Appeal held inadmissible; capital-increase and dividend resolutions stand nullified, dividends repayable

Şedinţa publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2015 a asociatului unic al societăţii sus-menţionate, cu privire la majorarea capitalului social, emiterea de noi părţi sociale şi cooptarea în societate a asociatei C. şi, în consecinţă, să dispună repunerea în situaţia anterioară, respectiv să constate nulitatea modificării actului constitutiv al societăţii, actualizat în temeiul deciziei a cărei nulitate o invocă şi să dispună radierea din registrul comerţului a menţiunii înregistrate în temeiul rezoluţiei nr. 17093 din 10 februarie 2015, privind aceste modificări. De asemenea, a solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 2 din 10 mai 2016 a adunării generale a asociaţilor, în privinţa deciziei de repartizare a dividendelor către C. şi să se dispună obligarea acesteia la restituirea dividendelor aferente anului 2015, estimate la 60.000 RON, încasate în temeiul hotărârii nr. 2 din 10 mai 2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2657 din 28 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 268A din 12 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată precizată, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2015 a asociatului unic al D. S.R.L. şi a modificărilor aduse actului constitutiv al societăţii în temeiul acestei decizii, a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 2 din 10 mai 2016 a aceleiaşi societăţi, a obligat-o pe pârâta C. să restituie pârâtei D. S.R.L. suma de 95.000 RON, achitată acesteia cu titlu de dividende, a dispus menţionarea în registrul comerţului a acestei hotărâri şi i-a obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei de 3.476 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

Împotriva acestei decizii, D. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivare, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, a susţinut că, raportat la decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, recursul este admisibil.

Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, că în mod greşit a efectuat instanţa de apel un control de oportunitate a deciziilor adunării generale a asociaţilor, în condiţiile în care Legea nr. 31/1990 permite doar controlul de legalitate.

Prin prisma motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel, analizând capătul de cerere privind restituirea dividendelor din perspectiva unei acţiuni oblice, a aplicat greşit dispoziţiile art. 1.560 C. civ., atât timp cât D. S.R.L., în patrimoniul căreia s-ar întoarce sumele reprezentând dividendele, nu este debitoarea intimatei A..

Mai mult, a arătat că dispoziţia instanţei prin care C. a fost obligată să restituie societăţii suma de 95.000 RON, încasată cu titlu de dividende, este imposibil de pus în executare, în condiţiile în care A. nu este asociat în cadrul D. S.R.L., iar potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990 dividendele se cuvin asociaţilor, proporţional cu capitalul social vărsat.

Recursul a fost comunicat intimaţilor, iar la 11 iunie 2018 intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, iar la 13 iulie 2018 recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 25 martie 2019, intimata A. a transmis la dosar punctul său de vedere la raport, arătând că achiesează la concluziile acestuia, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 268A/12.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Potrivit art. 132 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei, iar când se invocă motive de nulitate absolută, cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată, hotărârea judecătorească pronunţată fiind supusă numai apelului, conform dispoziţiilor alin. (9) al aceluiaşi articol.

Totodată, potrivit art. 196 din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată, iar potrivit art. 1961 alin. (1), în cazul societăţilor cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuţiile adunării generale a asociaţilor societăţii.

Conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului", prevedere legală menţinută şi de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil proceselor iniţiate până la data de 31 decembrie 2018.

În ceea ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea pârâtei C. la restituirea dividendelor aferente anului 2015, estimate la 60.000 RON, încasate în temeiul hotărârii nr. 2 din 10 mai 2016, trebuie menţionat că, potrivit art. 30 alin. (4) C. proc. civ., "cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal."

În speţă, soluţionarea capătului de cerere vizând restituirea dividendelor depinde de soluţia dată celui privind constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. nr. 2 din 10 mai 2016.

Or, potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeaşi hotărâre au fost soluţionate şi cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală"

În acest context, trebuie precizat că prin decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, invocată de recurentă, s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

În speţă sunt, însă, incidente dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora în procesele iniţiate până la 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, dispoziţii care nu au fost avute în vedere şi nu au fost declarate neconstituţionale prin decizia instanţei de contencios constituţional invocată de recurentă.

Aşa fiind, efectele deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu se produc în cauză.

Prin urmare, decizia recurată nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac.

Trebuie reamintit că, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., soluţionarea inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac primează, astfel încât nu se impune examinarea altor cereri sau excepţii.

De asemenea, este de reţinut că legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac, consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Având în vedere că recurenta-pârâtă a căzut în pretenţii, iar intimata-reclamantă A. a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate, în cuantum de 8.261,52 RON şi a făcut dovada acestora, instanţa supremă, în baza art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 451 - 453 C. proc. civ., o va obliga pe recurenta-pârâtă D. S.R.L. în favoarea intimatei-reclamante A. la plata sumei menţionate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 268A din 12 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă D. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 8.261,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2019.