Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 676/2019 AI generated

Waiver of claims in extraordinary appeal leading to annulment of all prior judgments under Article 406 C. proc. civ.

Case Number Decizia nr. 676/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice issued a final decision admitting the main and incidental appeals, taking note of the appellants' waiver of their claim, and consequently annulling all prior judgments, including the lower court's decision that had found a loan commission clause abusive. The case involved a consumer loan dispute where the borrowers challenged abusive exchange rate risk clauses and a loan agreement fee under the Consumer Protection Law, resulting in the first instance ordering the bank to repay the commission and interest. The decisive legal basis was Article 406 of the Code of Civil Procedure, which governs the plaintiff's right to waive the judgment at any stage, including on appeal or in extraordinary remedies, leading to the annulment of the proceedings based on the parties' final agreement.

Legislator headnote

AI generated

art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 76 din Legea nr. 296/2004, art. 78 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013; Waiver of claims in extraordinary appeal leading to annulment of all prior judgments under Article 406 C. proc. civ: , au fost invocate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 18 din O.G. nr. 21/1992, art. 57, art. 75 şi art. 76 din Legea nr. 296/2004, Normele B.N.R. nr. 17/2003, decizia CJ.U.E în cauza C-26/13 Arpad Kasler şi Hajnalka Kaslerne Rabai/OTP Jelzalogbank ZrtP, art. 57-59 şi art. 73-75, art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/C.E.E., art. 966-970 din C. civ. de la 1864.

Keywords

AI generated
waiver of right civil annulment loan agreement article of civil procedure banking law final clauses

Cited Legislation

AI generated
art. 4 din Legea nr. 193/2000
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, art.
art. 76 din Legea nr. 296/2004
75 şi art. 76 din Legea nr. 296/2004, Normele B.N.R.
art. 78 alin. (3) C. proc. civ
La termenul de judecată din 21 septembrie 2016, în baza dispoziţiilor art. 78 alin. (3) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
În dezvoltarea criticilor formulate, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod eronat s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.
art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013
(2), raportat la art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, calculată astfel: 12.002,50 RON = 3.030,40 CHF x 3,9607 RON, la cursul BNR din 30 octombrie 2017.
art. 1578 din C. civ
În motivarea recursului a fost criticată în esenţă hotărârea pronunţată de instanţa de apel pentru greşita aplicare a principiului nominalismului monetar, consacrat de art. 1578 din C. civ.
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000
A fost criticată hotărârea şi pentru că instanţa de prim control judiciar a exclus de la control clauza de risc valutar, recurentul susţinând că este incorectă, sub acest aspect reţinerea că un asemenea control ar contraveni art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 martie 2019

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 mai 2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat-o în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:

1. să constate caracterul abuziv al clauzelor de risc valutar inserate la art. IV, pct. 1 şi 3, respectiv la art. VI, pct. 1.3.2 din Condiţiile Generale de Creditare - Contractul de credit HL 27675 din 25 septembrie 2008 şi, pe cale de consecinţă, să declare nulitatea absolută a acestor clauze, faţă de faptul că nu sunt conforme prevederilor Legii nr. 193/2000;

2. să dispună stabilizarea şi aplicarea, pe tot parcursul derulării contractului de credit, a unui curs CHF - RON egal cu cel existent la momentul semnării contractului, respectiv la cursul de 2,2991 RON/1CHF şi să fie obligată pârâta să procedeze la calcularea ratelor aferente contractului de credit la cursul menţionat, de la data semnării contractului şi până la sfârşitul perioadei de contractare - 29 septembrie 2038;

3. să fie obligată pârâta la plata sumelor încasate în plus în temeiul contractului de credit HL 27675 din 25 septembrie 2008, rezultând din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil de la data semnării contractului de credit (2,2991 RON), sume la care să se calculeze şi dobânda legală aferentă, de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la restituirea lor integrală;

4. să constate caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de acordare a creditului, prevăzută la art. 2.3 din Condiţiile Speciale de Creditare - Contractul de credit x din 25 septembrie 2008 şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a acestei clauze, faţă de faptul că nu este conformă prevederilor Legii nr. 193/2000; de asemenea, a solicitat să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 3.030,4 CHF, precum şi la dobânda legală aferentă acestei sume;

5. să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 18 din O.G. nr. 21/1992, art. 57, art. 75 şi art. 76 din Legea nr. 296/2004, Normele B.N.R. nr. 17/2003, decizia CJ.U.E în cauza C-26/13 Arpad Kasler şi Hajnalka Kaslerne Rabai/OTP Jelzalogbank ZrtP, art. 57-59 şi art. 73-75, art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/C.E.E., art. 966-970 din C. civ. de la 1864.

La termenul de judecată din 21 septembrie 2016, în baza dispoziţiilor art. 78 alin. (3) C. proc. civ. a fost introdusă în cauză, în calitate de reclamantă, codebitoarea din contractul de credit în litigiu, C., care, prin cererea depusă la dosar la 3 octombrie 2016, a solicitat admiterea acţiunii introductive.

Prin sentinţa civilă nr. 8101 din 28 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată. A admis cererea de intervenţie formulată de codebitoarea C.. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de acordare a creditului, prevăzută la art. 2.3 din Condiţiile speciale de creditare din Contractul de credit nr. x din 25 septembrie 2008 şi a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3.030,40 CHF, achitată cu titlu de comision de acordare, precum şi dobânda legală calculată la această sumă de la data plăţii - 29 septembrie 2008 şi până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 RON. A respins în rest cererea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Totodată, reclamantul A. a declarat apel incident împotriva aceleiaşi sentinţe.

Prin decizia civilă nr. 1254 A din 4 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat atât apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., cât şi apelul incident formulat de apelantul-reclamant A..

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Reclamantul A. a declarat recurs incident.

În dezvoltarea criticilor formulate, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod eronat s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 4.11 lit. a) din convenţia de credit privind comisionul de acordare a creditului.

Sub acest aspect, a arătat în principal că instanţa de prim control judiciar ar fi trebuit să reţină argumentele sale referitoare la neîndeplinirea condiţiilor reglementate de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000.

Concretizând, a precizat că rezultă caracterul negociat al clauzei vizând comisionul de acordare credit din faptul că nu în toate contractele de acest tip cuantumul acestui comision este identic, existând şi cazuri în care nici nu este perceput acest tip de comision. De asemenea, a susţinut că, şi în eventualitatea nenegocierii acestei clauze, aspectul nu îi poate fi imputat, întrucât relevă neglijenţa clientului împrumutat.

De asemenea, autoarea recursului a notat că nu este necesară stipularea în contractul de credit a unor prevederi care să justifice perceperea acestui comision, întrucât finalitatea sa rezultă din însăşi denumirea uzitată, aceea de comision de acordare a creditului.

A mai arătat că la momentul încheierii contractului de credit în litigiu nu exista nicio prevedere legală care să îl interzică, iar perceperea acestui comision are drept cauză juridică analiza documentaţiei referitoare la contractul de credit.

În opinia autoarei, clauza privind comisionul de acordare a creditului este exprimată din punct de vedere matematic în mod clar şi precis, motiv pentru care a apreciat că nu creează un dezechilibru contractual semnificativ.

Faţă de cele anterior expuse, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului propriu, casarea deciziei atacate în limita criticilor formulate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a constatat că cererea de recurs formulată de pârâtă nu are anexate exemplare pentru comunicare, înscrisurile invocate în susţinerea căii de atac, delegaţia consilierului juridic semnatar al cererii şi nici dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 352,56 RON, stabilită potrivit art. 24 alin. (2), raportat la art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, calculată astfel: 12.002,50 RON = 3.030,40 CHF x 3,9607 RON, la cursul BNR din 30 octombrie 2017.

În aceste condiţii, prin adresa comunicată recurentei la 3 ianuarie 2018 i s-a pus în vedere să complinească lipsurile mai sus arătate, urmând să achite taxa judiciară de timbru şi la suma precizată reprezentând valoarea dobânzii legale aferente sumei de 3.030,40 CHF, calculată de la 29 septembrie 2008 până data declarării recursului.

Acestor obligaţii recurenta-pârâtă li s-a conformat prin depunerea la 15 ianuarie 2018 a unor note de şedinţă, aflate la dosar, în cuprinsul cărora a indicat suma de 3.212,35 RON ca fiind valoarea dobânzii legale aferente sumei de 3.030,40 CHF în intervalul de referinţă. La notele de şedinţă a anexat un exemplar al memoriului de recurs, în vederea comunicării, împuternicirea avocaţială dată C.I.A. D. şi dovezile achitării taxelor judiciare de timbru în cuantum de 352,56 RON şi 114,93 RON, aflate la dosar.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor-reclamanţi la 19 şi 25 ianuarie 2018, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, iar reclamantul A., la 16 februarie 2018, a depus recurs incident şi întâmpinare la recursul pârâtei, memoriul aflându-se la filele x.

Pe cale de întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta B. S.A. şi menţinerea hotărârii atacate în ceea ce priveşte admiterea capetelor de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de acordare credit, respectiv la obligarea pârâtei să-i restituie suma de 3.030 CHF şi dobânda aferentă.

Prin recursul incident declarat, reclamantul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat modificarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor de risc valutar, respectiv a celui privind stabilizarea şi aplicarea, pe tot parcursul derulării contractului de credit, a unui curs CHF-RON egal cu cel de la momentul semnării, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferenţa de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil de la data semnării contractului de credit (2,2991 RON), sume la care să se calculeze şi dobânda legală aferentă, de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la restituirea lor integrală de pârâtă.

În motivarea recursului a fost criticată în esenţă hotărârea pronunţată de instanţa de apel pentru greşita aplicare a principiului nominalismului monetar, consacrat de art. 1578 din C. civ. de la 1864 (text legal apreciat de recurent a avea caracter supletiv), recurentul arătând că interpretarea acestui principiu nu se bazează pe circumstanţele avute în vedere la edictarea normei, este străină de scopul pentru care norma a fost adoptată şi nu exclude abuzul de putere economică.

A fost criticată hotărârea şi pentru că instanţa de prim control judiciar a exclus de la control clauza de risc valutar, recurentul susţinând că este incorectă, sub acest aspect reţinerea că un asemenea control ar contraveni art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

În cadrul aceleiaşi a doua critici, recurentul a susţinut şi că instanţa de apel a greşit atunci când a apreciat că obligaţia de informare interesează doar sub aspectul aplicării art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. A subliniat că din contractul de împrumut încheiat cu banca lipseşte cu desăvârşire orice informaţie privind posibilele variaţii ale cursurilor de schimb valutar şi riscul care decurge de aici.

O altă critică dezvoltată vizează considerentele în care instanţa de apel a reţinut că în speţă nu îşi găsesc aplicare statuările din cauza C-26/13, recurentul-reclamant susţinând opinia contrară, sens în care a arătat că şi în cazul său, ca şi în cel în legătură cu care s-a pronunţat C.J.U.E. moneda elveţiană nu a reprezentat moneda efectiv împrumutată, ci o monedă-etalon.

Ultima dintre criticile formulate de recurent priveşte neaplicarea de către curtea de apel a teoriei impreviziunii, autorul arătând că acceptarea de către debitor a posibilităţii unei evoluţii defavorabile a monedei nu poate fi interpretată în sensul de a accepta posibilitatea ca sumele împrumutate şi estimate iniţial să crească nelimitat.

Întâmpinarea şi recursul incident au fost comunicate recurentei-pârâte la 26 februarie 2018, aşa cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar şi intimatei-reclamante C., la 27 februarie 2018, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar.

La 13 martie 2018, întâmpinarea depusă de pârâtă în combaterea recursului incident a fost înregistrată la dosar la filele x şi a fost comunicată recurentului-reclamant şi intimatei-reclamante la 19 martie 2018, conform dovezii de înmânare aflată la fila x, fără ca aceştia să formuleze răspuns la întâmpinare.

La 3 septembrie 2018, recurenta-pârâtă a depus la dosar - filele x - o cerere prin care a solicitat instanţei supreme să ia act de declaraţia de renunţare la judecata litigiului dedus judecăţii formulată de reclamanţii A. şi C. şi autentificată sub nr. x din 22 august 2018 la S.P.N "Ad solemnitatem" de notarul public E..

Verificarea declaraţiei anterior evocate exhibă faptul că reclamanţii au declarat expres şi irevocabil că renunţă la judecata cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că au solicitat instanţei supreme să ia act de renunţare şi să anuleze în tot hotărârile pronunţate anterior în dosarul menţionat. Totodată, autorii recursului au mandatat-o pe pârâta B. S.A. să depună declaraţia de renunţare la dosarul cauzei.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., iar prin încheierea din Camera de Consiliu de la 13 noiembrie 2018 a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., punându-le în vedere că au dreptul să depună în 10 zile de la comunicare puncte de vedere asupra raportului.

Părţile nu au înţeles în speţă să uzeze de acest drept.

Analizând actele dosarului, la termenul din 26 martie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat şi reţinut următoarele:

La 3 septembrie 2018, recurenta-pârâtă a depus la dosar - filele x - o cerere prin care a solicitat instanţei supreme să ia act de declaraţia de renunţare la judecata litigiului dedus judecăţii formulată de reclamanţii A. şi C. şi autentificată sub nr. x din 22 august 2018 la S.P.N "Ad solemnitatem" de notarul public E..

Conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. Totodată, dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ. prevăd şi dreptul reclamantului de a renunţa la judecata cererii de chemare în judecată în apel sau în căile extraordinare de atac, precum şi soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa în acest caz.

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Constatând că recurenta-pârâtă B. S.A. a depus la dosar declaraţia autentificată a recurentului-reclamant A. şi a intimatei-reclamante C. cu privire la renunţarea acestora la judecata cererii de chemare în judecată, potrivit art. 406 C. proc. civ., faţă de manifestarea de voinţă a reclamanţilor, având în vedere şi acordul intimatei-pârâte, conform art. 406 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs şi, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., urmează să admită atât recursul principal, cât şi recursul incident, să ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi C. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi să anuleze în tot hotărârile pronunţate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. şi recursul incident declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1254 A din 4 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Ia act de renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi C. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi, în consecinţă:

Anulează decizia civilă nr. 1254A din 4 septembrie 2017 şi decizia civilă nr. 2171A din 27 noiembrie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Anulează sentinţa civilă nr. 8101 din 28 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2019.