciilor de care beneficiaza, precum si termenele de plata. Aceste termene de plata au fost modificate de parti prin conventia de esalonare, care a stabilit un nou grafic de plata. Pe durata existentei conventiei de esalonare, acesta este calendarul pe care debitoarea este obligata sa il respecte la efectuarea platilor, iar nu cel din contractele initiale, pentru ca doar in aceasta interpretare este respectata vointa partilor, asa cum a fost ea exprimata la incheierea conventiei de esalonare.

In ceea ce priveste competenta, Tribunalul constata ca prin art. 4.2 din conventie partile au agreat ca, in cazul in care nu ajungeau la un acord de solutionare pe cale amiabila, litigiul urma sa fie dedus judecatii instantei competente. Partile nu au definit in mod explicit notiunea de "instanta competenta". In lipsa unei asemenea definitii, revine instantei ca, pe cale de interpretare, sa incerce sa identifice vointa partilor in aceasta privinta.

Potrivit art. 1268 alin. (3) C. civ., clauzele se interpreteaza in sensul in care pot produce efecte, iar nu in acela in care nu ar putea produce niciunul.

Adoptarea interpretarii potrivit careia prin "instanta competenta" partile au inteles "instanta judecatoreasca de drept comun in circumscriptia careia se afla sediul social al CFR", asa cum se prevede in art. 39.5 din contracte, ar avea semnificatia lipsirii de orice continut a art. 4.2 din conventia de esalonare, care nu ar face nimic altceva decat sa reafirme vointa partilor din cele doua contracte, fara a ii aduce vreo modificare. In aceasta interpretare, clauza de la art. 4.2 din conventie ar deveni superflua.

Cu toate acestea, partile au incheiat conventia de esalonare urmarind ca aceasta sa produca efecte in realitatea lor juridica: partile au stabilit noi termene de plata, au stabilit ca de la data conventiei curge un nou termen al prescriptiei, au convenit ca pe langa rata lunara debitoarea mai are de achitat si obligatiile curente izvorate din contractul de acces (art. 3.2) si de asemenea ca CFR va calcula penalitati de intarziere in conformitate cu prevederile contractului pentru debitele principale cuprinse in facturile ce fac obiectul conventiei pana la data platii integrale a acestora (art. 3.3).

Cu alte cuvinte, atunci cand partile au urmarit sa mentina efectele contractelor initiale, au prevazut aceasta in mod expres, iar atunci cand au dorit sa aduca modificari contractelor, au specificat aceasta in mod expres.

In acest context, interpretarea care se impune este aceea ca partile au dorit sa modifice regulile referitoare la competenta si sa confere instantei de drept comun competenta de solutionare a litigiilor. Or, instanta de drept comun este cea reglementata de art. 107 C. proc. civ., adica instanta in a carei circumscriptie isi are sediul paratul (debitorul).

Aceasta intepretare este singura care acorda eficienta clauzei de la art. 4.2 din conventie, iar nu cea propusa de creditoare, care ar presupune ca partile au inserat in conventie o clauza fara a urmari ca aceasta clauza sa produca vreun efect modificator al realitatii lor juridice deja existente.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă prin sentinţa civilă nr. 3770/2018 din 13 decembrie 2018 a admis excepţia necompetenţei teritoriale.

A declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe creditoarea Compania Nationala de Căi Ferate CFR S.A. şi pe debitoarea Societatea Transferoviar Calatori S.R.L., in favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub numărul x/2018 în data de 25.01.2019.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Specializat Cluj, excepţie invocată de către reclamantă prin notele de şedinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Între părţi s-au încheiat contractele de acces pe infrastructura feroviară nr. 278/2017 şi 131/2016 prin care creditoarea s-a obligat să permită debitoarei accesul la infrastructura feroviară în condiţiile convenite în schimbul unui tarif de utilizare. Potrivit art. 39.5 din contracte, părţile au convenit în mod expres ca litigiile dintre acestea născute în temeiul acestor contracte să fie soluţionate de către instanţele judecătoreşti competente din circumscripţia sediului social al CFR.

La data de 21 iunie 2018 părţile au încheiat o convenţie de eşalonare a datoriilor TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI S.R.L. prin care debitoarea a recunoscut cuantumul sumelor datorate şi s-a obligat la achitarea acestora în şase tranşe lunare potrivit înţelegerii.

La data de 7 noiembrie 2018, creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. a chemat in judecata pe debitoarea TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI S.R.L., solicitand ca aceasta sa fie obligata la plata sumei de 4.113.700,89 RON reprezentand creanta certa, lichida si exigibila in conformitate cu contractele de acces pe infrastructura feroviara nr. 278/2017 si nr. 131/2016, precum si cu recunoasterea expresa a debitului, asa dupa cum rezulta din conventia de esalonare nr. 1/3223/21.06.2018.

În cauză, instanţa a fost sesizată cu o cerere de emitere a unei ordonanţe de plată care izvorăşte din contractele de acces pe infrastructura feroviară nr. 278/2017 şi 131/2016, contracte potrivit cărora daca solutionarea pe cale amiabila nu este posibila, orice litigiu din sau in legatura cu acest contract, inclusiv referitor la incheierea, executarea ori desfiintarea lui, este de competenta instantelor judecatoresti de drept comun in circumscriptia carora se afla sediul social al CFR.

Raportat la dispoziţiile art. 126 C. proc. civ., având în vedere faptul că părţile au convenit în mod expres ca litigile izvorâte din cele două contracte să fie soluţionate de instanţele de la sediul creditoarei, în temeiul art. 130 alin. (3)-(4) C. proc. civ. şi art. 132 acelaşi act normativ, tribunalul a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Specializat Cluj, excepţie invocată de creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de emitere a unei ordonanţe de plată formulată de creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A. în contradictoriu cu debitoarea TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI S.R.L. având ca obiect obligarea debitoarei la plata sumei de 4.113.700,89 RON, în favoarea TRIBUNALULUI BUCUREŞTI, secţia a VI-a civilă.

Aşadar, Tribunalul Specializat Cluj prin sentinţa civilă nr. 337/2019 din 27 februarie 2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Specializat Cluj, excepţie invocatăde creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., şi în consecinţă:

A declinat competenţa de soluţionare a cererii de emitere a unei ordonanţe de plată formulată de creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A., în contradictoriu cu debitoarea TRANSFEROVIAR CĂLĂTORI S.R.L., având ca obiect obligarea debitoarei la plata sumei de 4.113.700,89 RON, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în consecinţă a dispus transmiterea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în vederea emiterii regulatorului de competenţă.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Înalta Curte constată că cele două instanţe, Tribunalul Specializat Cluj şi Tribunalul Bucureşti, s-au declarat deopotrivă şi reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competenţa în soluţionarea conflictului aparţine Înaltei Curţi conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) şi (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În cauză, instanţa a fost sesizată cu o cerere de emitere a unei ordonanţe de plată care izvorăşte din contractele de acces pe infrastructura feroviară nr. 278/2017 şi 131/2016, contracte potrivit cărora daca solutionarea pe cale amiabila nu este posibila, orice litigiu din sau in legatura cu acest contract, inclusiv referitor la incheierea, executarea ori desfiintarea lui, este de competenta instantelor judecatoresti de drept comun in circumscriptia carora se afla sediul social al CFR.

Potrivit dispoziţiilor art. 1016 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect ordonanţă de plată revine instanţei competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar prevederile art. 107 alin. (1) acelaşi cod, stabilesc regula generală de determinare a competenţei teritoriale, în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Totodată, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să judece.

În speţă, părţile au convenit, prin contractele de acces pe infrastructura feroviară, ca litigiile născute între ele, în legătură cu încheierea, executarea ori desfiinţarea respectivelor contracte, să se soluţioneze de instanţele judecătoreşti de drept comun în circumscripţia cărora se află sediul social al CFR.

Apoi, obiectul ordonanţei de plată, ce se solicită a fi admisă în cauză, îl reprezintă suma de 4.113.700,89 RON, reprezentând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, despre a cărei existenţă se susţine că s-a făcut dovada, potrivit cu recunoaşterea expresă a debitului, rezultată din convenţia părţilor de eşalonare nr. 1/3223/21.06.2018.

Ca atare, convenţia de eşalonare a debitului este semnalată în considerarea caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei, în timp ce instanţa competentă, aleasă de părţi pentru soluţionarea litigiilor între ele în legătură cu executarea contractelor de acces pe infrastructură feroviară este instanţa judecătorească de la sediul social al CFR.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (1) şi (4), va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2019.